Decizia civilă nr. 919/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 919/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta I. M. împotriva sentinței civile nr. 2653 din 23 mai 2011, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 14 februarie 2012, respectiv 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2653 din 23 mai 2011, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta I. M., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a fost beneficiara unei pensii de serviciu stabilită în condițiile L.
567/2004. Prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor L., această pensie a fost recalculată stabilindu-i-se o pensie de asigurări sociale.
Conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O., orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Partea a -II-a a acestui articol înscrie trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, a titularului asupra acestui bun și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Reducerea pensiei reclamantei pentru viitor și lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente, reprezintă indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său, adică de pensia de serviciu stabilită în baza Lg.567/2004.
Privarea reclamantei de pensia de serviciu este stabilită prin L. privind stabilire a unor măsuri în domeniul pensiilor și H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensiei de serviciu prevăzute la art. 1 literele „c-h"; din L., acte normative accesibile precise și previzibile în sensul jurisprudenței CEDO.
L. 1. a fost adoptată în vederea respectării angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a
țării, ca o măsură cu caracter excepțional prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare în anul 2010, apreciindu-se că diminuarea dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice, măsura fiind necesară și pentru menținerea acordurilor cu organismele financiare internaționale.
În aceeași expunere de motive la L. s-a arătat că apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat, iar existența unor acte normative care reglementează organizarea șu funcționarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent, îngreunează în mod evident funcționarea sistemului de pensii.
Așadar, transformarea pensiei reclamantei stabilită pe baza legislației anterioară în pensie în înțelesul Lg.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale au fost determinate de menținerea deficitului bugetar și relansarea economică, de asigurare a sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice, precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare care prevăd criterii diferite mai avantajoase în favoarea anumitor categorii profesionale.
Stabilitatea economică a țării este noțiune care se circumscrie celei de cauză de utilitate publică prevăzute de art. 1 din Protocolul nr.1 la C.
Având în vedere că privarea de pensia de serviciu este prevăzută prin
L., o lege clară, accesibilă, precisă și previzibilă și că transformarea pensiei stabilite în baza legislației anterioare este determinată de menținerea stabilității economice a țării, noțiune care se circumscrie cauzei de utilitate publică, instanța apreciază că cererea reclamantei cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la C. este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
P.le de serviciu care s-au bucurat de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii sunt compuse din două elemente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care adunat cu pensia contributivă reflectă cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acest supliment din partea statului a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru categoria socio-profesională din care a făcut parte reclamanta și nu are temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acestuia.
Având în vedere aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile asupra acordărilor, asupra cuantumului și asupra condițiilor de acordare.
Deoarece, acordarea pensiilor speciale cu cele două elemente este condiționată de resursele financiare de care dispune statul, de faptul căacestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă, de caracterul succesiv al prestațiilor, dreptul câștigat reprezintă doar prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a L., asupra cărora legiuitorul a intervenit cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție.
În D. nr.458/(...) Curtea Constituțională a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituie sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale și decizia C. C. cu privire la retroactivitatea legii, instanța a apreciat că cererea reclamantei cu privire la anularea deciziei de pensionare, cu motivarea încălcării dreptului câștigat și a principiului neretroactivității legii este nefondată și urmează să fie respinsă.
Conform prevederilor art. 14 din CEDO, există discriminare atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele, alin.1 și principiul discriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor care sunt egali în drepturi.
Pentru a se reține încălcarea acestui principiu trebuie întrunite cumulativ următoarele elemente: persoanele plasate în situații analoge sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial și această distincție să nu -și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Reclamanta nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu cea a unui magistrat pentru a i se aplica un tratament egal cu a acestuia, deoarece magistrații se bucură de un anumit statut conferit de L. 3. statut pe care personalul auxiliar de specialitate nu îl are, astfel încât aprecierea reclamantei cu privire la existența unei asemenea discriminări este nefondată și urmează să fie respinsă.
Pensia stabilită la data acordării a fost calculată conform prevederilor Lg.1. pentru partea contributivă și conform legii speciale pentru partea necontributivă reprezentând suplimentul acordat de stat, ambele aspecte fiind cunoscute de către reclamantă la data comunicării deciziei de pensionare.
Pensia recalculată prin decizia contestată este conformă cu prevederile art.180 alin. 7 din Lg.1. al cărui cuantum este rezultat din înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea punctului de pensie, astfel încât aprecierea reclamantei că decizia contestată nu respectă principiul stabilit în acest articol este nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. M. solicitând admiterea recursului cu obligarea pârâtei să-i restituie pensia avută înainte de septembrie 2010.
În motivare a arătat că este bolnavă, este nevoită să apeleze la medici particulari, diferența de bani asigura medicamentele pentru trai.
Consideră că după 37,6 ani de muncă statul îi ia drepturile câștigate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recursformulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.253459/1 septembrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 889 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5330 lei.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile consti tuționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul larespectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la di scriminare.
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte,neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție
constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari,senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de u tilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorekîmpotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au
stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță
importantă în ide ntificarea premiselor de analiză a raportului de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentru re clamantul cauzei, ia r nu indicarea unei marje generale a
diminuării pe nsiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea r estabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anu mit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de proporționalitate n u este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L.
Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corecta rea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată dereformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și
Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și n u a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivu l
acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fo st amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale delei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examenconcret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de
Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță,reclamanta nu a depus dovezi suplimentare în sensul celor arătate, iar raportat la dovezile depuse nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, având în vedere situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, în ciuda diminuării considerabile a pensiei reclamantei.
Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie
2010, CEDO a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30).
Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. M. împotriva sentinței civile nr. 2653 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/29 martie 2012
Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 4374/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4469/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|