Sentința civilă nr. 2700/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 2700/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul F. I. împotriva pârâtelor C. L. DE P. S. 1 B., CASA DE PENSII A M. B. și C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu ase prezintă părțile . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că dezbaterea pe fondul cauzei a avut loc în ședința publică din 7 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, care au fost consemnate in încheierea de ședință de la acea data si când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul F.
I. a chemat în judecată pârâtele C. L. DE P. S. 1 B., CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B. și C. J. DE P. C., solicitând anularea Deciziei de revizuire nr. 179618/_ emisă de C. L. de P. sector I B. și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei cu recalcularea punctajului, cu luarea în considerare a adeverințelor depuse la dosar și includerea perioadelor contributive care lipsesc, actualizarea cuantumului pensiei de serviciu cu indicele de inflație, începând cu septembrie 2008 si până la_ ,conform art. 47 din Legea nr. 223/2007 și plata diferențelor rezultate din această actualizare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost beneficiar al pensiei de serviciu în condițiile Legii nr. 223/2007, potrivit deciziei nr. 179618/_
.Acesta mai arată că anterior promovării acțiunii a depus la sediul pârâtei de rândul 1, adeverința nr.47/_ emisă de SCHWARTZ SERVICE SRL,
adeverința nr. 665 emisă de S.C. MERCH AUTO SRL, adeverința nr. 13/_ emisă de S.C. GLISSANDO SRL si adeverințele nr. 1238/2011, respectiv 71/2006 emise de S.C. AVIATIA UTILITARA B. în care sunt menționate o serie de venituri care nu au fost luate în calcul la stagiul de cotizare si punctajul mediu anual.
Din analiza dosarului de pensie, pârâta a utilizat datele doar până la data de_, calculând punctajul corespunzător drepturilor sale cu titlu de pensie până la acea dată deși, în adeverințele depuse sunt evidențiate perioadele de contribuție până în februarie 2010.
Tot în decizia contestată este reținut în mod eronat un stagiu de cotizare realizat de 42 ani si 3 luni, or, potrivit adeverinței depuse la dosarul cauzei, reclamantul a lucrat în grupa I de muncă, personal navigant, 21 ani si 6 luni și nu
20 ani cum s-a reținut în decizia contestată. Astfel, neluarea în calcul a adeverinței privind desfășurarea celor 21 ani de muncă în grupa I, conduce la un calcul eronat al punctajului mediu anual si al majorării punctajelor lunare realizate în perioadele respective cu 25% pentru grupa a II-a, respectiv cu 50% pentru grupa I.
Reclamantul mai arată că mai sunt erori de calcul în dosarul de pensionare, astfel: din anul 2001 lipsește luna martie ca date privind activitatea în muncă, anul 2004 lipsesc lunile august si decembrie iar documentul privind date privind activitatea în muncă se oprește la luna februarie 2006 deși au existat contribuții până în luna februarie 2010. Se mai arată că din anul 2006 lipsesc lunile martie-decembrie iar din anul 2007 lipsesc lunile ianuarie-mai.
Apoi, din dosarul de pensie a rezultat că, sporurile cu caracter permanent nu au fost luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual si nici indemnizația de zbor menționată în adeverința nr. 717/_ emisă de S.C. AVIATIA UTILITARĂ B. .
Referitor la actualizarea pensiei de serviciu conform art. 47 din Legea nr. 223/2007, reclamantul a arătat că nu s-a procedat la această actualizare deși a solicitat acest lucru pârâtei de rândul 3.
În drept sunt invocate OUG nr. 59/2011, Legea nr. 119/2010, Legea nr.
263/2010, Legea nr.19/2000, Legea nr. 223/2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f.85-91), pârâta de rândul 3 a solicitat respingerea acțiunii arătând că, calculul pensiei reclamantului a fost efectuat corect si cu respectarea prevederilor Legii nr.263/2010.
La termenul din data de_, reclamantul arată că înțelege să se judece doar cu pârâta C. J. de P. C. .
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin Decizia nr. 179618/_, reclamantului i s-a acordat pensie pentru limită de vârstă. Începând cu data de_, contestatorul a beneficiat de pensie de serviciu, în baza Deciziei nr.179618/_ .
Ulterior prin Decizia nr.179618/_, i s-a revizuit pensia reclamantului în baza prevederilor Legii nr. 119/2010,iar Decizia nr. 179618/_, i s-a revizuit drepturile de pensie recalculate în baza Legii nr. 119/2010 cu luarea în calcul a unui stagiu de 21 ani în grupa I-a de muncă în loc de 20 de ani.
Conform Deciziei nr.179618/_, reclamantului i s-au revizuit drepturile de pensie în baza prevederilor OUG nr. 59/2011.
Potrivit prevederilor O.U.G.nr.59/_ pensia de serviciu a reclamantului a fost revizuită din oficiu de către C. locală de P. a S. ului 1
B. . Revizuirea s-a făcut în baza documentației existentă la dosarul de pensie al reclamantului,în funcție de stagiul de cotizare realizat și de punctajul mediu anual ,utilizându-se ca și algoritm de calcul metodologia prevăzută de acest act normativ.
Stagiile de cotizare recunoscute și veniturile pe baza cărora a fost determinat punctajul mediu anual au fost luate în considerare conform prevederilor Legii nr.263/2010, iar vârsta standard și stagiul complet de cotizare avute în vedere la revizuirea pensiei au fost cele prevăzute de Anexa nr.1 la O.U.G.nr.59/2011(Anexa nr.3 la Legea nr.19/2000).
La solicitarea contestatorului, dosarul de pensie a fost transferat la C. J. de P. C., emițându-se Decizia nr. 277681/_ și Decizia nr. 277681/_
.
Prin Decizia nr. 179681/_, urmare a Hotărârii nr. 1870/_ a Comisiei Centrale de Contestații prin care i s-a admis contestația reclamantului împotriva Deciziei nr.179618/_, i s-au recalculat drepturile cuvenite cu titlu de pensie, luându-se în considerare următoarele: data înscrierii inițiale ca fiind_, perioada_ -_ stagiu efectuat în grupa a II-a de muncă, acordarea sporului de 20 ai si 6 luni aferent grupei I si a II-a de muncă si acordarea majorării cuvenite în baza OUG nr. 58/2011 aferentă perioadei _
-_ (f.256).
Potrivit prevederilor art.102 alin.2 din Legea 263/2010 cu modificările și completările ulterioare coroborate cu cele ale prevederilor art.16 de la art.II din Legea nr.283/2011, în anul 2012 valoarea punctului de pensie a fost de 732,8 lei.
Referitor la actualizarea cuantumului pensiei în baza prevederilor nr. 47 din Legea nr. 223/2007, conform prevederilor art. VII din OUG nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, acestea nu s-au mai aplicat din anul 2010 însă până la această dată, instanța constată că actualizarea s-a efectuat.
Față de cele ce preced, instanța constatând din analiza dosarului de pensie că solicitările reclamantului au fost fie soluționate prin Decizia nr. 277681/_
, va respinge acțiunea formulată de către acesta împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul F. I., dom. în C. -N., str. F. nr. 5, ap. 9, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.
, cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud.C. ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2013.
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.EB/VAM 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 12709/2013. Contestație decizie... | Sentința civilă nr. 3473/2013. Contestație decizie... → |
---|