Decizia civilă nr. 1099/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1099/R/2013
Ședința publică din 11 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.
: L. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. C. O. împotriva sentinței civile nr. 2018 din 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII A M. A. N., intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ,
având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate C. de P. a M. A. N., consilier juridic A. Mirel, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. Maramureș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate C. de P. a M. A. N. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. de P. Sectorială a M. A. N. a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că la data de 06 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. a depus la dosar întâmpinare.
Totodată, se constată că la data de 08 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reprezentanta reclamantului recurent doamna avocat D.
C. N., în numele și din împuternicirea reclamantului recurent F. C.
a depus la dosar un script prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., la care a anexat copia împuternicirii avocațiale.
Reprezentantul pârâtei intimate C. de P. Sectorială a M. A. N. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul pârâtei intimate C. de P. Sectorială a M. A. N. solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită
obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2018 din 07 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. R., reprezentant prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de contestatorul F. C. O. în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. Maramureș ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatorul F. C. O., în contradictoriu cu intimata C. de P. sectorială a M. A. N. ,
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în aplicarea Legii nr. 119/2010, drepturile de pensie cuvenite contestatorului au fost recalculate începând cu data de_, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Prin decizia nr. 91074 din data de 28 decembrie 2011, emisă de intimata C. de P. a M. A. N., au fost revizuite drepturile de pensie ale contestatorului, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, începând cu data de_ .
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că drepturile de pensie ale contestatorului nu au fost în mod corect calculate.
Pensia militară acordată contestatorului, în temeiul Legii nr. 164/2001, s- a recalculat în baza Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011.
Atât Legea nr. 164/2001, cât și Legea nr. 179/2004, care prevedeau pensiile militare de stat și pensiile de stat ale polițiștilor, au fost abrogate prin art. 196 lit.b) și e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Referitor la obiecția de neconstituționalitate a Legii nr.119/2010, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 873/2010.
Astfel, Curtea a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat de art.47 alin. 2 din Constituție.
le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, în cazul de față, a reținut Curtea Constituțională, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Curtea Constituțională a reținut că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, în anul 1972, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși art. 1 din Protocolul 1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Și în alte cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul "privării de proprietate"; (hotărârea din 2 februarie 2010 - Aizupurua Ortiz împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. contra Suediei, Jankovic contra Croația - 12 oct. 2000, Lenz contra Germaniei, Callejas contra Spaniei - 18 iunie 2002).
Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu analizează situația reducerii pensiilor ca o "privare de proprietate";, astfel încât lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
S. se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În cauzele Wieczorek contra Poloniei - hotărârea din 8 decembrie 2009 și Mellacher contra Austriei - hotărârea din 19 decembrie 1989, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.
Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Analizând circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că s-a păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, respectiv, justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, măsura luată de revizuire a drepturilor de pensie intrând în marja de apreciere lăsată statului în această materie.
Contestatorul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situație identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincție, supunându-le unui regim de stabilire și calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalți beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.
În decizia de inadmisibilitate din data de 15 mai 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. Abăluță și alții împotriva R. iei, Curtea a reiterat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art.14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Curtea a respins, ca inadmisibilă, în temeiul art. 35 par.3 și 4 din Convenție, plângerea referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și art. 14 din Convenție.
Contestatorul beneficiază de o pensie de asigurări sociale în cuantum brut de 1699 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă, astfel încât, raportat la probele administrate, nu se poate reține că ar suporta o sarcină
individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
La stabilirea cuantumului pensiei au fost valorificate toate documentele doveditoare aflate la dosarul de pensie al contestatorului.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că drepturile de pensie cuvenite contestatorului nu ar fi fost în mod corect calculate.
Față de considerentele expuse, reținând că decizia nr. 91074 din_ a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, tribunalul a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Instanța a respins și celelalte capete de cerere accesorii petitului principal, urmare a respingerii acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. C. O.
solicitând ca în temeiul art.312 alin. 1 și 3 C.pr.civ. m
odificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că prevederile legale nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât este evident că măsura privind revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, a nesocotit grav prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. iei care consacră principiul neretroactivității legii, prin faptul că dispune, în mod imperativ că, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile";.
Prin decizia nr. 830/2008, Curtea Constituțională a statuat "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă, de îndată, tuturor situațiilor ce se vor constitui, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi _";.
În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 375/2005, nr.
57/2006 și nr. 120/2007.
În avizul consultativ dat de Consiliul Legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii se arată că: "În cazul de față, deoarece măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au un caracter civil, ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și la situațiile deja existente";.
Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat OUG nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.
De asemenea, conform principiului drepturilor câștigate, orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat chiar dacă pentru cazurile apărute ulterior, acesta este diminuat.
În mod greșit reține prima instanță că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât, acest principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene care arată că "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse";.
Acest principiu este stipulat, în mod expres, în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în mod constant, a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior.
Faptul că prima instanță reține în mod expres că "actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu
încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior"; este cât se poate de limpede faptul că, în realitate, legea a retroactivat.
Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că "nu s-a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei acestuia, însă, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.
OUG nr. 1/2011 încalcă Constituția R. iei în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate, fiind în contradicție cu prevederile art. 15 alin. 2 care consacră principiul neretroactivității legii civile și ale art. 44 care garantează dreptul la proprietate privată. Într-adevăr, prin Ordonanța de urgentă nr. 1/2011 s-a încălcat un drept dobândit de către recurent, identic sau similar dreptului de proprietate.
Fiind vorba, așadar, despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul legii menționate, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 și art. 15 alin. 1 din Constituție, fiind în prezența unei adevărate naționalizări sau confiscări, mai ales dacă am în vedere că s-a diminuat cu peste 75%.
Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a arătat că din hotărârea pronunțată cauza Muller contra Austriei rezultă că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
Nu este incidentă vreuna dintre situațiile prevăzute de lege în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, și anume:
privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie;
ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică;
să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate că privarea de dreptul acestuia de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea reclamantului de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.
Mai mult decât atât, privarea de dreptul de proprietate al recurentului s-a făcut fără ca acesta să fie despăgubit în vreun fel pentru acest lucru.
S-a mai invocat greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâții C. de P. Sectorială a M. A. N. și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.
După intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2011, pârâta C. de P. Sectorială a M. A. N. a emis decizia nr. 91074/_, contestată în prezenta cauză, prin care au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantului, stabilindu-se începând cu data de 1 ianuarie 2011 un cuantum brut al pensiei de 1699 lei, ulterior majorat la 1759 de lei prin decizia nr. 91074/_ (fila 60 fond).
Prin demersul său judiciar, reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei, invocând în principal încălcarea principiului neretroactivității, lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și încălcarea dreptului de proprietate prin prisma art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor de stat ale militarilor) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea
119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 decizii care au un caracter obligatoriu, în limitele controlului de constituționalitate.
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocat de recurent.
De asemenea, conform art. 9 și 10 din Legea 24/2000 avizul Consiliului Legislativ face parte din etapa elaborării actului normativ (fiind, de altfel, consultativ), astfel încât faptul că prin Legea 119/2010 nu s-a adoptat soluția menționată în avizul Consiliului Legislativ cu privire la această lege nu poate fi imputat instanței de fond, care ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești dacă nu ar fi respectat legea, așa cum aceasta a fost adoptată.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.
1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a prevederilor menționate.
În considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a reținut faptul că pensiile de serviciu ar fi fost compuse dintr-o "parte contributivă și un supliment din partea statului";.
Argumentele recurentului, corecte în ceea ce privește caracterul necontributiv al pensiei de stat, nu sunt însă de natură să conducă la nulitatea deciziei de revizuire. Astfel, decizia are la baza o noua viziune a legiuitorului în domeniul pensiilor, ce a impus trecerea tuturor pensiilor într-un sistem integrat.
Se constată că atributul statului de a modifica sistemul de calcul al pensiilor, precum și regimul juridic al pensiilor, a fost confirmat și prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Abăluță și alții c/a R. iei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin
care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. iei, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că
"…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic
c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R. iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere
drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de stat în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că reclamantul a avut o pensie de stat în cuantum brut de 2345 lei, o pensie recalculată în baza Legii nr. 119/2010 de 1747 de lei și o pensie revizuită de 1699 lei, iar ulterior de 1759 de lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011, care este de 860 lei conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în R. ia, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului, în condițiile în care punerea în aplicare a OUG nr. 1/2011 a atras creșterea pensiei sale, nicidecum o scădere.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Contrar celor invocate în recurs, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect admisă de către instanța de fond. Astfel, conform art. 4 alin. 2 din Legea 263/2010 administrarea sistemului public de pensii se realizează prin C. Națională de P. P. și prin casele de pensii sectoriale, S.
R. fiind reprezentat în raportul de asigurări sociale prin aceste instituții și nu prin Ministerul Finanțelor Publice. Pe de altă parte, așa cum s-a statuat cu caracter obligatoriu (conform art. 3307alin.3 Cod procedură civilă) prin Decizia nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice nu are decât atribuții de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, dreptul de decizie cu privire la adoptarea/rectificarea bugetului de stat aparținând legislativului. Drept urmare, nu se poate reține că Ministerul Finanțelor Publice ar avea atribuții de alocare a fondurilor necesare plății pensiei recurentului.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. C. O. împotriva sentinței civile nr. 2018 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
G.
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. H. D.
| ← Sentința civilă nr. 165/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 11143/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
