Decizia civilă nr. 340/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 340/R2013
Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul C. P. împotriva sentinței civile nr. 11064 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N.
, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi pentru când s-a amânat pronunțarea, s-au depus concluzii scrise din partea reclamantului recurent.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11064 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. .
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. P., împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N.
, având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 0111809/2007, reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 2175 lei. Ulterior, în baza Legii nr. 119/2010, prin Decizia nr. 82894/_ reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza salariului mediu brut pe economie, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1402 lei.
La data de_ pârâta de rândul 2 i-a revizuit pensia, pe baza tuturor veniturilor obținute în perioada în care era în activitate, stabilindu-i-se un cuantum de 1976 lei. Aceasta este decizia pe care o contestă în prezenta cauză.
Potrivit art. 6 alin. l si 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare și ca atare reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O.U.G. nr.59/_ care, în anexă, cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit. c-h din Legea nr.119/2010.
Referitor la suspendarea H.G. nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are arată că
"orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
La fel, prin Decizia nr.919/_, Curtea Constituțională a României a arătat că dispozițiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr.1/2011 sunt constituționale.
Potrivit unei practici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de "bun"; potrivit art.1 din Protocolul 1 la Convenție, referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței Curții, trebuie verificat dacă, raportat la realitățile speței, există o astfel de încălcare sau limitare.
Conform jurisprudenței CEDO, limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din Legea nr.119/2010 a fost acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto senso (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți.
În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul 1 l garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum. În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea a arătat, în cauza Hasani c. Croației,că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. Aceasta a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă,
totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Astfel departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O.U.G. nr.1/2011 sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția României.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor
măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Natura si importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi si libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale ca fiind fundamentale, nu trebuie absolutizat ci trebuie luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și rolul pe care îl au în societate, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Hauer (_ ).
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit. f si g si art. 156 din Legea nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. P.
solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, s-a arătat că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A. N. este nelegală și nu a fost motivată.
Prima instanță a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Cu toate că la termenul din_ instanța a admis cererile în probațiune formulate, ulterior a soluționat cauza fără să administreze probele esențiale în baza cărora să poată verifica temeinicia deciziei de revizuire a pensiei.
Instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la situația cu perioadele în care veniturile menționate în tabelul atașat Deciziei nr. 82894/_ privind revizuirea pensiei recurentului sunt mai mici decât veniturile minime specificate în Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 1/2011, situație pe care a depus-o la termenul din_ .
Soluționând cauza în acest mod, prima instanță că revizuirea pensiei recurentului s-a putut face oricum, fără nici un fundament real, doar pe baza unor date care au putut fi găsite privind veniturile reclamantului C. P. și fără ca pârâții să fie obligați să justifice temeinicia datelor luate în calcul.
Prin urmare depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare privind veniturile era (este) absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, eu sunt într-un dezavantaj evident. Judecând cauza în lipsa probelor esențiale a căror administrare a solicitat-o, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și l-a privat de dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.
A arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată că Decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută. Prima instanță s-a limitat să afirme că suspendarea H.G. nr. 735/2010 a avut efecte numai între părți, fără a motiva această afirmație.
Sunt străine de natura pricinii referirile la dispozițiile H.G. nr.737/2010 și
O.U.G. nr. 59/2011, întrucât acestea vizează pensiile prevăzute la lit. c-h din Legea nr.119/2010.
S-a făcut referire în motivare la "pensia suplimentară";, arătându-se că acordarea acesteia "nu se subsumează dreptului constituțional la pensie"; și motivându-se astfel posibilitatea statului de a o diminua sau chiar de a o anula. Premisa de la care a pornit instanța a fost una profund greșită întrucât pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă si una
necontributivă (suplimentară) ci a avut o altă natură juridică, așa cum a arătat și motivat în cererea de chemare în judecată.
Revizuirea pensiei sale încalcă în mod flagrant art.1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție.
Intimatul M. A. N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea dispozițiilor sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 82894 din 8 decembrie 2011 emisă în temeiul OUG nr. 1/2011 de pârâta C. de P. S. a M. A. N. și contestată în prezenta cauză s-a revizuit pensia a cărei beneficiar este reclamantul.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., reclamantul a solicitat în principal anularea deciziei de revizuire a pensiei, arătând în motivarea acțiunii că prin revizuirea pensiei s-a încălcat dreptul de proprietate, s-a creat o stare de discriminare, s-a încălcat principiul neretroactivității, dar și faptul că determinarea cuantumului pensiei s- a realizat pe baza mai multor omisiuni și inexactități cuprinse în buletinul de calcul.
Cu toate acestea, în considerentele hotărârii atacate, analiza pretențiile reclamantului a fost făcută doar prin raportare la criticile privitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate față de prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de stat în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001, fără însă a verifica dacă se confirmă sau nu cele susținute de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la existența unor erori la determinarea cuantumului pensiei revizuite.
Instanța era datoare să statueze asupra legalității și temeiniciei acestei decizii de pensie și să verifice dacă sunt fondate argumentele reclamantului expuse pe larg și în contestația adresată Comisiei de Contestații (f. 16 și urm. dosar fond), referitoare la greșita stabilire a punctajului mediu anual și la existența unor diferențe între datele cuprinse în buletinul de calcul și veniturile cuprinse în adeverințele eliberate de unitățile militare în cadrul cărora a activat, respectiv neluarea în calcul a veniturilor realizate în perioada 1988 - 1989 cât a fost detașat la UM 02389 B., precum și a perioadei lucrate după trecerea în rezervă.
Se constată a fi fondată și critica din recurs privitoare la modalitatea în care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. . Astfel, deși formal această excepție a fost respinsă prin dispozitivul sentinței, în cuprinsul considerentelor nu există nici o referire la motivele care dus la adoptarea acestei soluții.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.proc.civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico- juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
În cauză motivarea sentinței tribunalului nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează decât parțial apărările și susținerile părților.
Față de cele ce preced, Curtea constatând că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. își găsește pe deplin justificarea în cauză, iar în absența motivării dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. a admis recursul și a casat sentința atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul C. P. împotriva sentinței civile nr. 11064 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: E. B.
| ← Sentința civilă nr. 2680/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 1855/2013. Contestație decizie... → |
|---|
