Ioan Albu
Comentarii |
|
(7 aprilie 1918, comuna Hodac, jud. Mureş- 6 ianuarie 1997, Cluj-Napoca)
Absolvent al Facultăţii de drept din Cluj (1948), a fost cadru didactic al Universităţii „Babeş-Bolyai" pentru aproape patru decenii (1948-1983). A participat mai mult de 4 ani la cel de-al Doilea Război Mondial, fiind veteran de război. Eminent specialist în dreptul familiei, drept funciar şi drept civil, a obţinut titlu de doctor în ştiinţe juridice cu teza Caracterul istoric şi de clasă al relaţiilor de familie (1966). A participat la conferinţe internaţionale pe teme de dreptul familiei, cu prezentare de lucrări, în 1974 la Bratislava (Slovacia) şi în 1979 la Uppsala (Suedia).
A primit premiul Simion Bărnuţiu, acordat de Academia Română în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la studiul dreptului (1976).
A elaborat o serie de monografii exhaustive de dreptul familiei: Nulitatea căsătoriei în practica judiciară (1974), înfierea (1977), Căsătoria în dreptul român (1988), precum şi un amplu tratat de Dreptul familiei (1975).
în domeniul dreptului civil, a publicat: Rolul şi funcţiile dreptului (1976), Răspunderea civilă pentru daune morale (1983), Introducere în studiul obligaţiilor (1984), Drept civil. Contractul şi răspunderea contractuală (1994).
În subsidiar, a fost preocupat de problematica dreptului funciar: Curs de drept funciar. Cărţile funciare (1957), Noile cărţi funciare (1997).
A publicat lucrări didactice şi a colaborat cu articole, studii şi recenzii la reviste din tară si străinătate.