Art. 574 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea reconvenţională Sesizarea tribunalului arbitral

CAPITOLUL I
Sesizarea tribunalului arbitral

Art. 574

Cererea reconvenţională

(1) Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţională.

(2) Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până la primul termen de judecată la care pârâtul a fost legal citat şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 574 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea reconvenţională Sesizarea tribunalului arbitral




Mary Hailean 20.07.2014
Pretenţiile pe care pârâtul le are, la rândul său, împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic, sunt supuse regimului temporal al întâmpinării (30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare).

Nedepunerea în termenul fixat a cererii reconvenţionale este sancţionată cu decăderea.

Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în condiţiile prevăzute de art. 204 NCPC, care se aplică în mod corespunzător, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului în acest scop [art. 209 alin. (6) NCPC].

în final,
Citește mai mult trebuie adăugat faptul că părţile pot deroga prin convenţie de la termenele instituite pentru depunerea actelor procedurale de mai sus, prevăzute în capitolul de faţă.
Răspunde