Art. 144 Noul Cod de Procedură Civilă Judecarea cererii Strămutarea proceselor. Delegarea instanţei Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

1. Citarea părţilor. Indiferent de motivul strămutării, cererea de strămutare se judecă de urgenţa, în camera de consiliu. Actuala reglementare prevede expres că judecata se desfăşoară cu citarea părţilor, procedură ce era aplicată şi în condiţiile vechiului cod, pe baza dispoziţiilor de drept comun, în absenţa unei norme contrare, derogatorii.

Este de precizat că, potrivit art. XII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „Dispoziţiile

Citește mai mult

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016". Norma tranzitorie menţionată are în vedere acele dispoziţii din cod care instituie regula desfăşurării procesului fără prezenţa publicului, respectiv art. 213 [cu derogarea din art. 244 alin. (3)], context în care, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a codului şi până la data de 31 decembrie 2015, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului se desfăşoară, ca regulă, în şedinţă publică, dacă legea nu prevede altfel, astfel cum se menţionează explicit în alin. (2) al normei tranzitorii.

Articolul 144 alin. (1) reglementează o situaţie de excepţie de la regula judecării procesului în şedinţa publică, permisă de legiuitor.

2. Hotărârea asupra strămutării. Şi noul cod prevede că hotărârea asupra strămutării se da fără motivare, fără a preciza tipul hotărârii. în doctrină, în condiţiile vechiului cod, s-a susţinut că această hotărâre ar trebui să fie sentinţă, şi nu încheiere, întrucât la instanţa care rezolvă cererea de strămutare se constituie un dosar distinct şi are loc un proces separat, iar prin pronunţarea soluţiei instanţa se dezînvesteşte, deci cererea de strămutare se soluţionează în fond, chiar dacă nu este vorba despre fondul litigiului din procesul cu privire la care s-a cerut strămutarea.

în condiţiile actualei reglementări, o asemenea soluţie ar putea fi aplicabilă numai în cazul curţilor de apel, nu şi al înaltei Curţi, deoarece, conform art. 424 alin. (1) NCPC, sentinţa reprezintă hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza. Or, nu se poate considera că înalta Curte soluţionează cauza în primă instanţă, pentru a-i fi aplicabile aceste dispoziţii legale.

Ca atare, în absenţa unei norme speciale în materia strămutării, urmează a se aplica dispoziţiile de drept comun referitoare la hotărâri, inclusiv prevederile art. 424 alin. (5) NCPC, potrivit cărora „toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel".

Trebuie precizat că, în practică, în condiţiile fostei reglementări, înalta Curte soluţiona cererile de strămutare prin încheiere.

Articolul 144 alin. (2) prevede că hotărârea este definitivă, ceea ce înseamnă că, în principiu, este susceptibilă de a fi atacată prin căile extraordinare de retractare121. Această posibilitate rezultă din însuşi faptul că hotărârea este definitivă, nefiind necesară o dispoziţie expresă în acest sens.

Concluzia este susţinută şi printr-o interpretare istorico-teleologică a normelor din materia strămutării, întrucât art. 40 alin. (4) CPC 1865 prevedea că hotărârea pronunţată cu privire la cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac, şi nu că hotărârea ar fi irevocabilă. în practica instanţei supreme, fostul text a fost aplicat literal, în sensul că împotriva hotărârii nu putea fi exercitată nicio cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară.

Drept urmare, în condiţiile în care norma actuală nu mai precizează că hotărârea asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac, ci doar că hotărârea este definitivă, se poate accepta că legiuitorul nu exclude posibilitatea exercitării căilor extraordinare de atac de retractare.

3. înştiinţarea instanţei de la care s-a cerut strămutarea. Alineatul final al art. 144 precizează că soluţia asupra strămutării, indiferent dacă este de admitere sau de respingere, se comunică, de îndată, instanţei de la care s-a cerut strămutarea.