Decizia civilă nr. 4621/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4621/R/2012

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. I. I. împotriva sentinței civile nr. 3718 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. S., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea sa, înregistrată pe rolul T. S. sub nr.2236/84/(...), reclamantul

M. I. I. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. S., solicitând instanței obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale de pensie prin luarea în considerare a stagiului de cotizare în grupa a II-a în perioadele: 1973-1978 si

1991-1996, la emiterea unei noi decizii de pensionare în acest sens și la plata sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită în urma recalculării și pensia efectiv încasată în perioada (...) și până la zi, precum și la plata dobânzii aferente calculată de la data de (...), cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat faptul că a solicitat pârâtei să îi recalculeze pensia prin valorificarea în calculul punctajului mediu anual a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a pentru perioadele 1973-1978 si 1991-

1996, însă aceasta a respins cererea sa, motivat de faptul că nu există adeverințe de la locul de muncă care să confirme cele susținute.

Reclamanta a arătat faptul că a desfășurat activități care se încadrează în grupa a II-a de muncă o perioada îndelungată de timp, considerând că are dreptul de a i se lua această perioadă în calcul la pensie.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului ca fiind nefondată, arătând că, pentru perioadele solicitate de către reclamantă, nu există înscrisuri în carnetul demuncă sau alte acte doveditoare în acest sens, în consecință nu se poate face recalcularea în lipsa acestora.

Prin sentința civilă nr. 3718/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.

(...), s-a respins ca fiind prematură formulată cererea reclamantei M. I.-I. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S., privind emiterea unei noi decizii de pensionare cu încadrarea în grupa II pentru perioada 1973-1978 și, ca nefondată, cererea privind perioada 1991-1996.

S-au respins ca nefondate capetele de cerere privind recalcularea retroactivă a drepturilor de pensie prin recalcularea stagiului de cotizare în grupa II pentru perioada 1991-1996, precum și plata sumelor - reprezentând diferența dintre pensia cuvenită și cea încasată începând cu (...), până în prezent.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu încadrarea in grupa a II-a de muncă pentru perioada 1973-1996 este prematură, deoarece reclamanta nu a formulat o cerere pe care să o adreseze pârâtei așa cum prevede Legea nr. 2..

S-a reținut că o condiție pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în procesul civil este "dreptul";. Acest drept trebuie să fie actual , adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive, ori în speță reclamanta nu a făcut demersurile prealabile necesare recalculării pensiei.

Prin urmare, tribunalul a reținut că dreptul său nu este actual, acțiunea sa fiind prematur introdusă.

Reclamanta beneficiază de pensie conform L. nr. 19/2000 începând cu data de (...).

Din documentația depusă la dosarul de pensionare al reclamantei, tribunalul a constatat că nu rezultă faptul că aceasta și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă pentru perioadele în care acesta susține că a lucrat în grupa a II-a de muncă.

Conform art. 169 alin. 1 din Legea nr. 2. ,,pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II- a de muncă,,.

În aceste condiții, reclamanta trebuie să prezinte acte doveditoare din care să rezulte faptul că și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă.

S-a mai reținut că reclamanta nu a depus aceste acte doveditoare, în conformitate cu art.126, care precizează că ,,adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.";

În consecință, prima instanță a respins ca nefondat acest capăt de cerere al reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. I. I., considerând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Instanța de fond a respins în mod greșit cererea reclamantei ca prematură pentru perioada 1973-1978, deși a depus în data de (...), la C. J. de P. S., o cerere prin care a solicitat ca, în conformitate cu prevederile O. 5. să i se recalculezepensia prin valorificarea stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a în perioada

1973-1978 (S. de C. L.) si in perioada 1991-1996 (S. „. S.).

In data de (...), i s-a comunicat răspunsul Casei Județene de P. S., care a refuzat categoric sa procedeze la recalcularea pensiei.

Reclamanta a arătat că atât cererea adresată casei de pensii, cât și răspunsul acesteia, au fost depuse la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, recurenta consideră că instanța de fond a respins în mod nejustificat și nelegal cererea ca fiind prematură.

Recurenta arată că a depus la dosarul cauzei și adeverința obținută de la

S. de C. în care s-a confirmat faptul că a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă în perioada 1973-1978.

Se mai arată că în mod nejustificat instanța de fond a respins ca nefondat capătul de cerere pentru perioada 1991-1996, reținând că nu au fost depuse acte doveditoare.

Astfel, așa cum reiese din cartea de muncă, la poziția 56, este înscrisă perioada 1991-1996 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă.

Prin urmare, recurenta arată că nu mai trebuia să depună adeverințe eliberate de către angajator, atâta timp cât exista această mențiune în cartea de muncă grupa a II-a.

Conform buletinului de calcul si a deciziei de pensionare depuse la dosarul cauzei reiese că recurentei nu i s-a recunoscut ca stagiu de cotizare în grupa a II a de muncă perioada lucrată la S. „. S., între anii 1991-1996, și cea lucrată la S. de C. L., între anii 1973-1978.

Se arată astfel că perioada recunoscută prin decizia nr. 103925/(...) este doar de 12 ani 6 luni 6 zile, ori perioada efectiv lucrată de recurentă în grupa a II- a de muncă este de 21 ani 11 luni 20 zile, prin urmare la perioada recunoscută ca stagiu de cotizare în grupa a II-a trebuie să se adauge:

- 5 ani, 7 zile, perioada, lucrată în grupa a II-a de muncă la S. „. S., conform poziției 56 din carnetul de muncă ;

- 4 ani, 5 luni, 7 zile perioada lucrată în grupa a II-a de muncă la S. de C. -

D. A. L., conform adeverinței nr. 797/2012.

S-a mai arătat că, foștilor săi colegi de munca care au lucrat in aceleași condiții, li s-au recunoscut încadrarea in grupa a II-a de munca a perioadelor lucrate in aceste unități.

Recurenta apreciază că intimata a refuzat in mod nejustificat sa aplice prevederile O. 5. si sa procedeze la valorificarea întregului stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a.

In drept, s-au invocat disp.art. 3041 si urm., art. 274 Cod.proc.civilă, O. nr.

5., L. nr. 2..

Analizând recursul formulat de reclamanta M. I. I., în temeiul disp.art. 3041

Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legaleaplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoareleconsiderente:

Astfel cum rezultă din buletinele de calcul anexate deciziei de pensie emise de către intimată (filele nr.34-35 dosar de fond), perioada (...)-(...), lucrată la S. „. S., în grupa a II-a de muncă, conform poziției nr.56 din carnetul de muncă, a fost luată în considerare la stabilirea pensiei recurentei, pe lângă perioada (...)-(...).

În ceea ce privește perioada (...)-(...), menționată ca fiind lucrată în grupa a

II-a de muncă în adeverința nr.797/2012 eliberată de S. de C. - D. A. L., se reține că în mod corect prima instanță a reținut că cererea de valorificare a acesteia a fost prematur introdusă, întrucât această adeverință a fost obținută abia la data de (...) (fila nr.18 dosar de fond), după data introducerii acțiunii-(...).

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. I. I. și se va menține sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. I. I. împotriva sentinței civile nr. 3718 din (...) a Tribunalul Sălaj pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S.-C. B. I.-R. M.

G. C.

GREFIER

Red.CM/dact.MS

2 ex./(...);

Jud.fond: Tribunalul Sălaj: R.M.P..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4621/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale