Decizia civilă nr. 3009/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3009/R/2013
Ședința publică din data de 11 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. E. împotriva sentinței civile nr. 460 din 22 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți CASA DE PENSII A M.
A. N. și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimatei C. de P. a M. A. N. - consilier juridic A. Mirel.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul, prin avocatul său, a transmis prin fax la dosar o cerere de judecată a cauzei în lipsa
sa de la dezbateri.
Se constată și că la data de 29 mai 2013 intimata Direcția Generală a F.
P. Maramureș a înregistrat în cauză întâmpinare iar la data de 04 iunie 2013 s-a depus întâmpinare de către C. de P. Sectorială a M. A. N. .
Reprezentantul intimatei C. de P. Sectorială a M. A. N. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul intimatei C. de P. Sectorială a M. A. N. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform considerentelor expuse în scris, în întâmpinarea formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 460 din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. de P. Sectorială a M. A. N. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. R.
, reprezentant prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de contestatorul O. E., în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin
Direcția Generală a F. P. Maramureș, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatorul O. E., în contradictoriu cu intimata C. de P. Sectorială a M.
A. N. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, raportat la obiectul contestației formulate, că nu a existat identitate între acesta și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, intimatul neputând fi obligat la plata diferențelor de pensie solicitate.
Între instituția publică chemată în judecată pentru plata drepturilor de pensie și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, dar nu a existat nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată la termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificarea bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
Așa fiind, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. R., reprezentant prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare și a
respins acțiunea formulată de contestator, în contradictoriu cu intimatul S. R.
, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F.
P. Maramureș, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. Sectorială de P. a M. A. N.
raportat la obiectul contestației formulate, prin care s-a solicitat și anularea deciziilor de revizuire a pensiei nr. 59878 din_ și, respectiv, din_, tribunalul o apreciat-o ca nefiind întemeiată și, în consecință, a fost respinsă.
Pe fondul cauzei,
analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut că în aplicarea Legii nr. 119/2010, drepturile de pensie cuvenite contestatorului au fost recalculate începând cu data de_, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Prin decizia nr. 59878 din data de_ și decizia nr. 59878 din data de_, emise de intimata C. de P. a M. A. N., au fost revizuite drepturile de pensie ale contestatorului, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, începând cu data de_ .
Prin hotărârea nr. 16044 din_, Comisia de Contestații a respins contestația prealabilă formulată împotriva deciziei de revizuire a pensiei contestatorului.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că drepturile de pensie ale contestatorului nu au fost în mod corect calculate.
Pensia militară acordată contestatorului, în temeiul OG nr. 7/1998, s-a recalculat în baza Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011.
Atât Legea nr. 164/2001, cât și Legea nr. 179/2004, care prevedeau pensiile militare de stat și pensiile de stat ale polițiștilor, au fost abrogate prin art. 196 lit. b) și e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Referitor la obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 873/2010.
Astfel, Curtea a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum a fost reglementat de art. 47 alin. 2 din Constituție.
P. le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, în cazul de față, a reținut Curtea Constituțională, o atare rațiune a fost, așa cum a rezultat din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Curtea Constituțională a reținut că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, în anul 1972, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși art. 1 din Protocolul 1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Și în alte cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul "privării de proprietate"; (hotărârea din 2 februarie 2010 - Aizupurua Ortiz împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. contra Suediei, Jankovic contra Croația-_, Lenz contra Germaniei, Callejas contra Spaniei -_ ).
Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu analizează situația reducerii pensiilor ca o "privare de proprietate";, astfel încât lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
S. se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În cauzele Wieczorek contra Poloniei - hotărârea din 8 decembrie 2009 și Mellacher contra Austriei - hotărârea din 19 decembrie 1989, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.
Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Analizând circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că s-a păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, respectiv, justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, măsura luată de revizuire a drepturilor de pensie intrând în marja de apreciere lăsată statului în această materie.
Contestatorul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situație identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincție, supunându-le unui regim de stabilire și calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalți beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.
În decizia de inadmisibilitate din data de 15 mai 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantin Abăluță și alții împotriva R. iei, Curtea a reiterat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Curtea a respins, ca inadmisibilă, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție, plângerea referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și art. 14 din Convenție.
Contestatorul beneficiază de o pensie de asigurări sociale în cuantum brut de 3.076 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă, astfel încât, raportat la probele administrate, nu se poate reține că ar suporta o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
La stabilirea cuantumului pensiei au fost valorificate toate documentele doveditoare aflate la dosarul de pensie al contestatorului.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu a rezultat că drepturile de pensie cuvenite contestatorului nu ar fi fost în mod corect calculate.
Față de considerentele expuse, reținând că deciziile nr. 59878 din data de_ și nr. 59878 din data de_ au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, tribunalul a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Instanța a respins și celelalte capete de cerere accesorii petitului principal, urmare a respingerii acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. E. solicitând
în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 și 3 C. pr. civ. modificarea, în totalitate, a sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanță a tranșată problematica dedusă judecății oarecum simplist, că în mod greșit a apreciat prima instanță că prevederile legale menționate nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, față de deciziile Curții Constituționale nr. 830/2008, nr. 375/2005, nr. 57/2006 și nr. 120/2007 și față de avizul consultativ dat de Consiliul legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii. Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat O.U.G. nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.
S-a invocat că greșit s-a reținut că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și stipulat în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Este greșită opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că "nu s-a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei acestuia, însă, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.
Recurentul a avut un drept de proprietate asupra pensiei sale, câtă vreme nu doar a avut o speranță legitimă în realizarea și primirea ei, ci a și primit-o efectiv.
Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din hotărârea pronunțată cauza Muller contra Austriei rezultă că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe. Relevantă pentru întărirea acestei idei este și cauza Pravednayaela contra R. iei.
Nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de lege în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică; să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În ceea ce privește existența unei ingerințe, reducerea pensiei subsemnatului, prin decizia de revizuire atacată și lipsirea acestuia de a mai primi vreodată sumele de bani de care beneficia anterior, reprezintă o ingerință gravă, care a avut ca efect privarea de bunul lui, în sensul avut în vedere de teza a doua din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește condiția ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, această condiție este îndeplinită, întrucât O.U.G. nr. 1/2011 este un act normativ precis, accesibil și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO.
În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică, potrivit expunerii de motive a O.U.G. nr. 1/2011, preambulul acestui act normativ nu menționează nicio cauză de utilitate publică.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, consideră că ingerința este proporțională cu scopul urmărit dacă s-a menținut un
"just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Cu toate că privarea de dreptul de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a invocat nici o circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.
Recurentul invocă decizia nr. 29/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și mai arată că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a S. ui R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând recursul formulat în cauză, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.
După intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2011, pârâta C. de P. Sectorială a M. Administrației și Internelor a emis deciziile nr. 59879/_ și 59879/_ , contestate în prezenta cauză, prin care au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantului, stabilindu-se un cuantum brut al pensiei de 3076 lei.
Prin demersul său judiciar, reclamantul a solicitat anularea deciziilor de revizuire a pensiei, invocând în principal încălcarea principiului neretroactivității, lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și încălcarea dreptului de proprietate prin prisma art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea
, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în
interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor de stat ale militarilor) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 decizii care au un caracter obligatoriu, în limitele controlului de constituționalitate.
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocat de recurent.
De asemenea, conform art. 9 și 10 din Legea 24/2000 avizul Consiliului Legislativ face parte din etapa elaborării actului normativ (fiind, de altfel, consultativ), astfel încât faptul că prin Legea 119/2010 nu s-a adoptat soluția menționată în avizul Consiliului Legislativ cu privire la această lege nu poate fi
imputat instanței de fond, care ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești dacă nu ar fi respectat legea, așa cum aceasta a fost adoptată.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.
1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a prevederilor menționate.
În considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a reținut faptul că pensiile de serviciu ar fi fost compuse dintr-o "parte contributivă și un supliment din partea statului";.
Argumentele recurentului, corecte în ceea ce privește caracterul necontributiv al pensiei de stat, nu sunt însă de natură să conducă la nulitatea deciziei de revizuire. Astfel, decizia are la baza o noua viziune a legiuitorului în domeniul pensiilor, ce a impus trecerea tuturor pensiilor într-un sistem integrat.
Se constată că atributul statului de a modifica sistemul de calcul al pensiilor, precum și regimul juridic al pensiilor, a fost confirmat și prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Abăluță și alții c/a R. iei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. iei, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că
"…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic
c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai
adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R. iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de stat în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că reclamantul beneficiază o pensie revizuită de 3076 lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011, care este de 860 lei conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în R. ia, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o nici sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Contrar celor invocate în recurs, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect admisă de către instanța de fond. Astfel, conform art. 4 alin. 2 din Legea 263/2010 administrarea sistemului public de pensii se realizează prin C. Națională de P. P. și prin casele de pensii sectoriale, S.
R. fiind reprezentat în raportul de asigurări sociale prin aceste instituții și nu prin Ministerul Finanțelor Publice. Pe de altă parte, așa cum s-a statuat cu caracter obligatoriu (conform art. 3307alin.3 Cod procedură civilă) prin Decizia nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice nu
are decât atribuții de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, dreptul de decizie cu privire la adoptarea/rectificarea bugetului de stat aparținând legislativului. Drept urmare, nu se poate reține că Ministerul Finanțelor Publice ar avea atribuții de alocare a fondurilor necesare plății pensiei recurentului.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. E. împotriva sentinței civile nr. 460 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | N. | M. | D. | C. G. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: H. D. M.
| ← Decizia civilă nr. 321/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 3945/2013. Contestație drepturi... → |
|---|
