Art. 555 Noul Cod de Procedură Civilă Arbitrii Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Sarcina de arbitru poate fi încredinţată numai persoanelor fizice. De aceea, în cazul în care părţile desemnează o persoană juridică drept arbitru, convenţia este inoperantă. Ea poate valora cel mult intenţia părţilor de a încredinţa acesteia organizarea arbitrajului.

Faţă de reglementarea anterioară, s-a renunţat la cerinţa cetăţeniei române a arbitrului. Libertatea de alegere a arbitrilor nu putea fi îngrădită în continuare pentru acest motiv, cu precădere în contextul actual al liberei circulaţii a persoanelor în statele membre ale Uniunii Europene. Eliminând această cerinţă, a fost

Citește mai mult

necesară reglementarea regimului lingvistic al arbitrajului, prin introducerea art. 570.

în mod firesc, s-a menţinut cerinţa capacitâţii depline de exerciţiu a arbitrului, activitatea sa reclamând un grad de maturitate şi de experienţă. Aşadar, nu pot fi arbitri minorii şi interzişii.

Aşa cum se observă, nu se impune ca arbitrul sâ aibâ studii juridice sau de altă natura ori o calificare anume. Prin comparaţie, calitatea de mediator poate fi acordată numai persoanelor cu studii superioare, iar cea de judecător doar persoanelor licenţiate în drept. O explicaţie ar putea fi faptul că arbitrul nu exercită această atribuţie cu titlu de profesie, fiind ocazională, în cazul arbitrajului ad-hoc.

în cadrul instituţionalizat, calitatea de arbitru nu o poate avea decât persoana care se bucură de o reputaţie neştirbită şi are o înalta calificare şi experienţă profesională, în sistemul Codului de procedură civilă, pot fi arbitri faliţii sau persoanele care nu pot ocupa o funcţie publică. Pe această cale, legea lasă la aprecierea părţilor persoanele care să soluţioneze litigiul pe calea arbitrajului, responsabilizându-le asupra consecinţelor.

Aceeaşi este situaţia în care o instanţă judecătorească sau o autoritate publică este numită în această calitate. Alţi autori nu exclud posibilitatea numirii unei persoane juridice în calitate de arbitru, arătând că aceasta va fi exercitată în cele din urmă de persoanele fizice desemnate (R.A. Schijtze, op. cit., p. 97).

Cel puţin teoretic, minorul căsătorit sau emancipat poate să accepte funcţia de arbitru, însă în aceste situaţii se ridică problema experienţei dobândite, a cunoştinţelor legate de această procedură.

Art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator, respectiv art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, aprobat prin Decizia nr. 2/2012.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dreptul de administrare al debitorului - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea - încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. Pe de altă parte, debitorului îi este permisă desfăşurarea activităţilor curente şi cu atât mai mult, adăugăm noi, o activitate independentă de cea comercială, care să îi asigure traiul. Activitatea de arbitru este una remunerată, ea nefiind eo ipso susceptibilă de a aduce o scădere a patrimoniului, decât în situaţia atragerii răspunderii arbitrului.

în principiu, orice persoană poate fi arbitru. Le este interzisa desfăşurarea de activităţi de arbitraj judecătorilor şi procurorilor, grefierilor, membrilor Curţii de Conturi şi în general persoanelor care, datorită funcţiei deţinute sau activităţii desfăşurate, nu pot fi arbitri.