Art. 90 OUG 34/2006 Licitaţia restrânsă Proceduri de atribuire

CAPITOLUL III
Proceduri de atribuire

SECŢIUNEA a 3-a
Licitaţia restrânsă

Art. 90

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este mai mică decât cea prevăzută la art. 55 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite invitaţia de participare cu cel puţin 15 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentaţie de atribuire şi permite, începând cu data publicării anunţului de participare, accesul direct şi nerestricţionat al operatorilor economici la această documentaţie, atunci aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (1) cu încă 5 zile.

(3) Reducerea prevăzută la alin. (2) este permisă numai în cazul în care anunţul de participare conţine precizări privind adresa de Internet la care documentaţia de atribuire este disponibilă.

(4) Abrogat.

OUG 34/2006 actualizată prin:

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 19/2009 - privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice din 7 martie 2009, Monitorul Oficial 156/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 90 OUG 34/2006 Licitaţia restrânsă Proceduri de atribuire