Art. 650 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa de executare Participanţii la executarea silită
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Participanţii la executarea silită
Participanţii la executarea silită
Art. 650
Instanţa de executare
(1) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
(2) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
(3) Hotărârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
| ← Art. 649 Noul Cod de Procedură Civilă Terţii Participanţii... | Art. 651 Noul Cod de Procedură Civilă Executorul judecătoresc... → |
|---|
Potrivit dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ”Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în
Citește mai mult
afara cazurilor în care legea dispune altfel"în urma deliberărilor, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.650 alin.(1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin.(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, ”dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. ”
în eventualitatea în care, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu vor pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, dispoziţiile art.650 alin. (1) îşi încetează efectele lăsând practic în vid legislativ în ceea ce priveşte instanţa de executare."
2. Instanţa de executare, a) Potrivit noului Cod de procedură civilă, instanţa de
Citește mai mult
executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.Soluţia aleasă de legiuitor conţine un element de noutate pentru sistemul juridic românesc care, în materie de competenţă, opera cu criterii intrinseci raportului juridic litigios, cum ar fi obiectul sau părţile acestuia1'1. Or, noua reglementare stabileşte competenţa teritorială a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, care este un element extrinsec raportului juridic de executare silită existent între creditor şi debitor.
Textul nu prevede care este instanţa de executare atunci când executările silite sunt făcute de către alte organe de executare decât executorii judecătoreşti. în astfel de situaţii, prevederile din legile speciale se vor aplica prioritar.
b) Tribunalul este instanţa de executare în condiţiile art. 1102-1109 NCPC relative la executarea hotărârilor străine, pronunţate sau emise într-un stat nemembru al Uniunii Europene. Reglementarea din art. 1102-1109 se completează cu dispoziţiile de drept comun în materia executării silite.
De asemenea, tribunalul este instanţa de executare atunci când încuviinţează executarea silită a hotărârilor care intră sub incidenţa Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială şi a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Dispoziţiile Cărţii a V-a relative la instanţa de executare, inclusiv dispoziţiile art. 650 alin. (2) şi (3), sunt pe deplin aplicabile tribunalului când este instanţă de executare.
c) în fine, sunt instanţe de executare judecătoria sau, dupâ caz, tribunalul în a căror rază teritorială se află imobilul în cazul încuviinţării urmăririi silite în condiţiile art. 819 NCPC.
3. Incidente cu privire la instanţa de executare
3.1. Pluralitatea de instanţe de executare. De regulă, nu există două instanţe de executare în cadrul aceleiaşi executări silite. Chiar articolul utilizează forma de singular când se referă la instanţa de executare. Cu toate acestea, prin ultima teză a alin. (1) - „în afara cazurilor în care legea dispune altfel" -, legiuitorul permite inclusiv existenţa concomitentă a două sau mai multor instanţe de executare pentru o singură executarea silită. O situaţie de pluralitate de instanţe de executare poate exista în cazul aplicării dispoziţiilor art. 819 NCPC relative la încuviinţarea urmăririi imobiliare. Astfel, dacă pe parcursul executării silite mobiliare, încuviinţată de către o instanţă de executare, se descoperă că debitorul deţine un imobil în circumscripţia altei curţi de apel, executorul iniţial, sesizat de creditor inclusiv cu o cerere de urmărire imobiliară, va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul încuviinţarea urmăririi lui silite, dispoziţiile art. 644 şi art. 665 aplicându-se corespunzător. Aceasta, deoarece dispoziţia legală din materia încuviinţării urmăririi imobiliare şi dispoziţia din alin. (2) al art. 651 NCPC permit prorogarea competenţei teritoriale a executoruluifârâ a permite prorogarea competenţei instanţei de executare iniţiale. Nu vor exista concomitent două instanţe de executare dacă imobilul descoperit este situat în circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se situează instanţa care a încuviinţat iniţial executarea silită. De asemenea, nu vor exista două instanţe de executare dacă imobilul urmărit se întinde în circumscripţia teritorială a mai multor curţi de apel, printre care figurează şi cea în a cărei rază teritorială se află instanţa de executare iniţială.
Devenise loc comun al limbajului juridic să reglementezi competenţa materială raportându-te la obiectul litigiului (după cum acesta este neevaluabil în bani sau evaluabil, caz în care interesează valoarea) şi competenţa
teritorială raportându-te la domiciliile părţilor, la locul situării bunului, locul producerii prejudiciului, locul
săvârşirii faptei ori locul executării obligaţiei.
Sperăm că acest criteriu formal (sediul executorului judecătoresc) sau altele similare (sediul notarului, sediul avocatului etc.) nu vor fi preluate în alte acte normative, pentru a nu se ajunge la situaţia în care instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunea în anularea unui act autentificat la notariat să fie cea în circumscripţia căreia se află sediul biroului notarului public implicat sau la situaţia în care instanţa în circumscripţia căreia se află sediul biroului de avocatură, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea avocatul reclamantului, să fie una dintre instanţele competente din punct de vedere teritorial, atunci când această competenţă este alternativă.
Hotărârile străine pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea per soanei interesate, de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.
Pentru procedura şi condiţiile încuviinţării executării hotărârilor străine, trimitem la comentariile articolelor respective.
3.2. Relaţia dintre competenţa executorului şi competenţa instanţei de executare. Ca regulă, judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc este instanţa de executare competenta, dacă executorul judecătoresc sesizat de către creditor era competent potrivit art. 651 NCPC. Dacă executorul era competent ca urmare a incidenţei unui caz de prorogare, iar legea trimite la o altă instanţă de executare decât cea de drept comun, este posibil ca instanţa de executare sesizată să fie necompetentă, chiar dacă este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc. De asemenea, judecătoria prevăzută de art. 650 alin. (1) teza I nu este instanţa de executare competentă nici în cazul hotărârilor judecătoreşti străine, a căror încuviinţare a executării silite se dispune de către tribunal.
Dacă executorul sesizează o instanţa de executare necompetentă, aceasta va trimite cererea de încuviinţare instanţei competente, deoarece procedura încuviinţării executării silite este necontencioasă.
Considerăm că înlocuirea executorului pe parcursul executării silite nu are ca efect schimbarea instanţei de executare după sediul biroului noului executor, deoarece nu există nicio dispoziţie legală în acest sens.
Soluţionarea unor incidente de către alte instanţe, în sensul tezei ultime a alin. (2) al art. 650, nu înseamnă că respectivele instanţe sunt de executare.
Dacă instanţa de executare sesizată constată că executorul nu era necompetent, va respinge cererea de încuviinţare a executării silite - în procedura prevăzută de art. 665 NCPC -, respectiv va anula executarea silită - în procedura contestaţiei la executare reglementată de art. 711 alin. (1).
Conform Codului de procedură civilă, curţile de apel sau înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi instanţe de executare. Chiar dacă, în anumite forme şi în anumite cazuri, categoriile de instanţe arătate vor avea pe rol litigii având ca obiect contestaţii la executare (în căile de atac, prima, sau în procedura hotărârii prealabile ori în recursul în interesul legii, ultima), acestea nu devin instanţe de executare.
4. Atribuţiile instanţei de executare, a) Potrivit alin. (2) al art. 650, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Pe lângă faza administrativă, gestionată de organul de executare, executările silite au, în toate cazurile, o fază judiciară necontencioasă (încuviinţarea executării de către instanţă) şi, în multe cazuri, o fază judiciară contencioasă. Această fază judiciară conten-
cioasă (contestaţia la executare) este un proces în toată regula, atât ca grad de complexitate, cât şi ca durată, cel puţin atunci când titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească.
Prima atribuţie a instanţei de executare este aceea de o încuviinţa executarea silita, procedura încuviinţării fiind reglementată de dispoziţiile art. 665 NCPC. Executorul judecătoresc nu poate proceda la executarea silită în lipsa încuviinţării executării de către instanţă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege în care parcurgerea acestei proceduri nu este necesară.
A doua atribuţie este aceea de a soluţiona contestaţiile la executare cu care este sesizată, potrivit art. 713 NCPC.
A treia atribuţie este stabilită generic, instanţa de executare având plenitudine de jurisdicţie în privinţa oricăror incidente privitoare la executare, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
b) Legea stabileşte anumite atribuţii în sarcina preşedintelui instanţei de executare. Astfel, potrivit art. 189 NCPC, preşedintele instanţei de executare va putea obliga, la cererea părţii interesate, pe cel care a pricinuit amânarea executării silite, prin una dintre faptele prevăzute la art. 187 sau art. 188, la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin amânare. Potrivit art. 190 NCPC, preşedintele instanţei de executare stabileşte abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.
5. Hotărârile pronunţate de instanţa de executare. Potrivit art. 650 alin. (3), hotărârile instanţei de executare:
a) Sunt executorii, dacă sunt admise cereri şi dacă dispun asupra unor aspecte susceptibile de executare silită.
Pentru punerea lor în executare este necesară o nouă încuviinţare a executării silite conform art. 665 NCPC. Sub acest aspect, apreciem că ar fi necesară o prevedere legală în baza căreia titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de executare să fie exceptate de la încuviinţarea executării. Aceasta, cu atât mai mult cu cât titlurile executorii emise pe parcursul executării de către executor sunt exceptate de la încuviinţare, fiind executate în baza încheierii iniţiale de încuviinţare.
Inconvenientul rezultat din necesitatea parcurgerii etapei încuviinţării executării silite pentru fiecare hotărâre a instanţei de executare poate fi înlăturat de legiuitor prin extinderea incidenţei dispoziţiilor art. 665 alin. (4) teza ultimă asupra hotărârilor executorii sau definitive pronunţate de instanţa de executare.
b) Pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Hotărârile pronunţate în apel nu pot fi atacate cu recurs, acest lucru rezultând din dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza ultimă, potrivit cărora „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Pentru ca în cazul hotărârilor instanţei de executare să poată fi declarate atât calea de atac a apelului, cât şi calea de atac a recursului, pentru ca hotărârea instanţei de executare să poată fi atacată doar cu recurs sau pentru ca hotărârea instanţei de executare să fie definitivă (adică să nu poată fi atacată cu nicio cale de atac), este necesară o prevedere legală expresă.
De exemplu, instanţa de la locul unde se află minorul, competentă potrivit art. 912 alin. (2) NCPC să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică.
Cu titlu de exemplu, precizăm că hotărârea pronunţată de instanţa de executare în contestaţia la executare introdusă de terţul care pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real poate fi atacată potrivit dreptului comun [art. 717 alin. (1) teza finală NCPC], adică inclusiv cu recurs, dacă valoarea litigiului este mai mare de 1.000.000 lei, respectiv 500.000 lei după data de 1 ianuarie 2016. Tot în exemplul arătat, dacă respectiva hotărâre va consfinţi învoiala părţilor, va putea fi atacată doar cu recurs, indiferent de valoarea obiectului (art. 440 NCPC). încheierea instanţei de executare prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac [art. 665 alin. (6) teza I NCPC].
c) Faţă de dispoziţiile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „La data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă: (...) k) orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale", considerăm că de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă prevederile contrare din legile speciale anterioare referitoare la căile de atac şi caracterul hotărârilor instanţei de executare sunt abrogate expres şi indirect.
Prin urmare, sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel" din ultimul alineat al art. 650 are în vedere căile de atac sau termenele diferite stabilite expres tot prin Codul de procedura civila, precum şi prin legile care se vor adopta dupâ intrarea sa în vigoare.