ARTICOLUL 9 OUG 194/2002 Intrarea străinilor pe teritoriul României Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

CAPITOLUL II
Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

SECŢIUNEA 1
Intrarea străinilor pe teritoriul României

ARTICOLUL 9

Obligaţiile străinului

(1) Străinul căruia i-a fost refuzată intrarea în România este obligat să părăsească imediat punctul de trecere a frontierei de stat către ţara de origine sau orice altă destinaţie pe care o doreşte, cu excepţia teritoriului României.

(2) În cazul în care părăsirea imediată a punctului de trecere a frontierei de stat de către străinul prevăzut la alin. (1) nu este posibilă, organele poliţiei de frontieră pot lua măsura cazării acestuia într-un spaţiu sau loc amenajat în acest scop în zona de tranzit, pus la dispoziţie de administratorul punctului de trecere a frontierei, până la încetarea motivelor care fac imposibilă plecarea acestuia, dar nu mai mult de 24 de ore de la data cazării.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 9 OUG 194/2002 Intrarea străinilor pe teritoriul României Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor