Nicolae Tatomir
| Comentarii |
|
TATOMIR, Nicolae
(2 februarie 1914, Hârlău - 26 ianuarie 1996, Iaşi)
Absolvent al Liceului National din lasi (1931). Licentiat al Facultătii de Drept din Iaşi (1936). Doctor în drept al Universităţii din Iaşi cu teza Criminalitatea în literatură (1938). Avocat în Baroul Iaşi (1936-1938). Magistrat la instanţele din Iaşi şi Constanţa (1938-1950). Deputat în Marea Adunare Naţională (1960-1964). Decan al Facultăţii de Drept din Iaşi (1952-1972). Conferenţiar universitar (1948-1962) şi profesor universitar (1962-1979) la Facultatea de Drept din Iaşi.
Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi articole din materia dreptului internaţional public cu o tematică variată: organizarea şi funcţionarea unor organisme ale O.N.U, controlul parlamentar al organizaţiilor internaţionale, regimul juridic al Canalului de Suez, definiţia agresiunii, problema mării teritoriale, salvarea şi asistenţa în dreptul maritim, securitatea frontierelor aeriene, definiţia, clasificarea şi interpretarea tratatelor etc. autor a două cursuri universitare: Curs de drept internaţional publici 961), Drept internaţional public (Partea 1,1972). A publicat numeroase volume de poezii, proză, teatru şi eseuri: Lebede Negre (1936), Eternul spirit (1940), Ziua cea mare (1945), Ioana (1948), Cazul elevului Pefcu(1953), Safre(1955), Răscoala (1957), Pictorul străzii (1957), Un om pe promontoriu (1961), Tainicul arhipelag (1964), Pe limba lor (1967), Carmen terrestre (1968), Melos (1970), Cartea mea de lut (1972), Manuscrisul de la Marrakech(1972), Elipse orfice( 1976), Cosmograme (1977), Arpegii moderne (1980), Negru şi verde (1980), Ţara albatroşilor (1982), Lebede albe (1983), Anabasis (1985), Stalactite în alabastru (1986), Paşii licornului (1989). Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970). Membru al Asociaţiei de Drept Internaţional de la Haga. Membru şi preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internationale, filiala lasi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
