Decizia civilă nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/RR/2012
Ședința decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta B. V. împotriva deciziei civile nr. 3. din 24 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de
A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. A., având ca obiect contestație deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, revizuienta nu a făcut dovada calității de reprezentant a domnului avocat A. A. L. deși a fost legal citată cu această mențiune.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a domnului avocat A. A. L. în ceea ce privește promovarea cererii de revizuire și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 3715 din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admis recursul declarat de pârâta C. J. DE P. A. împotriva sentinței civile nr. 4378 din (...) a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr. (...), pe care a modificat-o în parte și, în consecință, a respins în întregime acțiunea formulată de reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. A.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamanta B. V.,solicitând admiterea cererii și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu respingerea recursului formulat în cauză de intimata C. J. de P. A.
Revizuienta menționează că motivele de recurs le va depune după motivarea deciziei de către instanța de recurs a hotărârii atacate.
Examinând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, Curtea reține că în cauză revizuirea a fost formulată de revizuienta B. V. prin avocat A. A. L. D.revizuienta a fost citată cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului care a formulat contestația (fila 6), conform dispozițiilor instanței din ședința publică din (...), în cauză nu s-a depus împuternicirea avocațială solicitată.
Conform art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale ale părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. A.. 2 din același articol prevede că dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, constatându-se că în cauză nu s-a făcut dovada calității dereprezentant a avocatului care a formulat cererea, se va anula cererea de revizuire declarată de contestatoarea B. V. împotriva deciziei civile nr. 3715 din
(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuienta B. V. împotriva deciziei civile nr. 3715 din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.recurs: S.D./D.G./L.D.
← Decizia civilă nr. 4575/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4374/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|