Art. 161 Noul Cod de Procedură Civilă Înmânarea făcută personal celui citat Citarea şi comunicarea actelor de procedură

CAPITOLUL II
Citarea şi comunicarea actelor de procedură

Art. 161

Înmânarea făcută personal celui citat

(1) Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face personal celui citat, la locul citării stabilit potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6.

(2) Înmânarea se poate face oriunde se află cel citat.

(3) Pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului hotelului ori aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.

(4) Pentru cei care se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la unitatea din care fac parte.

(5) Celor care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunoscut, înmânarea se face la căpitănia portului unde se găseşte înregistrată nava.

(6) Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii.

(7) Pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezăminte de asistenţă medicală ori socială, înmânarea se face la administraţia acestora.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 161 Noul Cod de Procedură Civilă Înmânarea făcută personal celui citat Citarea şi comunicarea actelor de procedură




c.r. 8.12.2013
Articolul 161 NCPC vizează procedura de înmânare a actelor către persoane fizice.

Regula în materie este aceea că actele de procedură se înmânează personal celui citat, la domiciliul/reşedinţa/locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă sau la domiciliul procesual ales.

Dacă partea se găseşte în altă parte, iar agentul procedural are posibilitatea să-i înmâneze personal citaţia, această procedură va fi realizată în acel loc, fiind considerată legal îndeplinită, potrivit art. 161 alin. (2) NCPC.

Noul cod prevede, de asemenea, o serie de reguli de înmânare a citaţiei pentru
Citește mai mult persoane aflate în diverse situaţii, după cum urmează:

a) pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului hotelului ori aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte;

b) pentru cei care se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la unitatea din care fac parte;

c) pentru cei care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunoscut, înmânarea se face la căpitănia portului unde se găseşte înregistrată nava;

d) pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii;

e) pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezăminte de asistenţă medicală ori socială, înmânarea se face la administraţia acestora.

în ipoteza ultimelor patru situaţii enunţate în precedent, sunt incidente dispoziţiile art. 162 alin. (2) NCPC, potrivit cărora unitatea unde se află cel citat îi va înmâna de îndată acestuia citaţia sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura lui, aceasta fiind raţiunea pentru care se consideră că şi aceste cazuri vizează o înmânare personală.
Răspunde