Art. 162 Noul Cod de Procedură Civilă Înmânarea făcută altor persoane Citarea şi comunicarea actelor de procedură

CAPITOLUL II
Citarea şi comunicarea actelor de procedură

Art. 162

Înmânarea făcută altor persoane

(1) Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1-5 şi pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa.

(2) În cazurile prevăzute la art. 161 alin. (4)-(7), unitatea unde se află cel citat îi va înmâna de îndată acestuia citaţia ori, după caz, actul de procedură comunicat sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura lui. În acest din urmă caz se va proceda potrivit alin. (1). Dovada se va preda agentului ori va fi trimisă direct instanţei, dacă înmânarea citaţiei nu s-a putut face de îndată.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 162 Noul Cod de Procedură Civilă Înmânarea făcută altor persoane Citarea şi comunicarea actelor de procedură




c.r. 8.12.2013
în ipoteza persoanelor prevăzute de art. 155 alin. (1) pct. 1-5 şi pct. 12 NCPC (statul, persoanele juridice de drept public şi de drept privat, entităţile fără personalitate juridică constituite potrivit legii, cei supuşi procedurii insolvenţei şi creditorii acestora, personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, cetăţenii români aflaţi în străinătate în interes de serviciu, precum şi membrii lor de familie), înmânarea actului de procedură se face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada de îndeplinire a procedurii.

Citarea prin
Citește mai mult Ministerul Afacerilor Externe presupune emiterea de către instanţă a unei adrese către această instituţie cu menţiunea de a îndeplini procedura de citare.

Similar, în cazul comunicării actului de procedură către un avocat; notar public ori executor judecătoresc, aceasta se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada.

în lipsa funcţionarului sau a persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii.

Dacă nici administratorul clădirii nu este prezent, comunicarea actelor de procedură se va face paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa, solicitându-i actul de identitate şi legitimaţia sau un alt act echivalent.

în ipoteza militarilor, echipajului unei nave, deţinuţilor sau a bolnavilor internaţi în unităţi de asistenţă medicală ori socială, actul de procedură se predă unităţii unde se află cel citat. Unitatea îi va înmâna de îndată celui citat citaţia sub luare de dovadă, certificându-i semnătura. în ipoteza în care cel citat nu poate semna, unitatea va arăta în cuprinsul dovezii motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura persoanei respective, caz în care dovada va fi semnată de funcţionarul sau de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei. Dovada îndeplinirii procedurii se va preda agentului sau va fi trimisă direct instanţei prin demersul unităţii, dacă înmânarea citaţiei nu s-a putut face de îndată astfel încât să poate fi predată agentului.
Răspunde