ARTICOLUL 8 OUG 194/2002 Intrarea străinilor pe teritoriul României Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

CAPITOLUL II
Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

SECŢIUNEA 1
Intrarea străinilor pe teritoriul României

ARTICOLUL 8

Nepermiterea intrării în România

(1) Străinilor li se refuză intrarea pe teritoriul statului român dacă:

a) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1);

b) sunt semnalaţi de organizaţii internaţionale la care România este parte, precum şi de instituţii specializate în combaterea terorismului că finanţează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism;

c) există indicii că fac parte din grupuri infracţionale organizate cu caracter transnaţional sau că sprijină în orice mod activitatea acestor grupuri;

d) există motive serioase să se considere că au săvârşit sau au participat la săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori a unor crime de război sau crime contra umanităţii, prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte.

(2) Organele poliţiei de frontieră pot refuza intrarea străinilor pe teritoriul statului român şi în următoarele situaţii:

a) au săvârşit infracţiuni pe perioada altor şederi în România ori în străinătate împotriva statului sau a unui cetăţean român;

b) au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi străini;

c) suferă de maladii care pot pune în pericol grav sănătatea publică, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

(3) Organele şi instituţiile care deţin date şi informaţii cu privire la existenţa unor situaţii de natura celor prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să informeze Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Oficiul Român pentru Imigrări sau formaţiunile teritoriale ale acestora.

(4) Măsura nepermiterii intrării în România se motivează de organele poliţiei de frontieră şi se comunică imediat persoanei în cauză şi Direcţiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 8 OUG 194/2002 Intrarea străinilor pe teritoriul României Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor