Eugen Herovanu
| Comentarii |
|
HEROVANU, Eugen
(13 septembrie 1874, Piatra Neamţ - 31 decembrie 1956, Bucureşti)
Absolvent al Liceului Naţional din laşi (1896). Licenţiat al Facultăţii de Drept din laşi (1900). Doctor în drept al Universităţii din Bruxelles (1903). Deputat (1912).
Primar al oraşului laşi (1922). Avocat în Baroul laşi (1900-1929). Decan al Baroului laşi (1918-1928). Avocat în Baroul de Ilfov. Profesor suplinitor la catedra de Drept penal, procedură penală şi civilă de la Facultatea de Drept din laşi (1904-1905). Profesor la catedra de Procedură civilă la Universităţile din laşi (1919-1929) şi Bucureşti (1929-1939). Reprezentant al României la Congresul de drept penal de la Budapesta, a publicat raportul Lupta contra criminalităţii (1905).
Principalele sale studii şi cărţi în materia procedurii civile sunt: Tratat teoretic şi practic de procedură civilă (1915), Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Organizare judecătorească şi competinţă (1926), Principiile procedurii judiciare. Explicaţiunea teoretică a legilor de organizare judiciară, competenţa şi procedura civilă (1932), Teoria execuţiei silite (1942), Pagini de practică judiciară şi extrajudiciară (1944). Stilul său este unul original în doctrina procedurii civile româneşti, cu numeroase interpretări originale, influenţat îndeosebi de metodologia proceduriştilor germani şi italieni. autor al mai multor lucrări literare şi memorialistice: Dragoste şi răzbunare. Poem dramatic (1896), Schiţe şi epigramei 897), Răni vechi(1902), Paria (1905), Zile desbucium (1916), Pe marginea Epopeei. însemnări din timpul războiului (1919), încotro ne duce destinul. Cuvinte pentru tineri (1926), Oraşul amintirilor (1935), Călătorul romantic (1938), Cartea prieteniei (1939), Confidenţe (1940). A colaborat cu articole şi eseuri la mai multe ziare şi reviste: „Viaţa românească", „Adevărul literar", „Caiete săptămânale". A publicat revista lunară „Forme. Drept, artă, ştiinţe sociale" (1938-1940).
