Art. 22 OUG 34/2006 Reguli generale Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică

CAPITOLUL II
Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică

SECŢIUNEA 1
Reguli generale

Art. 22

(1) Guvernul are dreptul de a aproba prin hotărâre proiectarea şi implementarea unui sistem centralizat la nivel naţional de achiziţionare specializată a anumitor produse, servicii sau lucrări de la sau prin unităţi de achiziţii centralizate.

(2) Unitatea de achiziţii centralizată este o autoritate contractantă, astfel cum este definită la art. 8 lit. a), b) sau c), care:

a) achiziţionează în nume propriu produse şi/sau servicii, care sunt sau pot fi destinate unei/unor alte autorităţi contractante;

b) atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru, în numele şi pentru o altă/alte autorităţi contractante.

(3) Se consideră că autoritatea contractantă, care achiziţionează produse, servicii sau lucrări de la sau printr-o unitate de achiziţii centralizată, respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă în măsura în care unitatea de achiziţii centralizată le respectă, la rândul ei, atunci când realizează activităţile prevăzute la alin. (2).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 22 OUG 34/2006 Reguli generale Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică