Art. 65 Noul Cod Penal Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi Pedeapsa accesorie Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
| Comentarii |
|
Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
SECŢIUNEA 1
Pedeapsa accesorie
Art. 65
Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi
(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
Noul Cod Penal actualizat prin:Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;
| ← Art. 64 Noul Cod Penal Executarea pedepsei amenzii prin... | Art. 66 Noul Cod Penal Conţinutul pedepsei complementare a... → |
|---|
Drepturile a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie ce însoţeşte pedeapsa principală a închisorii sunt aceleaşi ca şi în
Citește mai mult
cazul pedepselor complementare, cu excepţia dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României. De asemenea, instanţa poate dispune interzicerea exercitării unor drepturi ca pedeapsă accesorie doar dacă a interzis aceste drepturi şi ca pedeapsă complementară.Dacă pedeapsa principală este detenţiunea pe viaţă, instanţa de judecată poate interzice, ca pedeapsă accesorie, oricare dintre drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) NCP, inclusiv dreptul străinului de a se afla pe teritoriul Românei. Dacă cetăţeanul străin condamnat la detenţiune pe viaţă este liberat condiţionat, conform art. 99 NCP, pedeapsa accesorie ce constă în interzicerea exercitării dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul României se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
Pedeapsa accesorie, întrucât însoţeşte pedeapsa principală a închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată, cu excepţia celei menţionate mai sus, prevăzute de alin. (4).
Comparativ cu reglementarea pedepselor accesorii prin art. 71 CP 1969, în noua reglementare se observă unele modificări. Astfel, pedeapsa accesorie este reglementată înaintea pedepselor complementare, întrucât ea este cea care se execută mai întâi. Prin noua reglementare a fost extinsă gama drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă, iar alegerea lor a fost lăsată la latitudinea judecătorului. în acest mod, instanţa dispune de mijloace adecvate pentru o individualizare mai eficientă a pedepsei, respectându-se în acelaşi timp jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, conform căreia aceste pedepse nu ar trebui să opereze de drept, ci ar trebui lăsate la latitudinea judecătorului, care poate decide să le aplice în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei. Această poziţie a instanţei europene este justificată de importanţa drepturilor fundamentale ce pot fi limitate prin aplicarea pedepselor accesorii. Spre exemplu. Curtea a decis că „interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial şi doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părinteşti" sau că „drepturile garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie sunt esenţiale pentru stabilirea şi menţinerea bazelor unei democraţii eficiente şi guvernate de principiul statului de drept, iar o restricţie generală şi automată a dreptului de vot aplicată tuturor deţinuţilor condamnaţi este incompatibilă cu articolul menţionat"'21 ori că „interzicerea automată a dreptului de a vota pentru toţi deţinuţii, pe durata detenţiei, indiferent de durata pedepsei, de gravitatea faptei sau de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, constituie o restrângere generală, automată şi nediferenţiată, incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. în plus, decizia de interzicere a dreptului la vot trebuie să fie luată de un judecător şi să fie temeinic motivată". De altfel, această opinie în sensul că aplicarea pedepselor accesorii trebuie lăsată la latitudinea instanţei de judecată a fost însuşită şi de instanţa noastră supremă. Prin Decizia nr. LXXIV (74)/2007141, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) CP 1969 şi a stabilit că „Dispoziţiile art. 71 din Codul penal (din 1969 - n.n.) referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza l)-c) din Codul penal (din 1969 - n.n.) nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din Codul penal (din 1969)".
Legea penală mai favorabilă. Între art. 65 NCP şi art. 71 CP 1969 există trei deosebiri principale. în primul rând, conform legii vechi, aplicarea acestor pedepse se făcea automat, în timp ce prin actuala legislaţie alegerea drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă a fost lăsată la latitudinea judecătorului. Această deosebire formală nu mai are însă relevanţă, din moment ce sub imperiul legii vechi, ca urmare a poziţiei adoptate de instanţa supremă, aşa cum am prezentat-o mai sus, aplicarea acestor pedepse a fost lăsată tot la aprecierea instanţei de judecată. A doua deosebire este însă relevantă. Prin legea nouă a fost extinsă semnificativ gama drepturilor care pot face obiectul pedepsei accesorii, în comparaţie cu dispoziţiile anterioare. în al treilea rând, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, executarea pedepselor accesorii nu se mai suspendă, aşa cum se întâmpla în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) CP 1969. Pentru aceste motive, apreciem că legea penală mai favorabilă este legea veche.
însă trebuie avut în vedere că, în materia legii penale mai favorabile, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia pedeapsa accesorie nu are autonomie funcţională în raport cu pedeapsa principală. în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se aplică regula prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căreia legea penală mai favorabilă se stabileşte în funcţie de pedeapsa principală. În acest caz, se aplică pedeapsa accesorie prevăzută de legea penală mai favorabilă determinată în acest mod, chiar dacă pedeapsa accesorie ar fi mai severă. Doar în măsura în care pedeapsa principală este aceeaşi în ambele legi penale succesive, legea penală mai favorabilă se stabileşte în funcţie de pedeapsa accesorie.
Pentru a putea aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, este necesară stabilirea unei pedepse principale privative de libertate, precum şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Dacă sunt întrunite ambele condiţii, instanţa de judecată
Citește mai mult
va putea aplica pedeapsa accesorie numai cu privire la drepturile care au fost interzise şi ca pedeapsă complementară.în cazul pluralităţii de infracţiuni, din art. 45 alin. (5) NCP rezultă că pedepsele accesorii vor fi aplicate pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită, nu pe lângă pedeapsa rezultantă. Contopirea pedepselor accesorii astfel stabilite va fi realizată conform dispoziţiilor prevăzute de art. 45.
Cu titlu de pedeapsă accesorie care însoţeşte pedeapsa închisorii pot fi interzise aceleaşi drepturi ca în cazul pedepsei complementare, cu excepţia dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c), drept care poate fi interzis cu titlu de pedeapsă accesorie numai dacă pedeapsa principală aplicată este detenţiunea pe viaţă.
Având în vedere că instanţa nu va pronunţa o soluţie de condamnare şi, implicit, nu va aplica o pedeapsă inculpatului, apreciem că instanţa nu poate aplica pedepse accesorii în cazul soluţiei de renunţare la aplicarea pedepsei, prevăzută de art. 80 NCP.
referitor la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, NCP nu mai prevede că pe durata termenului de supraveghere este suspendată şi pedeapsa accesorie. Totodată, dispoziţiile art. 68 alin. (1) lit. b) NCP prevăd că executarea pedepsei complementare începe la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Faţă de acestea, considerăm că pedeapsa accesorie nu poate fi aplicată atunci când instanţa pronunţă suspendarea pedepsei închisorii sub supraveghere.
Sustragerea de la executare sau neexecutarea conform legii a unei pedepse accesorii de persoana fizică faţă de care s-a dispus pedeapsa constituie infracţiunea de neexecutare a sancţiunilor penale, prevăzută de art. 288 alin. (1) NCP.
Aplicarea art. 5 NCP -în aplicarea art. 12 alin. (1) Legea de punere în aplicare a NCP, instanţa va determina legea mai favorabilă în raport cu pedeapsa principală prevăzută de cele două legi. Conform legii care a fost astfel determinată vor fi aplicate şi pedepsele accesorii. Având în vedere micşorarea limitelor de pedeapsă din NCP, acesta va fi, în principiu, legea mai favorabilă referitor la pedeapsa principală şi, în consecinţă, instanţa va aplica regimul pedepselor accesorii prevăzut de NCP, chiar dacă acesta ar putea fi calificat în situaţia concretă mai sever decât C. pen. 1969.
Art. 12. (1) în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 71: „Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii. (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64. (2) Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii
Citește mai mult
atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. (3) Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă. (4) Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare. (5) Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”.