ANEXA Nr. 8 Sesizare de corectie

ANEXA Nr. 8

 

Sesizare de corectie

 

MOD DE COMPLETARE

Rubrica Nr.

Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit formularului completat de către persoana declarantă.

Rubrica Data

Se completează cu data la care se completează formularul.

Rubricile pentru luna şi anul

Se completează cu luna şi anul pentru care s-a transmis informaţia de risc bancar sau informaţia referitoare la fraudele cu carduri.

Rubrica Persoana declarantă

Se completează cu denumirea persoanei declarante care transmite formularul la CRB.

Rubrica Cod

Se completează cu codul bancar atribuit de Banca Naţională a României persoanei declarante care transmite formularul la CRB.

Rubrica 1 - Tip formular

Se completează cu tipul formularului (F2 A, F3 A sau F3 B) prin care s-a transmis informaţia eronată.

Rubrica 2 - Cod de identificare persoană recenzată/Număr CRB

Se completează cu codul de identificare a persoanei recenzate sau cu numărul CRB atribuit riscului pentru care se solicită corecţia.

Rubrica 3 - Rubrică

Se completează cu numărul coloanei în care se semnalează eroarea. În cazul formularului F3 A, coloana 7, respectiv 9, numărul va conţine 2 cifre, astfel: prima cifră înscrisă este 7, respectiv 9 (numărul coloanei), iar a doua indică poziţia în care se semnalează eroarea.

Rubrica 4 - Informaţie eronată

Se completează cu informaţia de risc bancar sau cu informaţia despre fraudele cu carduri eronată transmisă anterior, indicată prin rubricile 2 şi 3.

Rubrica 5 - Informaţie corectă

Se completează cu informaţia de risc bancar bancar sau cu informaţia despre fraudele cu carduri, care va înlocui informaţia eronată.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ANEXA Nr. 8 Sesizare de corectie