Art. 227 Noul Cod de Procedură Civilă Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării amiabile a litigiului Dispoziţii generale Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 227

Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării amiabile a litigiului

(1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile.

(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.

(3) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

(4) Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

(5) Dacă, în condiţiile alin. (1) sau (2), părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 440 sunt aplicabile.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 227 Noul Cod de Procedură Civilă Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării amiabile a litigiului Dispoziţii generale Judecata




paco 9.12.2013
1. îndrumarea în vederea soluţionării amiabile a litigiului. Cea mai bună modalitate de soluţionare a unui divergent este pe cale amiabilă, întrucât părţile obţin o soluţie reciproc convenabilă, eficientă şi durabilă, făcând concomitent economie de timp şi cheltuieli, spre deosebire de tranşarea litigiului pe cale judiciară, când rezolvarea conflictului se poate amâna pe o perioadă îndelungată, fiind necesare cheltuieli suplimentare şi existând în final riscul ca ambele părţi să fie nemulţumite de soluţia pronunţată de instanţă.

Din aceste motive, judecătorului îi incumbă obligaţia de a
Citește mai mult încerca, în tot cursul procesului, inclusiv în etapa căilor de atac, împăcarea părţilor, prin oferirea îndrumărilor necesare.

în acest scop, judecătorul va solicita prezenţa personala a părţilor în sala de judecată, chiar dacă sunt reprezentate, întrebându-le cu privire la modul în care fiecare dintre acestea înţeleg şi doresc soluţionarea conflictului dedus judecăţii şi la concesiile pe care şi le-ar putea face, provocându-le la negocieri, intuind dacă există sau nu posibilitatea rezolvării litigiului amiabil.

Judecătorul poate stabili obligaţii în sarcina părţilor sau a altor participanţi la proces în privinţa prezentării unor înscrisuri relevante, a unor relaţii scrise, precum şi a efectuării oricăror alte demersuri pentru soluţionarea divergenţei dintre acestea.

2. Medierea. Apreciind în concret circumstanţele cauzei şi atitudinea părţilor, în măsura în care litigiul respectiv poate face obiectul procedurii de mediere, judecătorul are posibilitatea să pună în vedere părţilor să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Dacă apreciază că medierea ar putea fi calea prin care părţile să-şi rezolve amiabil litigiul dintre ele, în orice etapă procesuală, va recomanda acestora să recurgă la mediere, cu excepţia cazului în care părţile au apelat în mod voluntar la mediator, anterior introducerii cererii, însă nu au reuşit soluţionarea amiabilă a litigiului.

Recomandarea judecătorului determină în sarcina părţilor obligaţia acestora de a se prezenta la mediator; însă nu şi pe aceea de a soluţiona conflictul dintre ele în această modalitate.

După ce se prezintă la mediator şi asistă la o şedinţa de informare, în condiţiile art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 192/2006, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

Ca atare, părţile au posibilitatea să-şi soluţioneze litigiul amiabil fie prin mijlocirea instanţei, în condiţiile art. 227 alin. (1) NCPC, fie prin recurgerea la procedura medierii, potrivit art. 227 alin. (2) şi (3) NCPC, în ambele cazuri, în ipoteza în care acest scop este atins, judecătorul urmând a lua act deînvoiala părţilor prin hotărâre judecătorească, susceptibilă de a fi atacată exclusiv pentru motive procedurale, numai cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, potrivit art. 440 NCPC, la care art. 227 alin. (5) NCPC face trimitere.

De altfel, dispoziţiile întregii secţiuni a codului vizând soluţionarea litigiului pe calea tranzacţiei se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care învoiala părţilor este urmarea procedurii de mediere, potrivit art. 441 NCPC.

Prin urmare, hotărârea judecătorească prin care instanţa va consfinţi învoiala părţilor obţinută în cadrul procedurii de mediere constituie o hotărâre de expedient, cu caracter de titlu executoriu, potrivit art. 63 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 192/2006.

în ceea ce priveşte reglementarea specială, potrivit art. 61 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 192/2006, medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. în conformitate cu alineatul al doilea al aceluiaşi articol, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să transmită instanţei de judecată competente acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c) din lege (închiderea procedurii de mediere prin constatarea de către mediator a eşuării medierii sau prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi).

Potrivit art. 62 din lege, pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendata la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 1 CPC 1865, în prezent art. 411 alin. (1) pct. 1 NCPC. Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Cererea de repunere pe rol este scutita de taxa judiciara de timbru.

în conformitate cu art. 63 alin. (2) NCPC din Legea nr. 192/2006, odată cu pronunţarea hotărârii de expedient, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil. De asemenea, instanţa nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia în cazul în care conflictul soluţionat este legat de o cauză succesorală pentru care nu s-a eliberat certificatul de moştenitor [art. 63 alin. (21) din lege].
Răspunde