Art. 30 Sistemul de control intern al unei instituţii de credit Cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit
Comentarii |
|
Cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit
SECŢIUNEA a 3-a
Sistemul de control intern al unei instituţii de credit
Art. 30
(1) În sensul art. 24 lit. e), monitorizarea eficacităţii sistemului de control intern va fi efectuată atât de personalul responsabil pentru fiecare structură a instituţiei de credit, cât şi de auditul intern.
(2) Monitorizarea eficacităţii sistemului de control intern trebuie să facă parte din activităţile zilnice ale instituţiilor de credit şi trebuie să includă şi evaluări separate ale sistemului de control intern în general.
(3) Deficienţele identificate în legătură cu sistemul de control intern trebuie să fie aduse la cunoştinţă imediat persoanelor cu funcţie de conducere de nivel mediu, care trebuie să ia măsuri pentru remedierea cu promptitudine a acestora.
(4) Deficienţele majore ale sistemului de control intern trebuie să fie raportate organelor cu funcţie de conducere şi organelor cu funcţie de supraveghere ale instituţiilor de credit.
(5) Organele cu funcţie de conducere au responsabilitatea de a stabili un sistem de detectare a deficienţelor sistemului de control intern şi de a întreprinde măsuri pentru soluţionarea respectivelor deficienţe.
← Art. 29 Sistemul de control intern al unei instituţii de... | Art. 31 Sistemul de control intern al unei instituţii de... → |
---|