Valentin Al. Georgescu
Comentarii |
|
GEORGESCU, Valentin Al.
(1908, Corabia, jud. Olt - 9 octombrie 1995, Bucureşti)
A absolvit Liceul Carol I din Craiova (1926). Licenţiat al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1929). Diplomat al Facultăţii de Drept din Paris în studii superioare de istoria dreptului, de drept roman (1930) şi de drept civil (1931). Doctor în drept al Universităţii din Paris cu o teză intitulată Essai d'une theorie generale des leges privatae (1932), în care a realizat o contribuţie originală la determinarea locului pe care lex privata îl ocupă în teoria romană a actului juridic. Studii de specializare în domeniul dreptului roman la Universităţile din Paris (1929-1932), Heidelberg (1930), Bruxelles (1931) şi Viena (1938). Diplomat al Academiei de Drept internaţional de la Haga (1939). Avocat la Banca Naţională a României. A predat cursuri de Drept roman la Universităţile din Cernăuţi (1933-1940), Bucureşti (1941-1943), Lausanne (1944-1947), laşi (1947-1951) şi Nice (1971-1976). Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie din laşi (1953-1955), la Institutul de Studii şi Cercetări Juridice (1955-1962), la Institutul de Istorie „N. lorga" (1962-1966) şi la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1966-1975) din Bucureşti. Colaborator extern al Institutului „Max Planck" din Frankfurt pe Main (1972-1988).
Opera sa ştiinţifică, impresionantă prin dimensiuni şi prin profunzimea problemelor studiate, cuprinde două mari segmente. Până în anul 1952, predominante sunt lucrările de drept roman şi de fi lologie ju ridică: Sur la nature et l'evolution generale de la propriete â Rome (1931), Les rapports de la philologie classique et du droit romain (1934), Originile şi evoluţia generală a proprietăţii în Dreptul roman (1937), Etudes de philologie juridiques et de droit romain (1940), Dreptul roman şi sufletul lumii moderne (1942), Problemele actuale ale dreptului roman (7 942), Texte de drept roman (1942). A publicat şi mai multe studii de drept public: Criza dreptului public (1934), Economicul şi modificarea Constituţiei (1935), La valeur juridique des conventions internationales et leur conflit avec Ies lois internes (1935), Cum s-a născut Constituţia din 27 februarie 1938 (1939). După epurarea din învăţământul superior, cele mai multe dintre studiile şi lucrările sale se referă la procesul şi mecanismele receptării dreptului roman şi a dreptului romano-bizantin în spaţiul românesc, la dinamica instituţiilor feudale, şi la istoria gândirii juridice: Preempţiunea în istoria dreptului românesc. Dreptul de protimisis în Ţara Românească şi Moldova (1 965), Judecata domnească în Ţara Românească şi Moldova, 1611-1831 (în colab., 1979-1982); Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-lea (1980), Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar (în colab., 1988). A tradus şi a publicat în ediţii critice, împreună cu Emanuela Popescu-Mihuţ, fragmente din proiectele de cod general ale lui Mihai Fotino şi alte acte legislative din a doua parte a epocii fanariote: Legislaţia agrară a Ţării Româneşti, 1775-1782 (1970); Legislaţia urbană a Ţării Româneşti, 1765-1782 (1975); Organizarea de stat a Ţării Româneşti, 1765-1782 (1989). Membru asociat al Academiei de Legislaţie din Toulouse (1969), membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice din România (1970), membru corespondent al Academiei din Atena (1976). Doctor honoris causaa Universităţii din Clermond-Ferrand (1972). Membru corespondent (1991) şi titular (1992) al Academiei Române.