Art. 355 Noul Cod Penal Răspândirea bolilor la animale sau plante Infracţiuni contra sănătăţii publice
Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Infracţiuni contra sănătăţii publice
Infracţiuni contra sănătăţii publice
Art. 355
Răspândirea bolilor la animale sau plante
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
← Art. 354 Noul Cod Penal Transmiterea sindromului imunodeficitar... | Art. 356 Noul Cod Penal Infectarea apei Infracţiuni contra... → |
---|
Infracţiunea este incriminată prin prevederile noului Cod penal într-o formă simplă şi o variantă atenuată. în forma simplă, noua reglementare preia condiţiile de incriminare din reglementarea anterioară, cu o singură deosebire, care priveşte rezultatul infracţiunii, întrucât Codul penal din 1969 incrimina şi faptele de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a
Citește mai mult
dăunătorilor care au produs alte urmări grave, în afara răspândirii unei boli sau a dăunătorilor. Noul Cod penal restrânge sfera incriminării şi elimină incidenţa legii penale în situaţiile în care s-au produs alte urmări grave.în ceea ce priveşte sancţiunea prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii, noul Cod penal nu modifică în niciun fel pedeapsa sau limitele acesteia.
Şi în reglementarea anterioară, fapta săvârşită din culpă era incriminată, infracţiunea având ca element material fapta constând într-o inacţiune, presupunând vinovăţia sub forma intenţiei sau a culpei. Codul penal din 1969 nu făcea însă nicio deosebire în privinţa sancţiunii prevăzute de lege între fapta intenţionată şi fapta săvârşită din culpă.
Un element de diferenţiere îl reprezintă reglementarea distinctă, ca o variantă atenuată a infracţiunii, a situaţiei în care fapta este săvârşită din culpă. într-o asemenea ipoteză, şi sancţiunea prevăzută de lege este distinctă, prevăzându-se reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei, corespunzător gravităţii vinovăţiei cu care acţionează făptuitorul.
Legea penală mai favorabila. în privinţa condiţiilor de incriminare, noul Cod penal conţine reglementări mai favorabile, deoarece nu mai incriminează situaţiile în care fapta produce alte urmări grave, situaţii prevăzute de Codul penal din 1969. Incriminarea distinctă şi sancţionarea mai blândă a faptei săvârşite din culpă imprimă, de asemenea, un caracter mai favorabil noii reglementări a infracţiunii.
Legislaţie conexă: art. 9 din O.U.G. nr. 11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea şi eradicarea gripei aviare pe teritoriul României (M. Of. nr. 184 din 27 februarie 2006).