Art. 384 Noul Cod Penal Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate

Infracţiunea de prelevare ilegală de ţesuturi sau organe prevăzută la art. 384 NCP nu are corespondent în Codul penal din 1969. Totuşi, infracţiunea examinată nu reprezintă o noutate în legea penală română, întrucât fapta de prelevare de ţesuturi sau organe de la persoane în viaţă ori de la cadavre, fără consimţământul dat în condiţiile legii, a făcut obiectul unei incriminări din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 155).

Infracţiunea cu denumirea marginală „Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe" este prevăzută într-o singură variantă şi constă în fapta de

Citește mai mult

prelevare de ţesuturi sau organe de la un cadavru, cu încălcarea prevederilor legale.

în privinţa subiectului activ, se remarcă faptul că în textul de incriminare nu este prevăzută vreo calitate specială a făptuitorului, ceea ce înseamnă că fapta poate fi comisă de orice persoană responsabilă penal. Totuşi, dat fiind specificul activităţii ce formează elementul material al laturii obiective, infracţiunea nu poate fi comisă decât de o persoană care deţine cunoştinţe medicale necesare pentru realizarea procedurii de prelevare de ţesuturi sau organe de pe corpul uman.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea analizată constă într-o acţiune de prelevare de ţesuturi sau organe de la un cadavru, fără drept.

Noţiunile de „organ", „prelevare" şi „ţesut" sunt explicitate din punct de vedere medical în cuprinsul Legii nr. 95/2006, unde, la art. 142 lit. o), q) şi u), se prevede că: „organ" este partea diferenţiată în structura unui organism, adaptată la o funcţie definită, alcătuită din mai multe ţesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizaţie şi inervaţie proprii. Constituie organ în înţelesul arătat şi o parte a unui organ, dacă este destinată utilizării în corpul uman în acelaşi scop ca organul întreg, menţinându-se cerinţele legate de structură şi vascularizare; „prelevare" reprezintă recoltarea de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană sănătoase morfologic şi funcţional, în vederea efectuării unor proceduri de transplant; „ţesut" reprezintă gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţă intercelulară amorfă, care formează împreună o asociere topografică şi funcţională. Definiţiile date celor trei noţiuni în legea specială vor fi avute în vedere şi la analiza infracţiunii de prelevare ilegală de ţesuturi sau organe.

O condiţie necesar a fi îndeplinită pentru existenţa infracţiunii analizate, condiţie ce decurge din obiectul juridic al acesteia, este ca prelevarea de ţesuturi sau organe să se facă de la un cadavru. Noţiunea de „cadavru" utilizată în textul de incriminare are înţelesul de „donator decedat" în sensul dispoziţiilor art. 147 din Legea nr. 95/2006, adică persoana fără activitate cardiacă la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari, conform protocolului de resuscitare prevăzut de lege, excepţie făcând situaţiile fără echivoc, şi persoana cu activitate cardiacă la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut de lege.

O ultimă condiţie pentru existenţa infracţiunii analizate este ca prelevarea de ţesuturi sau organe să se facă fără drept, adică cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Norma de incriminare de la art. 383 NCP are caracterul unei norme-cadru ce se completează cu dispoziţiile legii speciale care reglementează condiţiile şi procedura de prelevare de organe sau ţesuturi de la un donator decedat, respectiv Legea nr. 95/2006.

Legea penală mai favorabilă. Comparând regimul sancţionator prevăzut în cazul infracţiunii de prelevare ilegală de ţesuturi sau organe cu cel prevăzut în norma de incriminare cu un conţinut asemănător din legea veche (art. 155 din Legea nr. 95/2006), se constată că legea nouă este mai favorabilă.