ANEXA Nr. 5 Acord de consultare a bazei de date a Centralei riscurilor bancare
Comentarii |
|
ANEXA Nr. 5
MOD DE COMPLETARE
Rubrica Nr.
Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit de instituţia de credit formularului.
Rubrica (data emiterii)
Se completează cu data la care se dă acordul.
ZONA 1
Rubrica Persoana
Se completează cu numele sau denumirea completă a persoanei care dă acordul.
Rubrica COD DE IDENTIFICARE
Se completează astfel:
a)în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul unic de înregistrare;
b)în cazul persoanelor care exercită profesii în baza unor legi speciale şi care nu au cod unic de înregistrare, cu codul numeric personal;
c)în cazul persoanelor fizice române, cu codul numeric personal;
d)în cazul persoanelor fizice străine, cu codul ţării care a emis paşaportul precum şi cu seria acestuia;
e)în cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul ţării precum şi cu codul de înregistrare din ţara de origine
ZONA 2
Rubrica Denumire
Se completează cu denumirea completă a unităţii teritoriale a instituţiei de credit căreia i se dă acordul.
Rubrica Cod
Se completează cu codul bancar atribuit de Banca Naţională a României unităţii teritoriale a instituţiei de credit căreia i se dă acordul.
ZONA 3
Se marchează, după caz, una sau ambele rubrici, în funcţie de informaţia pentru obţinerea căreia se dă acordul.
ZONA 4
Se completează cu perioada pentru care persoana îşi dă acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare.
Prin Semnătura emitentului se înţelege semnătura persoanei fizice sau semnătura reprezentantului persoanei juridice şi ştampila însoţitoare.
Prin Semnătura autorizată şi ştampila instituţiei de credit se înţelege semnătura reprezentantului instituţiei de credit şi ştampila însoţitoare, care certifică identitatea persoanei care dă acordul.
← ANEXA Nr. 4 Situatia riscului global privind persoanele recenzate | ANEXA Nr. 6 Cerere de consultare a bazei de date a Centralei... → |
---|