ARTICOLUL 5 OUG 194/2002 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 5
Politica în domeniul imigraţiei
(1) Anual, prin hotărâre a Guvernului, se stabilesc:
a) numărul autorizaţiilor de muncă ce pot fi eliberate străinilor, conform prevederilor legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României;
b) cuantumul alocaţiilor necesare pentru hrănirea, întreţinerea şi cazarea în centre, precum şi al celor pentru asistenţă medicală şi spitalizare;
c) cuantumul sumelor reprezentând mijloacele corespunzătoare atât pentru întreţinerea pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c).
(2) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, ori de câte ori este cazul, introducerea ori suspendarea unor facilităţi pe termen scurt, la acordarea dreptului de a intra sau, după caz, la prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României, pentru anumite categorii de străini, precum şi perioadele pentru care se acordă, respectiv se suspendă aceste facilităţi. Pe termen lung, Guvernul stabileşte strategia naţională în domeniul imigraţiei.
(3) Guvernul României, prin instituţiile abilitate, transmite Comisiei Europene şi guvernelor celorlalte state membre în timp util şi nu mai târziu de momentul în care sunt făcute publice, informaţii privind:
a) proiectele de acte normative care propun măsuri cu privire la lucrătorii din state terţe şi membrii lor de familie, în ceea ce priveşte intrarea, şederea şi angajarea în muncă, precum şi realizarea egalităţii de tratament în condiţiile de viaţă şi de muncă, drepturile salariale şi alte drepturi economice, promovarea integrării în forţa de muncă autohtonă şi în societate şi returnarea voluntară îri ţara de origine a unor astfel de persoane;
b) proiecte de acorduri cu privire la subiectele prevăzute la lit. a), precum şi proiectele de acorduri de cooperare pe care intenţionează să le negocieze sau să le renegocieze cu state terţe, când aceste acorduri conţin prevederi referitoare la subiectele menţionate la lit. a);
c) proiecte de acorduri privind condiţiile de şedere şi angajare în muncă a propriilor cetăţeni care lucrează în state terţe şi a membrilor de familie ai acestora, pe care intenţionează să le negocieze sau să le renegocieze cu statele respective.
(4) Guvernul României transmite Comisiei Europene şi guvernelor celorlalte state membre textele actelor normative în vigoare, precum şi textele acordurilor încheiate cu state terţe, care reglementează subiectele menţionate la alin. (3) lit. a).
← ARTICOLUL 4 OUG 194/2002 Dispoziţii generale | ARTICOLUL 6 OUG 194/2002 Intrarea străinilor pe teritoriul... → |
---|