Art. 388 Noul Cod Penal Frauda la votul electronic Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Art. 388
Frauda la votul electronic
Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
← Art. 387 Noul Cod Penal Frauda la vot Infracţiuni contra... | Art. 389 Noul Cod Penal Violarea confidenţialităţii votului... → |
---|
în ceea ce priveşte elementele constitutive, noua reglementare are un conţinut identic cu cel prevăzut în reglementarea anterioară, deosebiri existând sub aspectul regimului sancţionator.
Infracţiunea se poate realiza, în mod alternativ, prin mai multe modalităţi: tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea
Citește mai mult
frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea, prin orice mijloace, a buletinelor de vot în format electronic. Pentru existenţa infracţiunii în prima modalitate de săvârşire este necesar ca tipărirea datelor de acces false să fie urmată de utilizarea lor. Numai acţiunea de tipărire nu este suficientă pentru a atrage răspunderea penală, ci este necesară şi folosirea acestora la votare, prin accesarea sistemului de vot electronic.Legea penală mai favorabilă. în privinţa condiţiilor de sancţionare, noul Cod penal reprezintă legea mai favorabilă, sancţiunea constând în închisoarea de la 1 la 5 ani, spre deosebire de reglementarea anterioară, care sancţiona fapta cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
O.U.G. nr. 93/2003: art. 14: „(1) Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a Sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. (2) Tentativa se pedepseşte”.