Art. 651 Noul Cod de Procedură Civilă Executorul judecătoresc Participanţii la executarea silită
| Comentarii |
|
Participanţii la executarea silită
Art. 651
Executorul judecătoresc
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
c) în cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde urmează să se facă executarea.
(2) Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel.
(3) Dacă bunul mobil care face obiectul urmăririi silite ori al executării silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecătoresc care a început procedura de executare.
(4) Nerespectarea dispoziţiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate.
| ← Art. 650 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa de executare... | Art. 652 Noul Cod de Procedură Civilă Recuzarea şi... → |
|---|
Considerăm că ar fi mai potrivit ca învestirea cu formulă executorie să fie aplicată numai altor titluri
Citește mai mult
executorii decât hotărârile judecătoreşti. In cazul acestora din urmă, aprecierea asupra caracterului de titlu executoriu ar fi pur formală şi prezintă garanţii suficiente pentru ca punerea lor în executare să se rezume numai la un control a posteriori din partea instanţelor de judecată. Un eventual control de constituţionalitate ar putea sa distingă între cele două situaţii şi să realizeze că numai în cazul titlurilor, altele decât hotărârile judecătoreşti, controlul a priori din partea instanţei ar fi necesar.în ceea ce priveşte competenţa executorului judecătoresc, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, s-a impus necesitatea completării dispoziţiilor art.651 alin. (1) lit. b), în sensul introducerii competenţei alternative a executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află bunurile, pe lângă competenţa executorului judecătoresc de la sediul debitorului.
Totodată s-a prevăzut şi situaţia în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, caz în care competenţa aparţine oricărui executor judecătoresc. Modificarea a avut la bază faptul că, uneori, bunurile mobile nu pot fi cunoscute, astfel încât competenta executorului nu poate fi determinată de locul situării lor, aspect care poate fi verificat post factum, ceea contravine regulilor în materie de nulitate pentru necompetenţă.
Mai mult decât atât, s-a impus necesitatea eliminării posibilităţii extinderii competenţei teritoriale a executorului judecătoresc în cazul existenţei bunurilor debitorului în raza mai multor curţi de apel. în ceea ce priveşte executarea silită imobiliară, urmărirea silită imobiliară este de competenţa exclusivă a executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul.
In situaţia în care se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează în respectiva circumscripţie, la alegerea creditorului.
Eliminarea extinderii competenţei asupra bunurilor imobile se justifică pentru celeritatea desfăşurării actului de executare silită şi din raţiuni de costuri pentru creditor şi adjudecatar. Extinderea competenţei teritoriale a unui executor judecătoresc asupra unui imobil situat în circumscripţia unei alte curţi de apel poate genera întârzieri în executare, costuri ridicate (cheltuieli de transport, cazare, etc.), iar valorificarea imobilului s-ar face în condiţii defavorabile atât pentru adjudecatar cât şi pentru creditor."
şi stabileşte competenţa acestora de a pune în executare hotărârile şi titlurile executorii, prin raportare la raza teritorială a curţii de apel în cadrul căreia urmează să se desfăşoare executarea, arătând punctual care este respectiva curte de apel, în funcţie de felul urmăririi sau al executării. Pentru a nu exista contradicţii între Legea privind exercitarea profesiei de executor judecătoresc şi reglementarea Codului de
Citește mai mult
procedură civilă, prin Legea nr. 76/2012 a fost modificat art. 9 din Legea nr. 188/2012, stabilindu-se că, în cazul prevăzut de art. 7 lit. a) (referitor la punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii - n.a.), este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.1.1. Executarea silita imobiliara. Executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul este competent să efectueze executarea dacă:
a) se urmăresc silit bunuri imobile, conform procedurii prevăzute de art. 812-862 NCPC;
b) se urmăresc silit fructele neculese sau recoltele prinse de rădăcini, potrivit procedurii prevăzute de art. 794-798 NCPC;
c) se realizează o executare silită directă imobiliară, potrivit dispoziţiilor art. 895-901 NCPC.
în primele două cazuri sunt relevante elementele din patrimoniul debitorului susceptibile de a fi valorificate silit, în legătură cu care trebuie precizat că nu sunt întotdeauna cunoscute de către creditor la momentul sesizării executorului judecătoresc.
în cel de-al treilea caz este relevant obiectul titlului executoriu ce se pune în executare, care trebuie să privească un imobil, cum ar fi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul unei acţiuni în revendicare imobiliară, al unei acţiuni contractuale în predarea unui imobil, al unei acţiuni în evacuare dintr-un imobil, al unei acţiuni posesorii imobiliare etc.
1.2. Executarea silita mobiliara. Executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului este competent să efectueze executarea dacă:
a) se urmăresc silit bunuri mobile, conform procedurii prevăzute de art. 726-811 NCPC; poprirea şi urmărirea silită a fructelor şi a veniturilor imobilului sunt incluse în această categorie, în cazul celei dintâi existând şi prevederi speciale privitoare la competenţă;
b) se realizează o executare silită directă mobiliară, conform procedurii prevăzute de art. 892-894 NCPC.
1.3. Executarea silita a obligaţiilor de a face/de a nu face. Executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde urmează să se facă executarea este competent în cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi de a nu face, conform procedurilor prevăzute de art. 902-913 NCPC.
Executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori se face de către executorul judecătoresc din raza curţii de apel unde urmează să se facă executarea.
1.4. Importanţă. Sesizarea executorului judecătoresc competent este importantă, deoarece judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are acesta biroul sau altă instanţă de executare competentă potrivit legii verifică, la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, inclusiv competenţa organului de executare, iar eventuala constatare a necompetenţei acestuia este sancţionată cu respingerea cererii de încuviinţare a executării.
2. Prorogarea competenţei. Alineatele (2) şi (3) ale art. 651 instituie două cazuri de prorogare legală a competenţei teritoriale a executorului, şi anume (a) pentru situaţia în care bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţia mai multor curţi de apel, respectiv (b) pentru situaţia în care bunul mobil care face obiectul urmăririi silite sau al executării a fost mutat în timpul procedurii de executare.
2.1. Primul caz de prorogare a competenţei. Legiuitorul a păstrat pentru primul caz soluţia vechiului cod1'1, prevăzând că este competent să efectueze executarea oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre aceste curţi, inclusiv cu privire la bunurile urmâribile aflate în raza celorlalte curţi.
Prorogarea legală a competenţei teritoriale a executorului în cazul reglementat de alin. (2) al art. 651:
a) operează doar în cazul urmăririi bunurilor mobile sau imobile. Din formularea textului deducem că bunurile urmăribile pot aparţine debitorului sau garanţilor, cu singura condiţie ca executarea silită să fi fost încuviinţată în privinţa acestora;
b) operează doar dacă executorul era competent la momentul sesizării după regulile alin. (1) al art. 651 sau, altfel spus, dacă debitorul avea bunuri urmăribile inclusiv în circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială funcţionează executorul.
O aplicare a cazului de prorogare a competenţei prevăzut în art. 651 alin. (2) o regăsim în art. 819 NCPC pentru ipoteza în care cererea de încuviinţare a urmăririi imobiliare se formulează de executorul judecătoresc care obţinuse anterior încuviinţarea executării silite mobiliare prin raportare la circumscripţia teritorială a altei curţi de apel.
Ipoteza reglementată pentru prorogarea competenţei este de strictă interpretare şi aplicare, astfel că dispoziţiile art. 651 alin. (2) nu sunt aplicabile:
a) în cazul popririi;
b) în cazul executării silite a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face;
c) în cazul executării hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori.
Cu privire la situaţia bunurilor urmăribile aflate în circumscripţiile mai multor curţi de apel, în doctrină s-a opinat corect, pe de o parte, că executorul „este obligat să pornească executarea silită asupra bunurilor urmăribile care se găsesc în circumscripţia sa şi numai dacă aceste bunuri nu sunt suficiente pentru recuperarea integrală a creanţei poate fi declanşată executarea silită şi asupra altor bunuri ale debitorului care se găsesc în alte circumscripţii", iar, pe de altă parte, că „nu este necesar ca, în prealabil, să fie valorificate bunurile care se găsesc în circumscripţia executorului învestit cu executarea silită, deoarece niciun text de lege nu prevede o asemenea cerinţă, iar, în al doilea rând, s-ar tergiversa foarte mult executarea silită, scopul instituirii acestor dispoziţii legale fiind tocmai acela al rezolvării cât mai grabnice a acesteia. Singura condiţie pe care legea o prevede este aceea ca debitorul să deţină bunuri urmăribile în circumscripţia mai multor judecătorii (actualmente curţi de apel - n.n.). Dacă s-ar proceda altfel, debitorul cu rea-credinţă ar avea la dispoziţie suficient timp pentru a-şi înstrăina bunurile deţinute în alte circumscripţii şi în acest mod ar evita executarea silită".
Opiniile redate mai sus au fost exprimate în perioada în care erau în vigoare modificările aduse vechiului Cod de procedură civilă prin Legea nr. 459/2006, iar procedura încuviinţării executării silite de către instanţă nu exista. Valabilitatea lor se păstrează dacă se schimbă ceea ce şi în lege s-a schimbat.
în reglementarea actualului cod, efectuarea actelor de executare silită, inclusiv urmărirea bunurilor mobile şi/sau imobile, se efectuează doar după încuviinţarea executării silite de către instanţă, moment la care este analizată şi competenţa organului de executare. Or, după ce s-a încuviinţat executarea şi s-a stabilit competenţa executorului, conform alin. (1) al art. 651, acesta poate cunoaşte exact situaţia patrimonială a debitorului. Sub acest aspect, noul Cod de procedură civilă pune la îndemâna executorului mijloace de informare multiple şi eficiente (executorul poate chestiona direct debitorul; terţii sunt obligaţi ca, în condiţiile legii, să furnizeze informaţiile solicitate de executor etc.).
Art. 373 alin. (1) teza ultimă CPC 1865 prevedea că, „dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea".
2.2. Al doilea caz de prorogare a competenţei. Prorogarea legală a competenţei teritoriale a executorului în cazul reglementat de alin. (3) al art. 651:
a) operează doar în cazul bunului mobil (imobilele nu pot fi mutate) care face obiectul urmăriri silite ori al executării silite directe;
b) pentru a opera, este necesar ca bunul mobil, care aparţine persoanei executate silit, să fi fost mutat de către aceasta sau de către o terţă persoană. Prin mutare se înţelege schimbarea fizică a locului situării bunului; textul nu are în vedere ieşirea bunului din patrimoniul debitorului;
c) presupune că executorul care a început executarea era competent în funcţie de locul situării bunului înainte de a fi mutat.
3. Sancţiunea încălcării normelor privitoare la competenţa teritorială a executorului judecătoresc. Nerespectarea dispoziţiilor art. 651 este sancţionată cu nulitatea necondiţionata a actelor de procedură executate.
Sancţiunea nulităţii necondiţionate, la care trimite ultimul alineat al articolului, îşi are sediul materiei în dispoziţiile art. 176 pct. 6 NCPC. Potrivit acestuia, „nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări, în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: (...) 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".
Competenţa teritorială a executorului judecătoresc este reglementată de cod ca o condiţie extrinsecă pentru valabila efectuare a actelor de executare.
întrucât art. 651 se referă la executorii judecătoreşti, sancţiunea din ultimul alineat al articolului nu poote fi aplicata prin analogie actelor de executare efectuate de către alte organe de executare necompetente. De altfel, considerăm că aplicarea prin analogie nu este necesară, deoarece dispoziţiile art. 176 pct. 6 NCPC se aplică direct, fără nicio problemă, actelor efectuate de alte organe de executare, dacă legea care le reglementează nu prevede altfel.
Persoana care invocă nulitatea nu trebuie să dovedească faptul că prin actul de executare efectuat de către executorul necompetent i s-a produs o vătămare.
Mijloacele şi condiţiile de invocare a nulităţii actelor de executare sunt cele specifice contestaţiei la executare reglementate de art. 711 NCPC.
Chiar şi terţii vătămaţi printr-un act de executare efectuat de un executor necompetent pot formula doar contestaţie la executare, dacă legea nu dispune altfel (art. 649 NCPC).