Decizia civilă nr. 3621/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3621/R/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. - G. împotriva sentinței civile nr. 1989 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții C. S. DE P. A M. A. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocat I. V. din cadrul Baroului C. și reprezentantul pârâților intimați, domnul consilier juridic Rândașu Costică cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 26 august 2013, M. A. N. a solicitat respingerea recursului .
Se comunică cu reprezentantul reclamantului recurent un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar o probă nouă anume copia deciziei nr. 91690 privind revizuirea pensiei în baza OUG NR. 1/2011 în susținerea motivelor principale de recurs în baza cărora solicită anularea deciziei și anume netemeinicia veniturilor, acest înscris fiind comunicat și părții adverse.
Raportat la depunere acestui înscris având în vedere motivele principale de recurs, în temeiul art. 172 C.pr.civ, solicită instanței obligarea pârâtei să depună la dosar statele de plată considerând că acestea sunt singurele documente în baza cărora se poate stabili temeinicia veniturilor.
Totodată, solicită a se observa că în conformitate cu prevederile O.U. nr.1/2011, identificarea și emiterea deciziilor de revizuire trebuia să se termine la_ iar de doi ani se emit în continuare aceste decizii de revizuire motiv pentru care nu se pot stabili veniturile.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea probei pentru motivele dezvoltate la punctul 2.1 din întâmpinare.
În urma deliberării, Curtea respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamantului recurent având în vedere că potrivit dispozițiilor legale deciziile se emit în baza adeverinței și nu în baza statelor de plată, prin adeverința emisă fiind precizate de organele care dețin aceste înscrisuri care sunt sumele pe care se întemeiază calculul pensiei, aceste înscrisuri se prezumă până
la proba contrarie a fi conforme actelor originale până la o eventuală înscriere în fals asupra acestora.
În consecință, Curtea respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamantului recurent.
La întrebarea instanței referitoare la motivele de recurs aflate la punctul
1.4. prin care se face vorbire de Ordinul M.A.N. nr. MS 132/_ privind încadrarea în condițiile de muncă deosebite, speciale și alte condiții, reprezentantul reclamantului recurent precizează că ordinul inițial M116/_ nu este secret și nici hotărârea din 2001 în baza căreia a fost dat acest ordin nu au fost secrete, ceea ce este secret este completarea făcută prin H.G. S.1019/2010 și Ordinul nr. MS 132 emis în baza acestei hotărâri în mod nelegal. Recurentul nu cunoaște conținutul acestui ordin, nu are cum a face aceste precizări. Instanța pune în discuția recurentului dacă s-au făcut proceduri specifice de către recurent pentru desecretizarea documentului pe care îl invocă. Acesta arată că nu s-a considerat necesar a se face aceste demersuri în fiecare dosar. Excepția de nelegalitate a fost respinsă pe fond în dosarul nr._ . Dacă se va aprecia solicită suspendarea până la soluționarea acestei excepții.
Curtea arată că suspendarea nu se poate dispune în condițiile în care pronunțarea asupra excepției nelegalității dispoziției privitoare la caracterul secret al acestui ordin are efect între părțile din acel litigiu, iar nu un efect erga omnes și pune în discuție reprezentantului recurentului dacă nu înțelege a invoca excepția de nelegalitate privitoare la dispoziția de secretizare a acestui ordin și în prezentul cadru procesual. Acesta arată că nu consideră că în acest dosar ar trebui să facă demersuri în acest sens.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat iar în subsidiar solicită obligarea pârâtei C. de P. S. a MAN să emită o nouă deciziei de revizuire prin care să i-a în calcul condițiile de muncă prevăzute de Ordinul nr.M.116 așa cum a fost modificat și completat prin Ordinul nr. MS 132.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la data de_ sub numărul de mai sus, reclamantul M. I. -G. a chemat în judecată pârâții M. A. N. și C.
S. de P. a M. A. N., solicitând în principal constatarea nulității absolute/anularea deciziei nr. 91690/_ privind recalcularea pensiei de serviciu si repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite în decizia nr. 0118092/_ și obligarea pârâtei C. S. de P. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă. În subsidiar, a solicitat anularea aceleiași decizii și obligarea pârâtei de rând 1 la emiterea unei noi decizii prin care să îi fie menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010, cu restituirea diferențelor.
În motivarea a arătat că decizia este nelegală întrucât nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011; i s-a diminuat pensia prin aplicarea H.G. nr.
735/2010 în prezent abrogată și ale cărei prevederi au fost suspendate prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. . Se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției. S- au încălcat principiul neretroactivității legii si art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000 și principiul drepturilor câștigate.
Pârâtul M. A. N., prin întâmpinare,
a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a arătat că pensia reclamantului a fost revizuită în conformitate cu prevederile
O.U.G. nr.1/2011 și a Legii nr.119/2010 iar la stabilirea cuantumului acesteia s- au avut în vedere documentele aflate în dosarul de pensionare.
Nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate.
La data de_ reclamantul și-a completat acțiunea solicitând și anularea Hotărârii nr. 15156/_ a Comisiei de Contestații din cadrul M.
A. N., iar la data de_ - anularea Hotărârii nr. 16277/_ a aceleiași comisii.
Prin sentința civilă nr. 1989 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă acțiunea formulată și completată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale fiind stabilite prin decizia nr. 0118092/_ emisă de M. A. N., începând cu data de_, într-un cuantum de 3849 lei brut.
Pensia sa a fost revizuită în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum de 3150 lei prin decizia emisă la data de_ de C. S. de P. din cadrul MApN. Decizia a fost contestată la Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N, contestația sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. 15156/_ . La data de_ a fost emisă o nouă decizie prin care au fost stabilite drepturile de pensie ale reclamantului în cuantum de 3734 lei RON. Prin Hotărârea nr. 16277/_ a fost respinsă contestația formulată. Cu privire la critica reclamantului constând în aceea că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada integralității și realității acestor venituri, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din
O.U.G. nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. 2 transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";
Astfel, nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale, nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, motiv pentru nici aceste critici cu caracter general nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare. De asemenea, acesta nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care să rezulte că veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu sunt conforme cu realitatea, deși sarcina probei îi incumba acestuia. Mai mult, nu a făcut dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 172 C.proc.civ..
De asemenea, potrivit art. 1 alin.4 din același act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.
Astfel, nu au putut fi reținute susținerile reclamantului cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din O.U.G. nr. 1/2011, atât timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 4 alin.4 din O.U.G. nr. 1/2011.
În ceea ce privește motivul de nulitate absolută invocat de reclamant pentru că decizia ar revizui o altă decizie lovită de nulitate absolută, instanța a reținut că procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, apoi în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale H.G. nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare. De asemenea, față de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, potrivit cărora "recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, instanța apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. . Nici faptul că termenul de revizuire pensiilor prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011 a fost depășit nu poate fi reținut ca un motiv de nulitate a deciziei de revizuire emise în temeiul acestui act normativ.
Asupra criticii referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al dreptului câștigat, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a reținut argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatându-se că aceste dispoziții sunt constituționale, în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții și de asemenea, concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor";) și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi).
Instanța fond a reținut totodată și concluziile deciziei nr. 29/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei, din care tribunalul a redat o serie de dezlegări.
Totodată, sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011)
cu legislația europeană, instanța a reținut că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55)";, redând, de asemenea, considerente relevante din cuprinsul acestei decizii .
În fine, instanța a reținut și concluziile Curții de la Strassbourg în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în decizia pronunțată la data de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care se acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, Curtea constatând că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea a reținut, de asemenea, și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
Iar în ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, curtea a reiterat argumentele expuse în decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
Sub aspectul cuantumului pensiei reclamantului, instanța a reținut că inițial reclamantul a avut o pensie în cuantum de 3849 lei, iar în urma recalculării, cuantumul acesteia s-a redus la suma de 3734 lei, cuantum care este apropiat atât față de cuantumul inițial, cât și față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2012 în România, astfel că această reducere nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele de trai și nici a atingerii substanței dreptului reclamantului. De asemenea, acesta nu a dovedit că
se află într-o situație specială, iar reducerea cuantumului pensiei este de natură a- l lipsi de mijloacele de trai.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul,
solicitând în principal casarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond cu admiterea acțiunii, iar în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare s-a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Recurentul nu deține nici un înscris cu care să își poată dovedi veniturile; sarcina probei privind veniturile în baza cărora i s-a revizuit pensia revine pârâților întrucât înscrisurile originare privind veniturile pe care le-a realizat sunt deținute de aceștia. Conform art. 172 al. 1 C.pr.civ., instanța poate ordona părții care deține un înscris privitor la pricină să-l înfățișeze. Mai mult, conform al.2 al aceluiași articol "cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris";.
În cauză, "înscrisurile privitoare la pricină"; sunt înscrisurile originare care fac dovada veniturilor realizate de-a lungul carierei, adică statele de plată și ordinele de zi pe unitate.
Este însă evident că dacă unităților în care a lucrat le revine obligația de a depune la casa de pensii sectorială înscrisurile doveditoare cu privire la venituri, demersurile sale de a obține de la aceleași unități adeverințe privind veniturile ar fi inutile întrucât aceste adeverințe ar conține aceleași date ca și înscrisurile depuse la emitentul deciziilor de revizuire. Proba veniturilor nu a putut fi răsturnată (trecută în sarcina sa) prin depunerea înscrisurilor doveditoare de către unitățile unuia dintre pârâți (M. A. N. ) la celălalt pârât (C. de
P. S. a M.Ap.N.). Relevant sub acest aspect este faptul că nici casa de pensii sectorială nu a probat realitatea veniturilor cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire (tabelele atașate acestor decizii nici măcar nu sunt semnate!) și nici M.
A. N. nu a făcut această probă.
În ce privește situația cu cele 59 de luni în care veniturile menționate în tabelele atașate deciziilor de revizuire sunt mai mici decât veniturile minime specificate în Anexa nr. l la O.U.G. nr.1/2011, de asemenea, sarcina probei revine pârâtului M.Ap.N. întrucât el deține înscrisurile privitoare la pricină, iar, din moment ce se susține de către pârâți că acelea sunt veniturile aferente celor 59 de luni, înseamnă că veniturile găsite nu sunt cele reale.
"Situația veniturilor realizate lunar";, emisă de U.M. 02426 C. -N. și depusă la dosarul cauzei, nu este un înscris originar opozabil "angajatorului"; și
"angajatului"; și, prin urmare, nu poate face dovada indubitabilă a veniturilor sale. U.M. 02426 C. -N. nu este deținătoarea înscrisurilor originare. Pe de altă parte, nu are nici o garanție că datele din statele de plată și din ordinele de zi pe unitate au fost-preluate în mod corect și complet de către unitățile care dețin aceste înscrisuri originare. Eliberarea situației privind veniturile trebuie să respecte prevederile art.5 din O.G. nr.33/2002: "Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea";.
Deși a solicitat ca pârâții să depună Ordinul M.Ap.N. nr. MS.132/_ și fișa actualizată cu condițiile de muncă, aceștia nu au făcut dovada încadrării corecte în condiții de muncă.
Ordinul nr. MS.132/_ completează Anexa nr. l la Ordinul nr. M. 116/_ (anexa cuprinde locurile de muncă și activitățile din M.Ap.N. care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții) cu alte locuri
de muncă și activități care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții.
Conform art.9 alin. l din ordinul de bază (Ordinul nr. M. 116/_ ), de drepturile prevăzute în acest ordin beneficiază și cadrele militare în rezervă (pensionarii militari) iar conform al.2 al aceluiași articol obligația întocmirii fișei de evidență corespunzătoare revine "structurilor militare care au în păstrare memoriile originale ale cadrelor militare prevăzute la alin. l";, adică centrelor militare zonale.
De asemenea, conform art.12 din Ordinul nr. M. 116/_, organul de pensii este obligat să opereze revizuirea pensiei cadrelor militare în rezervă "pe baza fișelor de evidență întocmite și înaintate în acest scop de structurile militare prevăzute la art.9 alin.2";.
În concluzie, depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare la care a făcut referire mai sus era (este) absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, este într-un evident dezavantaj.
Decizia nr. 79377 din_ este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, sens în care suspendarea și anularea H.G. nr.735/2010 prezintă relevanță întrucât determină inclusiv nulitatea deciziilor de revizuire, nu doar a celor de recalculare.
În considerentele sentinței nu se face nici o referire la motivul conform căruia prin diminuarea cuantumului pensiei s-au încălcat dispozițiile art.7 alin. l din Legea nr.119/2010 și art.180 al.7 din Legea nr.19/2000.
Limitându-se la evocarea unor argumente de principiu care ar putea justifica revizuirea pensiilor de serviciu în general, instanța de fond nu a făcut o analiză completă și pertinentă a reglementărilor europene și a practicii C.E.D.Q. sub aspectul incidenței lor asupra revizuirii pensiei mele, ajungând astfel la concluzia greșită că acestea nu au fost încălcate.
Condiția legalității impune ca legea, în sensul de supremație a dreptului, să aibă un caracter previzibil, cerință care nu este îndeplinită în cauză.
Pentru îndeplinirea obiectivului integrării României în structurile euro- atlantice era necesară și reducerea efectivelor militare. În acest scop a fost adoptată O.G. nr.7/1998 în baza căreia a fost trecut în rezervă și recurentul, iar cadrelor militare disponibilizate li se acorda beneficiul unei pensii militare de serviciu chiar dacă nu îndeplineau condiția vârstei prevăzute de actul normativ care reglementa pensionarea militarilor. Este evident că înlocuirea pensiei militare de serviciu cu o pensie revizuită pe baza principiului ca și cum ar fi contribuit, în condițiile în care i-a fost limitată perioada de "contribuție";, înseamnă încălcarea flagrantă a cerinței previzibilității.
Condiția legalității impune, totodată, ca legea să aibă un caracter rezonabil, cerință care, de asemenea, nu este îndeplinită în cauză, în primul rând, prin schimbarea inadmisibilă a naturii juridice a pensiilor militare.
P. le militare nu pot fi calculate pe baza principiului contributivității deoarece activitatea cadrelor militare nu a fost niciodată remunerată cu o
"retribuție"; sau cu un "salariu"; ci cu "soldă";, care ține de esența statutului de militar: munca acestuia nu poate fi evaluată și normată a priori. "Contractul de muncă"; al militarilor de carieră îl constituie jurământul militar și Statutul cadrelor militare, acte care impun sarcini și obligații specifice, mergând - în caz de nevoie - până la sacrificiul suprem, dar și o multitudine de restricții și
îngrădiri ale drepturilor și libertăților. Solda este o remunerație stabilită în funcție de gradul militar și de funcția îndeplinită în ierarhia militară.
În mod corespunzător, și pensia acordată la trecerea în rezervă reflecta, în primul rând, răspunderea și complexitatea funcției îndeplinite, elemente care
influențează direct gradul de uzură fizică și psihică al militarului. Pensionarii militari, în funcție de necesități pot fi mobilizați sau concentrați, nefiind retrași complet din activitatea profesională.
Revizuirea pensiilor militare prin aplicarea principiului "contributivității"; nu se poate face în mod corect și complet întrucât nu există o evidență a veniturilor obținute de către fiecare militar care să fie opozabilă ambelor părți (angajator și angajat) iar crearea unei baze de date complete în acest sens este imposibilă din motive obiective: lipsa unor state de plată, caracterului ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate și/sau scrise de mână, etc.
Revizuirea pensiei s-a făcut cu nerespectarea condiției existentei unui scop legitim. Fiind declarat scopul legitim (diminuarea cheltuielilor bugetare) nu numai că nu a fost îndeplinită dar s-a obținut efectul contrar. Fondul total destinat plății acestor pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut cu aproximativ 30 la sută.
Revizuirea pensiei s-a făcut cu nerespectarea condiției proporționalității, față de caracterul permanent al anulării pensiei de serviciu și al diminuării cuantumului pensiei, măsură care nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice.
Invocând deciziile date de CEDO în cauzele "Ana M. Frimu ș.a. contra României"; și "Abăluță ș.a. contra României";, instanța de fond nu a făcut o analiză completă și pertinentă a considerentelor acestora pentru a putea trage o concluzie corectă cu privire la incidența lor în prezenta cauză.
Curtea instituie două condiții pentru ca intervenția statului într-un sistem de pensii aflate în plată să fie permisă. Prima condiție este aceea ca intervenția să aibă drept scop stabilirea unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, ceea ce nu este îndeplinit întrucât fondul a crescut.
În cauza "Abăluță ș.a. contra României";, Curtea s-a pronunțat fără să cunoască faptul că efectul revizuirii pensiilor militare a fost unul contrar scopului declarat inițial și fără să poată cunoaște dacă veniturile foștilor militari activi mai pot sau nu să fie dovedite.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul M. A. N.
a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, cu menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile referitoare la respectarea dreptului la apărare a recurentului raportat la administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de aceasta în fața instanței de fond Curtea reține următoarele:
Din datele depuse în dosarul de pensionare al reclamantului, rezultă că stabilirea cuantumului pensiei acestuia s-a făcut pe baza adeverințelor emise de unitățile în care acesta și-a desfășurat activitatea.
Curtea va înlătura criticile recurentului vizând nelegalitatea acestor adeverințe pentru motivele ce urmează.
Astfel, în primul rând Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1 din OUG 1/2011.
Potrivit acestui text legal: "(1) P. le prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul recurentului potrivit căruia relevarea în adeverințele emise a unor venituri mai mici decât cele din Anexa nr.1 la OUG nr. 1/2011 ar prezuma în mod absolut caracterul nereal al acestora, în condițiile în care art. 1 alin.4 citat mai sus prevede în mod expres că acestea sunt luate în considerare doar în cazul limitativ indicat, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pe de altă parte, răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capătă consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, acesta are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul adeverinței, singurul care are competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.
Nefondat este și motivul de recurs prin care se afirmă nelegalitatea indirectă a deciziei de revizuire, în condițiile în care aceasta revizuiește o deciziei de recalculare nelegală în condițiile în care a fost emisă fără temei juridic, în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 735/2010, act normativ ce fusese suspendat prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În mod evident, acest motiv de nelegalitate putea fi invocat în cadrul contestației îndreptate împotriva deciziei de recalculare, decizia de revizuire ce face obiectul prezentului dosar nefiind afectată de acest invocat viciu. În plus, faptul că prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010 nu are relevanța scontată, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, fiind asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO conform celor ce urmează, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care
reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Trecând la analiza ingerinței Statului
prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul, care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de
privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de
interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei,
decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că pensia revizuită a reclamantului, în cuantum de 3734 lei, este și în prezent mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în România, fiind foarte apropiată ca nivel de pensia militară pe care o solicită în final reclamantul, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Chiar dacă, așa cum arată recurentul, în urma revizuirii pensiilor militare a crescut fondul destinat plății acestora, nu se poate reține acest argument ca fiind de natură a demonstra că statul nu a avut un interes legitim în luarea măsurii contestate. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, schimbarea regimului juridic nu a avut ca premisă doar existența crizei economice, ci, așa cum rezultă din expunerea de motive, a urmărit eliminarea sistemelor speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale. O astfel de măsură ce are ca scop crearea unui sistem unitar de pensii este pe deplin legitimă și aflată în marja de apreciere a statului, fapt de altfel subliniat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în deciziile mai sus citate.
Nici faptul că pensia militară de stat nu a avut o parte contributivă nu este un argument în măsură să răstoarne raționamentul mai sus menționat, tocmai pentru că, așa cum s-a arătat, statul are deplina libertate de a modifica pentru viitor sistemele de pensionare, utilizând procedee de calcul care să îi permită integrarea fostelor pensii militare în sistemul unitar al pensiilor de stat. Or, la fel ca și în cazul celorlalți contribuabili, se au în vedere veniturile efectiv realizate,
chiar dacă, în cazul special al militarilor, acestea nu au avut un caracter contributiv, aceștia beneficiind de un statut special față de restul categoriilor profesionale.
Un alt argument al recurentului în motivarea recursului constă în aceea că CEDO nu a avut în vedere, la pronunțarea deciziei în cauza Abăluță contra României, anumite detalii care disting prezenta cauză de cele cu care a fost sesizată CEDO, anume, că nu există o evidență certă a veniturilor militarilor și că nu a fost atins scopul pe care legiuitorul și l-a propus. Or, Curtea de apel constată că nu este în situația de a cenzura o măsură legislativă prin raportare la neconvenționalitatea afirmată a unei dispoziții legale în vigoare, în măsura în care chiar CEDO, sesizată cu spețe similare, nu a constatat o încălcare a drepturilor reglementate prin Convenție, iar argumentele în plus care sunt înfățișate nu erau imposibil de previzionat la data pronunțării e către CEdO a deciziei menționate. În plus, aceste argumente, care nu au fost analizate în decizia CEDO menționată, nu au, în opinia instanței de recurs, o greutate atât de mare încât să facă probabil un reviriment al practicii CEdO în materie: eficacitatea unei măsuri legislative nu este cea care să determine convenționalitatea acesteia; încălcarea sau nu a garanțiilor din Convenție se raportează la scopul urmărit, deci la momentul promulgării legii în discuție, iar nu la cel ulterior, al punerii în operă a acestei măsuri. Este un raționament similar celui de aplicat în verificarea unei cauze de nulitate, care este operabilă în funcție de momentul întocmirii actului
juridic în discuție, deci la momentul contemporan nașterii actului, iar nu în funcție de împrejurări ulterioare.
Totodată, nu se poate reține o totală imposibilitate de identificare a veniturilor unui militar pe parcursul carierei, ci, pentru situațiile în care anumite state de plată nu se regăsesc, legiuitorul a prevăzut o măsură de asemenea proporțională și legitimă, anume, luarea în considerare a soldei de grad și a soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut.
Cu privire la corecta încadrare în condițiile de muncă, pe care de asemenea o contestă recurentul, Curtea constată că deși invocă, drept cauză de nelegalitate a modului în care i s-au revizuit drepturile de pensie, neaplicarea în cazul său a dispozițiilor Ordinului nr. MS 132/_, cu caracter secret, ce completează Anexa nr. l la Ordinul nr. M. 116/_ (cuprinzând locurile de muncă și activitățile din M.Ap.N. care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții), recurentul nu indică în concret care anume activități consideră că ar trebui încadrate în alte condiții de muncă decât cum au fost
încadrate prin decizia de revizuire contestată și nici nu înțelege a efectua demersurile legale pentru a obține desecretizarea acestui act și astfel, a putea indica în concret aspectele pe care le invocă în favoarea sa. așa fiind, nu se poate constata o încălcare a legalității din această perspectivă, prin decizia de revizuire contestată, și care să conducă la repunerea în plată a pensiei militare de care a beneficiat reclamantul anterior recalculării acesteia în temeiul Legii nr. 119/2010.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 la care art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din Legea nr. 19/2000 este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de revizuire în raport de art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. -G. împotriva sentinței civile nr. 1989 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. | M. | N. | D. C. G. |
GREFIER,
S. - D. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. R. -M. V.
| ← Sentința civilă nr. 1855/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 199/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
