Decizia civilă nr. 1785/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1785/R/2013
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 97 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată C. JUDEȚEANĂ DE P. M.
, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 aprilie 2013, prin fax și la data de 9 aprilie 2013 prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs.
C U R T E A
Asupra cererii de recurs de față:
Prin contestația înregistrată sub nr.6734/100/_ pe rolul T. ui
M., contestatorul M. S. a chemat în judecată pe intimata C. JUDEȚEANĂ DE P. M., solicitând în contradictoriu cu aceasta anularea în totalitate a deciziei nr.1. din_, privind revizuirea pensiei și menținerea în plată a deciziei nr. 1. din_ emisă de intimată.
În motivarea contestației, s-a susținut că, în baza deciziei nr.1. din_ emisă de intimată, începând cu data de_, contestatorul a fost pensionat pentru munca depusă și limita standard de vârstă pentru bărbați, având un stagiu de cotizare de 14 ani, 11 luni și 11 zile. Pensia lunară stabilită în favoarea sa a fost de 4.963 lei.
Ulterior, prin decizia nr.1. din_, pensia contestatorului a fost recalculată în temeiul H.G. nr.737/2010 și a Legii nr. 119/2010, stabilindu-se un cuantum al pensiei de numai 2.300 lei.
Această decizie a fost atacată în instanță, contestația fiind înregistrată în dosarul nr._, iar prin sentința civilă nr. 382/_ a T. ui M. i s-a respins acțiunea.
S-a mai arătat prin acțiune că împotriva acestei hotărâri contestatorul a declarat recurs care se află pe rolul Curții de Apel C. .
La data de_, contestatorului i-a fost comunicată decizia nr.1. din_ privind revizuirea pensiei, prin care i s-a adus la cunoștință că, în conformitate cu O.U.G. nr. 59/2011, pensia a fost revizuită și i s-a stabilit un cuantum al pensiei de 2.300 lei începând cu data de_, valoarea punctului de pensie fiind de 732.8.
Contestatorul a susținut că și această ultimă decizie este nelegală, pentru următoarele motive:
Prin noua procedură de revizuire a pensiei îi este suprimat în mod ilegal cuantumul pensiei de serviciu stabilit inițial, contestatorul fiind lipsit de un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturile de pensie fiindu-i diminuate prin revizuire în procent de 50%. Prin revizuirea pensiei au fost încălcate și dispozițiile art. 44 alin. 1, 2 și 3 din Constituția României, art. 20 din Constituția României, măsura dispusă fiind una arbitrară și discriminatorie.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În probațiune, părțile au administrat, la judecarea fondului cauzei, proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.97 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._,
s-a respins contestația formulată de contestatorul M. S., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE P.
M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.1. din_ privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, emisă de C. Județeană de P. M., contestatorului i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 4.963 lei.
Prin decizia nr.1. /_, pensia de serviciu i-a fost recalculată în baza art. 1 lit. h din Legea nr. 119/2010, rezultând un cuantum de 2.300 lei.
În cuprinsul deciziei de recalculare s-a consemnat că, în conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr. 119/2010, pensia stabilită prin decizia nr. 1. din_ a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Prin decizia nr.1. /_, pensia recalculată a fost revizuită din oficiu, în baza OUG 59/2011 art. 1 alin. 1, care prevede că:
"P. le prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență";. Utilizându-se procedura de calcul stabilită în anexa la OUG nr. 59/2011, cuantumul pensiei stabilite a fost de 2.300 lei, respectiv un cuantum identic cu cel stabilit cu ocazia recalculării.
Prin cererea înregistrată la data de_ în dosarul nr._ al T. ui M., contestatorul M. S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de P. M., anularea deciziei nr.1. din_ prin care i s-a recalculat pensia de serviciu și repunerea în plată a pensiei sale astfel cum a fost stabilită prin decizia nr. 1. din_ .
Prin sentința civilă nr. 382/_ a T. ui M. pronunțată în acest dosar, a fost respinsă cererea contestatorului, acesta formulând recurs împotriva sentinței civile amintite.
Prin decizia civilă nr. 1000/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. s- a respins ca nefondat recursul declarat de contestator.
Contestatorul a invocat neretroactivitatea O.U.G. nr.59/2011, însă prima instanță a reținut că decizia de revizuire a înlocuit decizia de recalculare a pensiei doar începând cu data de_, deci ulterior emiterii ei la data de_, ceea ce dovedește că susținerea contestatorului cu privire la faptul că O.U.G. nr.59/2011 ar fi avut efecte retroactive, nu a fost întemeiată.
S-a mai susținut că O.U.G. nr.59/2011 în baza căreia i s-a revizuit pensia de serviciu nu este în concordanța cu Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât reducerea substanțială a nivelului pensiei contestatorului prin aplicarea actului normativ intern menționat a afectat însăși substanța dreptului său de proprietate, drept protejat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Așa cum corect a reținut și contestatorul, în conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, în caz de neconcordanță între acestea din urmă și legile interne, având prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile O.U.G. nr. 59/2011 și dispozițiile Convenției, respectiv ale art.1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de a verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 alin. 2 din Constituție, adică de a înlătura aplicabilitatea OUG nr. 59/2011 în prezentul raport juridic dedus judecății.
Potrivit art. 1 Protocolul nr. 1 "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Noțiunea de "bunuri"; este înțeleasă în sens extins, iar una dintre cele mai remarcabile extinderi ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale, Curtea statuând că acestea intră în sfera de aplicarea a art. 1 din Protocolul 1 dat fiind caracterul lor patrimonial (Gayguzus c. Austria, Willis c. Regatul Unit, Buchen c. Cehia, Stec și alții c. Regatul unit).
Astfel, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a considerat că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evidențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat și o limită jurisprudențială dată de "atingerea substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
Instanța de fond a reținut că, în urma revizuirii pensiei în baza O.U.G. nr.59/2011, pensia contestatorului nu s-a diminuat față de pensia stabilită prin decizia de recalculare nr.1. din_, decizie care a fost menținută prin decizia civilă nr. 1000/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, cuantumul fiind același, respectiv de 2.300 lei.
S-a mai reținut că, și în situația în care ar fi existat o diminuare a cuantumului pensiei recalculate, sau prin raportare la pensia inițial stabilită, astfel cum a solicitat contestatorul, ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de Convenție, nu are un caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea Europeană, statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându-se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
Întinderea marjei de apreciere de care se bucură statele semnatare variază ca întindere în raport de domeniul și dreptul garantat, vizate de măsura politică legislativă analizată.
Instanța de fond a mai reținut că, în primul rând, apanajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio- economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
Aceasta este, practic, urmarea directă în sistemul de drept român a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat prin art. 1 al.4 din Constituția revizuită.
Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală sau ce țin de politicile socio- economice.
În speță, s-a reținut de către prima instanță că ingerința a fost prevăzută de lege, iar actele normative criticate îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, astfel cum au fost acestea definite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, instanța europeană s-a pronunțat în mod constant, statuând că o normă este "previzibilă"; atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanța de contencios a drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării.
De asemenea, s-a mai constatat că scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a Legii 119/2010 și recunoscut de Curtea Constituțională în Deciziile nr. 871 și 873 din_ când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat, dar și în preambulul O.U.G. 59/2011, expus anterior.
În jurisprudența Curții Europene, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său.
Ori, prima instanță a reținut că, prin Legea nr.119/2010 și, respectiv
O.U.G. nr.59/2011, nu s-a suprimat dreptul la pensie al contestatorului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 59/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
În acest context, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci trebuie analizat în concret dacă s-a păstrat un just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.
În examinarea acestei cerințe, instanța a reținut, pe de o parte că în urma revizuirii contestatorului i s-a stabilit o pensie în cuantum de 2.300 lei, mai mare decât pensia medie lunară pentru limită de vârstă din sistemul asigurărilor sociale de stat la nivelul lunii decembrie 2011 - de 900 lei, iar pe de altă parte, că măsura recalculării și apoi a revizuirii pensiilor de serviciu nu a fost nici arbitrară și nici discriminatorie, fiind conjugată și cu alte măsuri legislative luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar: Legea nr. 118/2010 care prevede reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizației de șomaj, a drepturilor bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, reducerea cu 25% a altor categorii de drepturi bănești acordate de stat, diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%, etc.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că, în speță, nu s-a produs o încălcarea a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării și, apoi, a revizuirii pensiei de serviciu a contestatorului în temeiul art. 1 din Legea nr. 119/2010, respectiv OUG nr. 59/2011 intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
De altminteri, s-a mai reținut că, prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana
M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, s-a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat";.
T., constatând că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 119/2010, ale O.U.G. nr. 59/2011 și ale Legii nr. 263/2010, a respins contestația formulată de contestator împotriva acesteia.
Instanța a respins și celelalte capete ale contestației, accesorii capătului principal, urmare a respingerii acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. S.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins contestația sa formulată împotriva deciziei nr.1. din 19 iulie 2011, emisă de pârâtă.
Recurentul arătă că această decizie este nelegală pentru următoarele motive:
1.În mod ilegal, i-a fost revizuită pensia, prin decizia atacată, întrucât cuantumul acesteia i-a fost stabilit legal, inițial, pe criteriul contributivității, al limitei standard de pensie pentru bărbați, a stagiului complet de cotizare și al
legislației existente la acel moment, dar ilegalitatea este dată și de faptul că dispozițiile O.U.G. nr. 59/2011 nu retroactivează, legea dispunând doar pentru viitor.
Se mai arată că este evident că și în noua procedură, aceea a revizuirii dreptului la pensie, astfel cum rezultă din decizia contestată prin prezenta acțiune, îi este suprimat ilegal cuantumului pensiei de serviciu, astfel cum a fost stabilit inițial, fiind lipsit în totalitate de un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor, Omului, iar revizuirea drepturilor de pensie într-un cuantum care depășește un procent de 50% din cuantumul pensiei stabilit inițial echivalează cu o măsură de executare silită, dispusă unilateral, într-un raport juridic de autoritate, contrar dispozițiilor legale în materie, care statuează asupra opțiunii păstrării în plată a cuantumului pensiei celei mai avantajoase, prin această măsură discreționară fiindu-i afectate iremediabil mijloacele de trai, măsura dispusă fiind o sarcină excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului.
Potrivit art. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. De asemenea, potrivit art. 35 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai în anumite condiții expres prevăzute în constituție și numai dacă măsura este necesară într-o societate democratică, dar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Sub aspectul în discuție, potrivit reglementării internaționale, lipsirea de proprietate poate interveni numai pentru cauză de utilitate publică și după o justă și integrală desdăunare, ori, se apreciază că restrângerea dreptului recurentului la pensie nu se impunea pentru apărarea valorilor menționate expres în art.53 din Constituția României, după cum nu a fost nici necesară într- o societate democratică.
În același sens, se arată că și Constituția României, prin art. 44 alin. (1), (2) și alin. (3) garantează dreptul de proprietate privată și-l ocrotește în mod egal, nediferențiat, indiferent de titular, iar în cazul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, este necesară o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor se interpretează și aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar în cazul existenței unor neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, judecătorul național fiind îndrituit să aplice norma internațională, mai favorabilă, în cazul în care există neconcordanțe între legislația internă și reglementările internaționale.
Curtea de la Strasbourg a stabilit că art. 1 din Protocolul adițional cuprinde 3 norme distincte, respectiv (1) principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate, (2) posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea statului, de dreptul de proprietate și (3) posibilitatea de a reglementa
modul de folosință a bunurilor, protecția conferită nefiind absolută, subzistând posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică, dar prin impunerea prevenirii producerii unor ingerințe arbitrare ale autorității statale în exercitarea drepturilor proteguite, cu respectarea și a cerinței existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui.
Curtea de la Strasbourg a mai statuat și că nu constituie o atingere a dreptului la respectarea bunurilor, reglementările naționale prin care se stabilesc anumite condiții cu privire la dobândirea dreptului la pensie (Krafft Rougeot c/FRanța), dar a decis cu valoare de principiu că lipsa de resurse financiare (recesiune/criză) nu sunt de natură să justifice omisiunea plății pensiei.
Tot Curtea de la Strasbourg a statuat că, condiția "ordinii publice", raportată la privarea de proprietate prevăzută de articolul 1 din Protocol privește, până la urmă, realizarea unor interese generale de ordin social economic, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, aflată întotdeauna sub controlul Curții.
Se mai arată că tot Curtea europeană a drepturilor omului a statuat că în absența unei îndemnizații, articolul 1 din Protocol nu asigură decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile Convenției, dar și că o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor semnifică o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului și exigențele de ordin general, atâta timp cât paragraful 2 al art. 1 din Protocol nu acordă puteri nelimitate statelor.
Recurentul arată că, în speță, s-a adus o atingere substanței dreptului său la pensie, impunându-i-se unilateral, o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, deoarece cota procentuală reținută din pensia stabilită inițial este de peste 50%, ceea ce determină și impune concluzia că nu a existat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, acesta suportând o sarcină disproporționată și excesivă.
Se mai arată că sursa bugetară din care se suportă pensia nu poate constitui o justificare legală pentru intervenirea arbitrară în cuantumul unei pensii stabilită în conformitate cu dispozițiile legale la un moment dat întrucât ambele componente ale pensiei au fost avute în vedere la momentul calculării drepturilor la pensie și reprezintă speranța de viață a beneficiarilor.
Recurentul mai arată că, în cazul său, se evidențiază arbitrariul și discriminarea, bazat pe faptul că, deși au fost diminuate veniturile salariale și a altor categorii sociale, în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ultima perioadă, autoritățile statale au luat măsuri pentru recalcularea veniturilor salariale, fiind create toate premisele acoperirii în totalitate a deficitului de 25% reținut anterior, în timp ce pentru pensionari nu s-a prevăzut nicio măsură reparatorie, deși li s-a adus o atingere importantă substanței dreptului dobândit/câștigat.
Se mai susține că, față de importanța și specificul muncii prestate, în calitate de controlor financiar la Camera de Conturi M., dar reținând și cele statuate de Curtea Constituțională a României, în sensul că O.U.G. nr.59/2011 este neconstituțională în ceea ce anumite categorii sociale (motiv pentru care instanțele de judecată au dat câștig de cauză unor categorii sociale, respectiv, polițiști, magistrați, consilieri de conturi etc.), statul chiar majorând pensiile militarilor, se evidențiază o situație de discriminare între aceste categorii sociale.
Recurentul apreciază că discriminarea apare și mai evidentă în cazul său, dacă se are în vedere că prevederile legale au fost apreciate ca neconstituționale cu referire la consilierii de conturi, care exercitau aceleași atribuții pe care le-a îndeplinit și acesta.
Pe de altă parte, se mai arată că, pentru a aprecia asupra incidenței dispozițiilor art.53 din Constituția României, instanța de fond a analizat diminuările operate asupra pensiilor exclusiv prin prisma necesității recalculării/reducerii/revizuirii, ignorând să analizeze activitatea statului prin prisma cheltuielilor exorbitante, nejustificat făcute, evitând să se pronunțe asupra efectului negativ produs de aceste cheltuieli asupra bugetului și, implicit, asupra asigurărilor sociale, ignorând să recunoască o gestionare abuzivă a fondurilor statului și, implicit, generarea eventualei crize economice prin angajarea statului în cheltuieli excesive, inoportune și nejustificate, cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 102, art. 108 și art. 47 din Constituția României.
În același sens, se mai arată că prima instanță nu a observat nici că, în fapt, prin măsurile luate, nu numai că nu s-a redresat situația economică dar, dimpotrivă, astfel cum se recunoaște la nivel guvernamental, s-a adâncit deficitul bugetar, demonstrându-se încă o dată în plus că măsurile dispuse au fost abuzive.
Intimata pârâtă C. Județeană de P. M., a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței atacate.
Analizând recursul formulat de reclamantul M. S., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele motive:
Recurentul avea stabilită, prin decizia nr.1. din_ o pensie de serviciu, în temeiul Legii nr.94/1992, astfel încât, în luna decembrie 2010, aceasta era în sumă brută de 4963 lei.
Prin decizia nr.1. /_ a Casei Județene de P. M., s-a recalculat
această pensie spec ială în temeiul Legii nr.119/2010, în cepând cu data de _
, stabilindu-se în fa voarea acestuia o pe nsie de asigurări so ciale de stat în sumă
brută de 2.300 lei.
Recurentul a contestat decizia de recalculare nr.1. /_, prin care, practic, i s-a stabilit o altă categorie de pensie și, prin sentința civilă nr. 382/_
a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, s-a respins această contestație, reținându-se că decizia de recalculare nr.1. /_ a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr.119/2010, că nu au fos t încălcate drepturile
reclamantului garantate de art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția EDO.
S-a mai reținut prin aceeași hotărâre ca fiind nefondată și cererea accesorie
privind menținerea în plată a pensiei de serviciu,
Prin decizia civilă nr.1000/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva acestei sentințe.
Curtea reține că, practic, trecerea de la o categorie de pensie la alta, respectiv de la pensia de serviciu, la o pensie de asigurări sociale stabilită potrivit
"algoritmului de calcul a Legii nr.19/2000"; s-a făcut prin această decizie nr.1.
/_ a Casei Județene de P. M. - în temeiul Legii nr.119/2010.
În cauză, recurentul a contestat decizia nr.1. /_ emisă de C. Județeană de P. M., prin care pensia recalculată a fost revizuită din oficiu, în baza O.U.G. nr. 59/2011, aceasta fiind stabilită în sumă brută de 2.300 lei.
Trebuie subliniat în cauză faptul că decizia de revizuire emisă în
temeiul O.U.G.nr.59/2011, contestată în cauză, nu revi zuiește cuantumul
pensiei de serviciu pe care recure ntul o avea stabi lită potrivit Legii nr.217/2008, ci pensia de asigurări sociale stabilită acestuia, începând cu data de_, potrivit "algoritmului de calcul a Legii nr.19/2000";, prin decizia nr.1. /_ - în temeiul Legii nr.119/2010.
Curtea constată că, deși recurentul contestă în cauză doar decizia de revizuire a drepturilor sale de pensie, motivele invocate de către acesta prin
acțiune și cererea de recurs privesc de fapt nelegalitatea recalculării pensiei sale și îndreptățirea sa la menținerea pensiei de serviciu conform Legii nr.94/1992, respectiv cele privind nerespectarea principiului neretroactivității legii, a dreptului câștigat, privind încălcarea art.1 din Protocolul adițional la Convenția EDO, precum și deciziile Curții Constituționale invocate, jursprudența C.E.D.O. și C.J.C.E..
Se constată însă că instanța de asigurări sociale investită cu soluționarea contestației împotriva deciziei de recalculare nr.1. /_, a soluționat cu autoritate de lucru judecat toate aceste aspecte, prin sentința civilă nr.382/_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, ce a menținut, ca fiind legală și temeinică, această decizie.
Prin urmare, această decizie, ce a marcat practic trecerea de la o categorie
de pensie la alta, nu poate fi repusă în discuție în prezentul cadru procesual.
În cauza Teodorescu împotriva României- Hotărârea din_,
Curtea a europeană a drepturilor omului a reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțele judecătorești să nu mai poată fi repusă în discuție, deoarece securitatea juridică presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.
În ceea ce privește decizia de revizuire nr.1. /_ emisă de C. Județeană de P. M., nu se poate reține că ar fi fost încălcat, prin emiterea acesteia, principiul neretroactivității legii, având în vedere faptul că, în temeiul O.U.G.nr.59/2011, prin decizia de revizuire au fost revizuite drepturile de pensie stabilite prin decizia de recalculare, drepturile de pensie revizuite fiind stabilite începând cu data de_ .
În cauză nu se poate reține nici încălcarea, prin această decizie de revizuire, a principiului drepturilor câștigate, având în vedere faptul că, astfel cum am menționat anterior, întrucât decizia de recalculare din_ a fost menținută ca fiind legală și temeinică de către jurisdicția asigurărilor sociale, recurentul avea stabilită, începând cu data de_, o pensie de asigurări sociale de stat calculată în condițiile Legii nr.19/2000.
Mai mult, nu se poate reține în cauză nici că prin această decizie de revizuire a pensiei recalculate ar fi fost încălcat dreptul la un "bun"; conform disp. art.1 din Protocolul adițional la Convenția EDO și a jurisprudenței C.E.D.O., având în vedere faptul că recurentului i s-a acordat, prin acest act administrativ, dreptul la aceeași categorie de pensie, respectiv la o pensie de asigurări sociale, care era deja stabilită prin decizia de recalculare (cenzurată și menținută de către instanța de asigurări sociale), al cărui cuantum a fost menținut la suma brută de 2300 lei, față de cel stabilit prin decizia de recalculare.
În ceea ce privește situația de discriminare invocată, se reține că, deși recurentul critică propriu-zis decizia de revizuire a pensiei sale, acesta solicită de fapt constatarea unei situații de discriminare între diferitele categorii de pensionari, în procesul recalculării pensiilor de serviciu, ori acest aspect a fost invocat și în cadrul contestației formulate împotriva deciziei de recalculare, fiind soluționat în mod irevocabil de către instanțele de asigurări sociale ce au judecat respectivul litigiu.
Curtea mai constată că recurentul nu a înțeles practic, nici prin contestație, nici prin motivele de recurs, să critice în mod concret modul în care a fost calculată pensia sa revizuită potrivit O.U.G. nr.59/2011, limitându-se în exclusivitate la motive ce privesc îndreptățirea sa la plata, și după data de_, a pensiei de serviciu pe care acesta o avea stabilită anterior deciziei de recalculare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 97 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr. _
, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
G.
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Maramureș: C. V. .
| ← Decizia civilă nr. 4305/2013. Contestație decizie pensionare.... | Decizia civilă nr. 3496/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
