Sentința civilă nr. 307/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 307

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Brîndușa G. ASISTENȚI: S. O.

JUDICIARI: M. L. D.

GREFIER: M. C.

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cererii formulate de către reclamantul A. I., domiciliat în localitatea F., str. I. nr. 36, jud. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M., cu sediul în B. M., str. H., nr. 1/A, jud. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

T.

Constată că prin cererea formulată la data de_ reclamantul A. I. a contestat decizia nr. 2. din_ emisă de pârâta C. J. de P. M.

, apreciind-o ca fiind nefondată.

Prin precizarea de acțiune din data de_ reclamantul a solicitat anularea deciziei contestate și repararea prejudiciului suferit, în sensul restituirii sumelor reținute în baza acesteia, cu cheltuieli de judecată, învederând că în cursul anului 2010 nu a prestat nici o activitate profesională din care să obțină venituri.

În probațiune a depus decizia nr. 2. din_, cupoane de pensie, decizia de impunere.

Prin întâmpinare pârâta C. J. de P. M. a solicitat respingerea contestației ca nefondată învederând că reclamantul a fost încadrat în gradul II

de invaliditate în anul 2008, drepturile de pensie fiindu-i stabilite cu data de _

.

În urma unor verificări efectuate de intimată aceasta a constatat, pe baza situației transmise de ANAF, că în anul 2010 reclamantul a realizat venituri în calitate de titular al unei intreprinderi individuale, situație ce se încadrează în prevederile art. 5 al. 1 pct. IV lit. d din Legea 19/2000, în aceeași perioadă încasând și pensie de invaliditate gr. II.

În conformitate cu prevederile art. 54 lit. b din Legea 19/2000, invaliditatea de gradul II se caracterizează prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea individului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațial, fără ajutorul altei persoane. Art. 92 al. 1 lit. g din Legea 19/2000 prevede că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei in care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II și IV lit.

  1. - f).

    Din prevederile art. 94 al. 1 din Legea 19/2000 rezultă că pensionarii de invaliditate gradul II nu pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, iar în conformitate cu art. 96 din Legea 19/2000, beneficiarul dreptului de pensie este obligat să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condițiile de acordare și de plată a pensiei, în termen de 15 zile de la apariția acesteia.

    Prin urmare, contrar susținerilor contestatorului, veniturile realizate de acesta se încadrează în cele prevăzute de art. 92 al. 1 lit. g din Legea 19/2000.

    Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

    Reclamantul A. I. este beneficiarul unei pensii de invaliditate începând cu data de_, fiind încadrat în anul 2008 în gradul II de invaliditate, aspect învederat de ambele părți.

    Prin Decizia nr. 2. din_ privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale s-a stabilit în sarcina contestatorului un debit de 8.522 lei rezultat în urma cumulării, prin încălcarea prevederilor art. 92 al. 1 lit. g din Legea 19/2000, a pensiei de invaliditate gradul II cu venituri obținute dintr-o activitate profesională.

    Reclamantul a învederat instanței că, deși și-a organizat o întreprindere individuală, în cursul anului 2010 nu a desfășurat nici un fel de activitate și nu a obținut venituri din activități comerciale.

    Instanța reține că potrivit lit. g a art. 92 al. 1 din Legea 19/2000, introdusă de pct. 5 al articolului unic din Legea nr. 209/2009, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei in care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II și IV lit. b) - f).

    Art. 5 alin. (1) pct. I, II și IV lit. b) - f) din Legea 19/2000 se referă la:

    1. persoanele care desfășoară activități pe baza de contract individual de munca si funcționarii publici;

    2. persoanele care iși desfășoară activitatea in funcții elective sau care sunt numite in cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi si obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;

IV.

persoanele care se afla in una dintre situațiile următoare:

  1. administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

  2. membri ai asociației familiale;

  3. persoane autorizate să desfășoare activități independente;

  4. persoane angajate in instituții internaționale, daca nu sunt asigurații acestora;

  5. alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.

Însă, instanța apreciază că, deși în calitate de persoană fizică autorizată să desfășoare activități independente reclamantul se regăsește într-una din situațiile art. 5 alin. (1) pct. I, II și IV lit. b) - f) din Legea 19/2000, trebuie observat faptul că în anul 2010 acesta nu a realizat venituri din asemenea activități, or din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 94 al. 1 din Legea 19/2000 rezultă că pensionarilor de invaliditate gradul II le este interzis cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, iar nu cu calitatea de persoană autorizată.

Instanța consideră că această interpretare a prevederilor legale este susținută și de textul art. 10 din Ordinul nr. 340/2001 cuprinzând normele de aplicare a Legii 19/2000, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordinul 680/2007, care, în enumerarea exemplificativă a persoanelor care se încadrează în categoria "persoane autorizate să desfășoare activități independente" prevăzută la art. 5 alin. (1) pct. IV lit. d) din Legea 19/2000, menționează la litera w "oricare alte persoane care realizează venituri din practicarea unor profesii reglementate, desfășurată în mod independent, în condițiile legii, precum și persoanele care realizează venituri din practicarea unei meserii";.

Față de aceste considerente și reținând că reclamantul a făcut dovada că nu a realizat venituri din activități independente, instanța, în baza art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003, va admite contestația formulată și va anula Decizia nr. 234.330/_ emisă de C. J. de P. M., reținând că suma de 8.522 lei a fost în mod legal încasată de reclamant în perioada_ -_ .

Urmare anulării deciziei instanța va dispune restituirea către reclamant a sumelor încasate în temeiul Deciziei nr. 234.330/_ .

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial achitat conform chitanței nr. 46 din_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea

formulată și precizată de reclamantul A. I. V., domiciliat în localitatea F., str. I. nr. 36 împotriva pârâtei C. J. de

P. M. cu sediul în B. M., str. H. nr. 1/A și, în consecință:

Anulează Decizia nr. 234.330/_ emisă de C. J. de P. M. ; Dispune restituirea către reclamant a sumelor încasate în temeiul

Deciziei nr. 234.330/_ .

Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

G. Brîndușa

O. S.

, D. M. L. M.

C.

Red./t.red.: G.B./_ 4 ex./com. 2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 307/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale