Art. 257 OUG 34/2006 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Soluţionarea contestaţiilor

Art. 257

(1) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, denumit în continuare Consiliul, este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională.

(2) Consiliul funcţionează în baza unui regulament de organizare şi funcţionare care se aprobă în conformitate cu art. 291.

(3) În activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, iar şedinţele Consiliului sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestuia.

(4) În ceea ce priveşte deciziile sale, Consiliul este independent şi nu este subordonat niciunei autorităţi sau instituţii publice.

(5) Abrogat.

OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 19/2009 - privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice din 7 martie 2009, Monitorul Oficial 156/2009;

OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;

Legea 128/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 5 mai 2007, Monitorul Oficial 309/2007;

Legea 337/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 625/2006;

Comentarii despre Art. 257 OUG 34/2006 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Soluţionarea contestaţiilor

Ulmean Ruxandra 28.10.2015

JURISPRUDENȚĂ

1. Principiul disponibilităţii. Nu există nicio obligaţie legală pentru Consiliu de a examina contestaţia pentru alte motive decât cele invocate de contestator.
2. Susţinerea de către o persoană a capacităţii tehnice şi profesionale a unui participant nu echivalează cu substituirea participantului

1. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu este un organism suigeneris de control, ci este un organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională (art. 257 din ordonanţă), iar procedura în faţa acestuia este guvernată de principiile legalităţii, celerităţii,

Citește mai mult

contradictorialităţii şi dreptului la apărare (art. 269), principii specifice procedurii de judecată desfaşurate în faţa instanţei de judecată. Insă, acest lucru nu transformă Consiliul într-o instanţă de judecată. Decizia Consiliului are natura unui act administrativ-jurisdicţional, ce poate fi atacat pe calea plângerii (art. 281) la curtea de apel.

Consiliul examinează din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei actul atacat, având competenţa de a dispune „orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire” (art. 278 alin. 2), însă această din urmă sintagmă nu poate avea alt sens decât acela că Consiliul nu-şi poate depăşi competenţa în soluţionarea contestaţiei, fiind tinut de limitele învestirii.

În situaţia în care Consiliul apreciază că, în afară de actele contestate, există şi alte acte care încalcă prevederile ordonanţei, la care nu s-a făcut referire în contestaţie, atunci va sesiza atât Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, cât şi Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, transmiţându-le toate datele/documentele relevante în susţinerea sesizării (art. 278 alin. 3). Astfel, Curtea reţine că ceea ce primează în procedură este principiul disponibilităţii şi obligaţia Consiliului de a se pronunţa asupra contestaţiei cu care a fost învestit. Textul legal anterior indicat nu dă posibilitatea Consiliului de a se pronunţa asupra legalităţii unor acte cu analiza cărora nu a fost învestit, ci competenţa de a sesiza Autoritatea şi Unitatea menţionate cu aspectele de nelega-litate constatate. Aşadar, nu impune în sarcina Consiliului obligaţia imperativă a sesizării, ci doar o posibilitate, lăsând la aprecierea acestuia situaţiile în care este necesară. Prin urmare, nu se cere din partea Consiliului să aibă rol activ, dreptul şi obligaţia invocării aspectelor de nelegalitate ale procedurii revenind, în principiu, participanţilor la procedură, ce au interes în constatarea neconformităţii actelor autorităţii contractante cu dispoziţiile legale. Soarta actelor neatacate scapă competenţei decizionale a Consiliului, lucru firesc dacă luăm în considerare că şi contenciosului administrativ-jurisdicţional îi este incident principiul disponibilităţii, principiu fundamental al procedurii civile, ca drept comun în materie, prin care se înţelege că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, ci şi conţinutul acestuia, prin delimitarea voluntară a obiectului procesului, peste care instanţa nu are dreptul să se extindă în hotărârea pe care o pronunţă.

În virtutea principiului disponibilităţii depinde numai de contestator care vor fi actele atacate şi, ca urmare, examinate de Consiliu. In acest caz, instanţa s-ar putea afla în situaţia de a ignora sau de a menţine unele acte ilegale, ceea ce contravine principiului legalităţii. Punând în balanţă cele două principii, al disponibilităţii şi al legalităţii, legiuitorul a înţeles să reformuleze textul art. 278 alin. 3.

Chiar dacă procedura jurisdicţională derulată dc Consiliu rămâne una de drept public, regulile după care se judecă litigiul sunt cele ale procedurii civile comune, cu care se completează corespunzător.

Aşadar, nu există nicio obligaţie legală pentru Consiliu de a examina contestaţia pentru alte motive decât cele invocate de contestator. Procedând la soluţionarea contestaţiei cu încălcarea limitelor învestirii, Consiliul a pronunţat o soluţie nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 278 alin. 2 şi 3 din ordonanţă, deşi, de principiu, considerentele sale sunt corecte.

2. Curtea reţine că evaluarea ofertelor se realizează în baza criteriilor prevăzute în documentaţia de atribuire. Operatorul economic are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Capacitatea tehnică şi/sau profesională a ofertantului se apreciază în funcţie de experienţă, aptitudinile, eficienţa şi eficacitatea operatorului economic, rezultate în urma analizei informaţiilor prezentate pe parcursul procedurii de atribuire (art. 187 alin. 3), reflectată în documentaţia de atribuire la solicitarea privind dovedirea experienţei similare. Pentru orice autoritate contractantă este imperativ ca selectarea ofertantului câştigător al unei proccduri să se realizeze în mod riguros, în scopul finalizării corespunzătoare a contractului dc achiziţie publică. Astfel, operatorul economic selectat trebuie să dovedească o solidă situaţie economică şi financiară, precum şi capacitatea tehnică şi profesională necesară îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract.

Aşadar, capacitatea tehnică şi/sau profesională reprezintă un indicator, prin a cărui demonstrare operatorul este considcrat calificat. Aceste exigenţe de selectare riguroasă a ofertanţilor explică intenţia legiuitorului de a permite autorităţii contractante să fixeze în mod liber (dar nu discreţionar) cerinţele minime dc calificare pentru ofertanţi, singura limită constând în respectarea principiilor esenţiale prevăzute de art. 2 din ordonanţă: ncdiscriminarea, tratamentul egal şi proporţionalitatea.

în conformitate cu art. 190 alin. 1, capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului poate fi susţinută, pentru îndeplinirea unui contract, şi de o altă persoană, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între ofertant şi persoana respectivă. Instituţia susţinătorului este reglementată ca o garanţie suplimentară pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de către ofertantul susţinut, iar susţinătorul nu poate fi asimilat ofertantului. Susţinătorul nu poate veni decât în susţinerea capacităţii tehnice şi profesionale a ofertantului şi nu o poate înlocui. Prin urmare, condiţiile minime de calificare trebuie îndeplinite de către participanţii la licitaţie, iar nu de susţinători.

Când ofertantul îşi demonstrează capacitatea tehnică şi/sau profesională prin prezentarea unui angajament de susţinere din partea unui terţ, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua în considerare această susţinere pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire (art. 111 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006).

In situaţia în care legiuitorul a permis unui participant la procedura de atribuire să fie susţinut de un agent economic terţ în ceea ce priveşte capacitatea tehnică şi profesională, cu componenta sa, experienţa similară, apare ca nelegală aprecierea autorităţii contractante asupra necesităţii îndeplinirii de către ofertant în mod individual a condiţiei privind experienţa similară. Nu există niciun temei legal pentru a se impune ca, în ipoteza în care se apelează la susţinere din partea unui terţ, acesta din urmă să asigure integral îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale asumate de către ofertant. Susţinerea de către o persoană a capacităţii tehnice şi profesionale a unui participant nu echivalează cu substituirea participantului.

Stabilirea cerinţelor minime de calificare şi selecţie este lăsată la aprecierea autorităţii contractante, astfel încât aceasta avea posibilitatea de a insera în cadrul documentaţiei de atribuire a cerinţei ca experienţă similară a ofertantului şi a terţului susţinător să nu se cumuleze, ci ca fiecare dintre aceştia, în mod separat, să facă dovada experienţei similare. Din cuprinsul dispoziţiilor legale supuse analizei - art. 190 din ordonanţă şi art. 111 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 - nu rezultă obligaţia ofertanţilor care beneficiază de susţinerea unui terţ de a îndeplini individual cerinţele minime solicitate. Mai mult, la art. 111 alin. 4 se prevede în mod expres că în cazul cerinţei minime de calificare privind experienţa similară ofertantul poate beneficia de susţinerea unui terţ. Curtea observă că, prin textul analizat, legiuitorul, permiţând susţinerea terţului, a avut în vedere ipoteza în care contractantul începe să execute contractul şi, dacă pe parcursul derulării lui întâmpină dificultăţi, atunci intervine terţul susţinător, care trebuie să aibă capacitatea de a asigura îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea directă. Din conţinutul textului rezultă că, în principal, contractantul trebuie să aibă capacitatea de a asigura îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale, întrucât el este cel care se obligă faţă de autoritatea contractantă, neputând să şi-l substituie pe terţul susţinător de la bun început, ci doar pe parcursul desfăşurării contractului şi doar în cazul în care apar anumite „dificultăţi”. Or, după cum a acreditat intimatul ideea, susţinătorul ar trebui să execute contractul, dacă el singur dovedeşte experienţa similară, argument care nu poate fi primit, chiar dacă s-a întemeiat pe dispoziţiile Ordinului nr. 509/2011, act normativ emis ulterior întocmirii documentaţiei de atribuire în cauză, astfel că autoritatea contractantă nu avea cum să-l aibă în vedere la acel moment.

Ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, neputând conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora (art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Răspunde