George Alexianu

(1 ianuarie 1897, Străoanele-Panciu, j. Vrancea-1 iunie 1946, Jilava)

Studii secundare la Liceul „Unirea" din Focşani. Licentiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti. Doctor în drept al Universităţii din Bucureşti (1925).

Avocat. Rezident Regal al ţinutului Suceava (13 august 1938-31 ianuarie 1939). Rezident Regal al ţinutului Bucegi (1 februarie 1939 - octombrie 1940). Guvernator al regiunii Transnistria (19 august 1941 - 26 ianuarie 1944). Conferenţiar suplinitor (1926-1927), profesor agregat (1927-1930) şi profesor titular (1930-1940) la catedra de Drept constituţional comparat a Universităţii din Cernăuţi. Profesor de drept constituţional la catedra de Drept constituţional a Universităţii din Bucureşti (1940-1944).

Autor al unor valoroase lucrări din materia dreptului public: Dreptul constituţional (1926), Răspunderea puterii publice (1926), Studii de drept public (1930), Curs de drept constituţional (trei volume, 1930-1937), Le statut des fonctionnaires publics en Roumanie (1933), Principii de drept constituţional (1939). împreună cu Paul Negulescu a publicat un vast Tratat de drept public (două volume, 1942-1943) şi a înfiinţat Colecţiunea vechilor legiuiri administrative. A publicat în colaborare ediţii comentate ale legislaţiei fiscale, educaţionale şi administrative: Codul contribuţiilor directe. Conţinând legea contribuţiilor directe din 1923 cu expunerea de motive, desbateri parlamentare, doctrina şi jurisprudenţă la zi a Curţii de Casaţie şi Curţilor de Apel (1926), Codul învăţământului (primar, secundar, superior) (1929), Codul administrativ adnotat (1930), Organizarea administraţiei şcolare. Lege pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Instrucţiunii Publice şi al cultelor din 1 iulie 1 930 (1931), Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale, adnotat cu jurispru-denţa înaltei Curţi de Casaţie Română (1937). A continuat după moartea lui Constantin Hamangiu publicarea Codului general al României. A coordonat Colecţia legilor României (1933-1943) în care au apărut peste 200 volume de legi adnotate cu jurisprudenţă înaltei Curţi de Casaţie şi a 10 volume de colecţii lunare de legi. A realizat Repertoriul general alfabetic al tuturor codurilor, legilor şi decretelor-legi, convenţiuni, decrete, regulamente etc. pentru perioada 7 ianuarie 1860- 7 ianuarie 1940 (două volume, 1940-1941).

A tradus în limba română lucrări aparţinând lui Fustei de Coulanges şi Charles Gide. Prim-redactor al revistei „Pandectele Române" şi director al revistei „Pandectele săptămânale". Membru al Institutului de Stiinte Administrative a României si al Institutului International de Studii Administrative din Bruxelles. Doctor Honoris Causa a Universităţii din Odessa (5 februarie 1944).

Alte personalități juridice:

Comentarii despre George Alexianu