Art. 972 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de înfiinţare Sechestrul judiciar
| Comentarii |
|
Sechestrul judiciar
Art. 972
Condiţii de înfiinţare
(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
(2) Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:
a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), partea care a obţinut instituirea sechestrului judiciar este obligată să introducă acţiunea la instanţa competentă, să iniţieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii.
(4) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a sechestrului judiciar. Aceasta se constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părţilor.
| ← Art. 971 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune Sechestrul... | Art. 973 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă... → |
|---|
în consecinţă, litigiul trebuie să se circumscrie unui asemenea obiect, pentru că, în caz contrar, sechestrul judiciar nu va putea fi încuviinţat.
Prin excepţie, cerinţa existenţei unui proces nu este necesară în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 972 alin. (2) NCPC.
Citește mai mult
Astfel, chiar fără a exista proces, instanţa va putea încuviinţa sechestrul judiciar în trei situaţii:a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa, aşadar, în ipoteza în care debitorul face o ofertă de dare în plată, darea în plată putând opera însă doar la momentul efectuării plăţii, deci al executării obligaţiei către creditor (după obţinerea titlului executoriu), întrucât schimbarea prestaţiei nu poate avea loc decât cu consimţământul creditorului (art. 1492 Noul Cod Civil); pentru aplicarea textului, apreciem că debitorul se poate afla şi în ipostaza de a face o ofertă de novaţie prin schimbare de obiect [art. 1609 alin. (1) Noul Cod Civil], care va conduce la transformarea obligaţiei dacă intervine convenţia dintre părţi (novaţia), încheiată înainte de momentul plăţii;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sâ se teama câ va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual; pentru aceasta, este însă necesar ca cel interesat să justifice motivele care i-au indus această temere rezonabilă, în sensul creării sau măririi stării de insolvabilitate a debitorului;
c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, garanţii din rândul celor reale (privilegiu, gaj, ipotecă, aceasta din urmă, spre deosebire de reglementarea anterioară din vechiul Cod civil, putând avea ca obiect şi bunurile mobile, potrivit dispoziţiilor art. 2343 Noul Cod Civil), când cel interesat învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită sau să se teamă de sustrageri ori deteriorări.
Faţă de prevederile art. 972 alin. (3), se conturează înţelesul sintagmei „fără a exista proces" din cuprinsul art. 972 alin. (2), astfel că aceasta poate avea semnificaţia inexistenţei pe rol a unei cereri de chemare în judecată sau a unei proceduri arbitrale, dar când urmează a se iniţia un litigiu, astfel încât procedura judiciară va trebui să fie declanşată prin formularea cererii la instanţă într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii ori să fie iniţiate demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral în acelaşi interval, dar şi aceea că a existat pe rol un proces, creditorul fiind deja în posesia titlului executoriu, caz în care este obligat să procedeze la punerea în executare a acestuia în acelaşi termen prevăzut de lege.
2. Cererea de sechestru judiciar. Măsura sechestrului judiciar, ca măsură procesuală dispusă în cadrul unui proces civil, nu poate fi ordonată din oficiu, ci numai la cererea celui interesat; persoana interesată în instituirea sechestrului judiciar poate fi nu numai reclamantul din litigiul de fond, dar şi pârâtul ori chiar terţul intervenient, dacă bunul nu se găseşte în stăpânirea părţii care cere înfiinţarea măsurii asigurătorii.
De asemenea, se admite că cererea de sechestru judiciar poate fi formulată şi de creditorii părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 1560 Noul Cod Civil referitoare la acţiunea oblică.
Astfel cum reiese din art. 972 alin. (1) partea finală, măsura sechestrului judiciar trebuie să fie necesară pentru conservarea dreptului ori pentru liberarea debitorului [art. 972 alin. (2) lit. a)] sau să existe temerea că bunul va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual [art. 972 alin. (2) lit. b)] ori, astfel cum prevede alternativ art. 972 alin. (2) lit. c), creditorul să învedereze starea de insolvabilitate a debitorului ori să aibă motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită sau să se teamă de sustragerea ori deteriorarea bunurilor mobile care alcătuiesc garanţia sa.
în contextul art. 972 alin. (1), simpla existenţă pe rol a procesului, având obiectul arătat, nu este suficientă pentru a se încuviinţa măsura sechestrului judiciar, ci se cere ca persoana interesată să dovedească faptul că măsura este necesară pentru conservarea dreptului.
Măsura dispusă în baza aceluiaşi temei legal poate să privească totalitatea bunurilor asupra cărora poartă litigiul sau numai o parte dintre acestea.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 621/2005, în examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate a textelor din reglementarea anterioară (art. 599 şi art. 600 CPC 1865) corespunzătoare dispoziţiilor art. 972 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 974 şi urm. NCPC, a reţinut că „sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolo-sive ale debitorului rău platnic, tinzând la crearea sau amplificarea insolvabilităţii sale, de natură a-1 pune pe creditor în imposibilitatea valorificării silite a dreptului său de creanţă, în temeiul unui titlu executoriu a cărui dobândire este previzibilă, dacă nu chiar iminentă.
înfiinţarea unui atare sechestru nu poate fi condiţionată de dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ipoteză în care antamarea unei asemenea proceduri ar fi superfluă, de vreme ce creditorul ar avea posibilitatea să procedeze la valorificarea silită a acesteia, ci exclusiv de aceea a unui interes rezultând din existenţa unei creanţe neajunse la scadenţă sau litigioase sau a unei stări de pericol induse de conduita debitorului în ceea ce priveşte posibilitatea valorificării ulterioare a creanţei sale. De asemenea, în condiţiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar măsura dispusă are un caracter provizoriu, fiind impusă şi justificată prin finalitatea înfăţişată, nu se poate susţine că prin intermediul ei s-ar institui o prezumţie de culpă în sarcina debitorului".
Sechestrul judiciar poate fi instituit şi în cazul în care litigiul este generat de faptul că bunul comun este folosit în mod exclusiv de un coproprietar în detrimentul celuilalt, chiar dacă nu există între ei neînţelegeri cu privire la dreptul de proprietate.
Scopul sechestrului judiciar este conservarea în natură a bunului în starea în care se găseşte, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că bunul a fost evaluat.
3. Obligaţia formulării acţiunii, a iniţierii arbitrajului sau a declanşării executării silite. în ipoteza în care cel interesat a obţinut instituirea sechestrului judiciar în condiţiile art. 972 alin. (2) lit. a)-c), acesta este obligat să introducă acţiunea la instanţa competentă, să iniţieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii, norma fiind una imperativă, dată fiind sancţiunea prevăzută de art. 972 alin. (4).
Dispoziţia are caracter de noutate faţă de reglementarea din vechiul cod şi este menită a se constitui într-o veritabilă garanţie împotriva exercitării abuzive, discreţionare sau excesive a drepturilor prezumtivului creditor (dacă ne raportăm la sechestrul judiciar solicitat până la obţinerea titlului executoriu), dar şi a pasivităţii creditorului [dacă se ia drept reper creditorul interesat în punerea în executare a titlului său, executare ce poate fi realizată într-un interval fie de 3 ani -în cazul titlurilor executorii emise în materia drepturilor personale, de creanţă -, fie de 10 ani -în materia drepturilor reale, deci în cadrul termenului general de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, astfel cum prevede art. 705 alin. (1) NCPC].
în consecinţă, inexistenţa unui proces pe rol are semnificaţia fie că acesta nu este încă declanşat, fie că s-a finalizat deja prin obţinerea titlului executoriu la valorificarea căruia creditorul va trebui să recurgă; în acest ultim caz, creditorul poate avea deja un titlu executoriu, constând într-o hotărâre judecătorească dată în apel (art. 633 pct. 1 NCPC), care să fie însă supusă recursului, astfel încât ea va deveni definitivă fie la data expirării termenului de exercitare a recursului [art. 634 alin. (1) pct. 4 coroborat cu 634 alin. (2)], fie la data soluţionării recursului, dacă acesta a fost exercitat [art. 634 alin. (2) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5]; ca atare, este posibil ca titularul creanţei să fie deja în posesia unui titlu executoriu, dar în acelaşi timp procesul să se afle încă pe rol.
în aceste condiţii, concursul dintre aceste norme va trebui tranşat în favoarea dispoziţiei art. 972 alin. (3), normă specială în raport cu cele de la art. 633 şi art. 634 NCPC, astfel că, pentru a evita sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului judiciar pentru neîndeplinirea cerinţei de a proceda în cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii la punerea în executare a titlului executoriu, creditorul va trebui să adopte această conduită, chiar dacă titlul său executoriu nu este o hotărâre definitivă, asu-mându-şi riscul executării în aceste condiţii, astfel cum prevede art. 637 alin. (1) NCPC.
Termenul de 20 de zile pentru ipoteza în care cererea de chemare în judecată urmează a fi promovată curge de la data încuviinţării măsurii sechestrului judiciar în condiţiile art. 974 NCPC, iar nu de la data formulării cererii de încuviinţare a măsurii asigurătorii adresate instanţei judecătoreşti.
Precizarea are aceeaşi valabilitate în cazul în care litigiul se va soluţiona în jurisdicţia alternativă a arbitrajului, astfel că în acelaşi interval partea interesată va trebui să iniţieze măsurile necesare pentru constituirea tribunalului arbitral, pentru ipoteza în care între părţi este operantă o convenţie arbitrală (art. 548), fie sub forma unei clauze compro-misorii (art. 550), fie a unui compromis în condiţiile art. 551 NCPC, compromis ce poate fi perfectat într-o situaţie litigioasă, chiar şi anterior înregistrării pe rolul unei instanţe judecătoreşti a litigiului.
4. Desfiinţarea de drept a sechestrului judiciar intervine în cazul în care cel care a obţinut înfiinţarea acestei măsuri asigurătorii nu a iniţiat procesul pe fond fie pe calea procedurii judiciare, prin înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei competente, fie prin întreprinderea demersurilor necesare presupuse de modalitatea alternativă de soluţionare a litigiului (arbitrajul).
Desfiinţarea de drept se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.
Sancţiunea are o evidentă justificare în prezumarea de către legiuitor a dezinteresului creditorului în realizarea cu celeritate a creanţei sale (câtă vreme legea îi pune la îndemână mijloace eficiente şi nu face uz de ele), după cum raţiunea normei este şi aceea de protejare a drepturilor debitorului, care ar putea fi confruntat cu o durată nepredictibilă a măsurii sechestrului, durată pe care nu o poate limita, în principiu, decât de o manieră indirectă (fie îndeplinindu-şi la timp şi cu bună-credinţă obligaţiile procesuale în cursul procedurilor jurisdicţionale, dacă acestea sunt în curs, astfel cum prevede art. 10 NCPC, fie executând benevol obligaţia ce constituie obiectul titlului executoriu).