Decizia civilă nr. 4110/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4110/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 3061 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 17 septembrie 2012 reclamantul prin avocat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Reclamantul arată că nu are cereri de formulat.
Întrebat de președintele completului de judecată dacă apreciază că dezlegarea dată prin decizia nr.4/2011 pronunțată de Î. Curte de casație și
Justiție pe recursul în interesul legii privind anexa 3 la L. nr.1. sub aspectul stabilirii vârstei standard de pensionare se aplică la prezenta speță, reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței întrucât nu cunoaște la ce se referă aspectul invocat.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată în sumă de 860 lei reprezentând deplasarea la instanță și zilele de lucru întrucât și- a luat zile libere fără salar dar nu are adeverință în acest sens.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3061 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. I. încontradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. și în consecință s-a anulat decizia nr. R3045/(...) emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare și a reducerii vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 127 alin. 3 din L. nr. 128/1997.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia R- 3045/(...) pârâta a respins cererea reclamantului privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu motivarea că „Deoarece perioada (...)-(...) v-a fost recunoscută în grupa a II-a de muncă conform sentinței civile nr.
3263/(...) (a T. S.) aceasta nu poate fi recunoscută ca și vechime în învățământ conform Legii nr. 128/1997 art. 139 alin. (3). Ca urmare nu puteți beneficia de prevederile art. 127 alin. (3) din L. nr. 128/1997 deoarece nu vă rămâne vechime minim 30 ani în învățământ";.
Art. 139 din L. nr. 128/1997 (în vigoare la data depunerii cererii de acordare a pensiei) prevede faptul că:
"(1) Persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechimea în muncă, ca vechime recunoscută în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale.
(3) Pentru personalul didactic care a fost salarizat din alte sectoare de activitate, reconstituirea vechimii în învățământ se face pe baza evidențelor instituțiilor de învățământ unde a lucrat efectiv";.
Nici un text din lege nu prevede faptul că perioada lucrată în grupa de muncă nu constituie vechime în învățământ, iar din Adeverința nr. 2955 din (...) emisă de G. Ș. „. - G. C. reiese faptul că reclamantul are o vechime în învățământ de 33 de ani, 11 luni și 14 zile.
Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. 3 din L. nr. 128/1997, personalul didactic poate fi pensionat la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislația în vigoare, dacă are o vechime în învățământ de cel puțin
25 de ani femeile și 30 de ani bărbații.
Din cele arătate anterior reiese faptul că reclamantul îndeplinește această condiție și în consecință beneficiază de reducerea vârstei de pensionare.
De asemenea, pârâta motivează neacordarea reducerii vârstei de pensionare și cu faptul că potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din L. nr. 1., vârsta standard de pensionare redusă datorită stagiului de cotizare realizat în condiții speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art. 42.
Vârsta de pensionare redusă a reclamantului nu este sub minimul prevăzut de art. 42 din L. nr. 1. deoarece la data emiterii deciziei contestate aceasta avea îndeplinită vârsta de 62 de ani.
Având în vedere aceste aspecte instanța a admis cererea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare și a reducerii vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 127 alin. 3 din L. nr. 128/1997.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând casareasentinței, cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului pârâta a arătat că reclamantul a depus, în data de
(...), la C. J. de P. S. documentația necesara deschiderii drepturilor de pensionare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic.
În urma analizării documentației, s-a emis decizia nr. 3045/(...), prin care s-a respins cererea petentului.
Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) din L. nr. 128/1997, personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârsta prevăzute de legislația în vigoare, dacă are o vechime în învățământ de cel puțin
25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbați.
Având în vedere faptul ca reclamantul s-a născut la data de (...), vârsta standard de pensionare, în cazul dânsului este de 64 de ani și 9 luni, conform
Anexei nr. 9 din Ordinul 340/2011, pentru aprobarea normelor metodologice la
L. nr. 1., vârsta pe care contestatorul o va împlini la data de (...).
Din cele enumerate mai sus, reiese faptul ca reclamantul nu îndeplinea condițiile de acordare a pensiei pentru limita de vârsta, decât după data de (...).
În perioada (...) - (...), contestatorul a fost angajat la G. Ș. I. C., având funcția de profesor.
La poziția nr. 88 din carnetul de munca se menționează faptul ca „în perioadele (...) - (...); (...) - (...); (...) - (...) a lucrat în grupa II a de munca, în total 9 ani, 9 luni, 10 zile, conform Ordinului nr. 50/1990 al M.M.P.S., anexa 2, poz.
178, pct. 4, timp efectiv lucrat 90%";.
Prin sentința civila nr. 3263/(...) a T. S., rămasă definitiva și irevocabila prin decizia civila nr. 4., a C. de A. C., s-a admis contestația petentului împotriva deciziei de pensionare nr. 3045/(...), emisa de C. J. de P., cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care perioada (...) - (...), sa fie valorificata ca fiind desfășurata în grupa a II a de munca.
În urma aplicării sentinței menționate mai sus, s-a emis decizia de pensionare nr. 3045/(...), prin care s-a respins cererea de pensionare a reclamantului, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (1) și (2) din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, vârsta standard de pensionare redusa datorita stagiu lui de cotizare realizat în condiții deosebite și legilor speciale nu poate fi mai mica decât vârstele prevăzute la art. 42.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, solicită respingerea acțiunii ca nelegala și netemeinică.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 septembrie 2012 reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat, în esență, că a înregistrat în data de (...) dosarul de pensionare nr. 17865 pentru limita de vârsta, luând în considerare faptul ca se încadrează în situațiile prevăzute de lege pentru reducerea vârstei standard de pensionare:
- a lucrat în grupa a II a de munca în perioada (...)-(...) și în perioadele menționate în cartea de munca
- are o vechime neîntrerupta în învățământ de 30 ani ceea ce atrage o reducere a vârstei standard de pensionare cu 3 ani, prin aplicarea art. 127 alin 3 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Cererea reclamantului a fost respinsa prin decizia R3045/(...) cu motivarea ca în perioada (...) -10.09.l990 a lucrat efectiv la catedra ca și profesor și nu si-a desfășurat activitatea intr-un loc de munca prevăzut la pct. 178 anexa II din
Ordinul 90/1990 al MMOS.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație, care a fost soluționata prin sentința civila nr. 3263 a T. S., pronunțata în dosar nr. (...). Prin hotărârea pronunțata instanța a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea intimatei sa emită o noua decizie de pensionare luând în calcul perioada (...)-(...) ca fiind lucrata în grupa a II a de munca. S. instanței a rămas definitiva.
Ca urmare a hotărârii instanței reclamantul a înregistrat din nou cerere de pensionare sub nr. 16895/(...). Cererea sa a fost respinsa prin decizia nr.
3045/(...), cu motivarea ca nu poate beneficia de prevederile art. 127 alin 3 din L.nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, întrucât perioada (...)-(...) nu pate fi recunoscuta și ca grupa a II a de munca și ca vechime în învățământ.
Așa cum rezulta din înscrierile în cartea de munca reclamantul a fost angajat ca și profesor la G. Ș. „.-G. din C. (fostul Liceu Teoretic C.) încă din (...). Începând cu (...) până în (...) reclamantul a fost transferat la SMA C., conform prevederilor art. 17 din Decretul CS nr. 476/1983 ale art. 69 din CM și art. 11 din L. 1., dar activitatea sa a fost și de profesor la G. Ș. C., fiind încadrat ca profesor-inginer în domeniul mecanic.
Conform art. 60 alin 1 din L. 1. republicata, reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute de art. 55 precum și cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate, fără ca reducerea totala sa fie mai mare de 13 ani.
Raportat la aceste prevederi legale motivarea deciziei de respingere a dosarului de pensionare este netemeinica. Reclamantul poate beneficia cumulativ de reducerea vârstei de pensionare recunoscuta prin sentința civila nr. 3263 a T. S. și de reducerea cu 3 ani a vârstei standard de pensionare prevăzuta de art. 127 alin 3 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, întrucât are o vechime de 30 ani în învățământ.
Este de remarcat faptul ca la emiterea primei decizii de către C. J. de P. aceasta a recunoscut vechimea în învățământ a reclamantului, dar nu a recunoscut grupa a II a de munca. U., și-a modificat poziția și nu mai recunoaște vechimea în învățământ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se reține, în acest sens, faptul că, așa cum corect punctează reclamantul intimat, între părți a mai avut loc un litigiu, legat de refuzul pârâtei de a lua în considerare grupa a II-a de muncă, atestată în favoarea acestuia prin adeverința nr. 41/(...) emisă de emisă de S. A. C. S.
Prin sentința civilă nr. 3763 din 16 mai 2011 pronunțat de Tribunalul Sălaj dosar nr. (...) s-a admis cererea contestatorului, s-a anulat decizia de pensionare nr. R3045/(...) emisa de intimata C. J. DE P. S. și a fost obligată intimata să emită o noua decizie de pensionare cu luarea în calcul a perioadei (...)-(...) ca fiind lucrata in grupa a II-a de munca în proporție de 90%.
Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 4. din data de 29 noiembrie
2011 a C. de A. C.
Cu ocazia punerii în aplicare a acestei hotărâri judecătorești, pârâta C. J. de P. S. a emis decizia contestată în cauză, prin care a respins din nou cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, considerând că nu se poate considera ca vechime în învățământ, și astfel a se da eficiență beneficiului dat de art. 127 alin. 3 din L. nr. 128/1997, perioada în care instanța a statuat că se impune luarea în considerare a grupei a II-a de muncă, întrucât în învățământ, nu s-a lucrat în condițiile grupei a II-a de muncă.
Intimatul a subliniat, și de altfel rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, faptul că pe perioada menționată, acesta a cumulat atât funcția de profesor, cât și pe cea de inginer, lucrând și în învățământ, la liceul din C., jud. S., cât și la SMA C. F. este atestat atât prin adeverința nr. 2836/(...) eliberată de G. Ș. „.-G. C. (fila 4 dosar fond) cât și prin adeverința nr. 2955/(...) emisă de aceeași unitate școlară (fila 7 dosar fond).
Față de aceste considerente, corect a statuat tribunalul că nu există impedimente pentru a se cumula beneficiile atrase de desfășurarea muncii în condițiile grupei a II-a în perioada (...)-(...) cu cele legate de vechimea în învățământ de peste 30 de ani, cu atât mai mult cu cât art. 481 alin. 1 din L. nr. 1. statua: „Asigurații care au realizat stagii de cotizare în una sau mai multedintre următoarele situații: în condiții de munca speciale, în condiții de muncă deosebite, in condițiile prevăzute la art. 47 si 48, precum si in condițiile prevăzute de legi speciale, beneficiază cumulativ de reducerea vârstei standard de pensionare";. De altfel, recurenta nici nu indică vreun text legal care să impieteze asupra cumulului celor două beneficii. Pe de altă parte, se constată că prin decizia civilă nr. 4. din 29 noiembrie 2011, la cărei punere în executare s-a tins prin decizia de respingere a cererii de pensionare contestată în prezentul litigiu, Curtea de A. C. a statuat, ca o dezlegare obligatorie pentru părți, (întrucât considerentele explicitează dispozitivul și astfel, fac corp comun cu acesta), următoarele: „la emiterea noii decizii, recurenta urmează a avea în vedere decizia în interesul legii nr. 4/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, care a tranșat, cu putere general obligatorie, modul de interpretare a legii astfel: „Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual in operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 si care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la L. nr. 1. privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, in sensul ca beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determina in funcție de data formulării cererii de pensionare";.";. Or, în mod evident, pârâta recurentă nu a avut în vedere aceste dezlegări și în decizia nr. R3045/(...), a trecut vârsta standard de pensionare pentru reclamant, la data înscrierii la pensie ((...)) ca fiind cea de 64 ani și 9 luni, în condițiile în care, potrivit anexei nr. 3 la L. nr. 1., în perioada decembrie 2010 - martie 2011, vârsta standard pentru bărbați era de 64 de ani. Ca urmare, chiar fără reducerea de vârstă aferentă anilor lucrați în grupa a II-a de muncă, reducerea atrasă de aplicarea art. 127 alin. 3 din L. nr. 128/1997, o reducere cu trei ani a vârstei standard de pensionare, făcea ca vârsta standard astfel redusă să fie în cazul reclamantului de 61 de ani (64 ani - trei ani), pe care acesta, născut la data de (...), o împlinise la data de (...). Așa fiind, se constată nefondate motivele de recurs formulate, sens în care, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. S. împotriva sentinței civile nr. 3061 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. A. R. P.
← Decizia civilă nr. 1615/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2452/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|