Sentința civilă nr. 839/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 839

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Brîndușa G.

Asistent judiciar: S. O.

Asistent judiciar: M. L. D.

G. ier: P. Ana C.

Pe rol fiind soluționarea cererii privind pe contestatorul I. I., cu domiciliul procesual ales în B. M., str. G. Coșbuc, nr. 23/13, jud. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M., cu sediul în B. M., str. H. nr. 1A, jud. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul I. I.

, asistat de av. M. F. în substituire avocat M. M., lipsă fiind pârâta C.

J. de P. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanta contestatorului, avocat M. F. depune la dosar adeve-

rința nr. 320/_ emisă de CEPROM S.A. pe numele contestatorului. Apreciază că nu se impune comunicarea adeverinței către pârâtă, aceasta nefiind utilizată la data depunerii dosarului de pensionare.

Instanța, raportat la împrejurarea că adeverința nr. 320/_ emisă de CEPROM S.A. nu a fost depusă la dosarul de pensionare apreciază că nu se impune a fi comunicată pârâtei C. J. de P. M. .

Reprezentanta contestatorului, avocat M. F. solicită judecarea cauzei.

Alte cereri nefiind formulate, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta contestatorului, avocat M. F. solicită admiterii cererii astfel cum a fost formulată, a se dispune obligarea pârâtei să anuleze Decizia nr. 178123/_ și obligarea acesteia la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă prin luarea în considerare și a veniturilor asigurate menționate în adeverințele nr. 90/_ emisă de S.C. UNIO S.A. B. M., nr. 313/_ emisă de IPEG M., adeverințele nr. 135 și 136 din_ emise

de S.C. RAMIRA S.A. B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data depunerii cererii. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând din onorar de avocat, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul I.

I. a chemat-o în judecată pe pârâta C. J. de P. M. solicitând instanței anularea Deciziei nr. 178123/_ și obligarea acesteia la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă prin luarea în considerare și a veniturilor asigurate menționate în adeverințele nr. 90/_ emisă de S.C. UNIO S.A. B. M., nr. 313/_ emisă de IPEG M., adeverințele nr. 135 și 136 din_ emise de S.C. RAMIRA S.A. B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data depunerii cererii.

În motivarea în fapt a acțiunii formulate, reclamantul arătat că drepturi- le sale de pensie au fost stabilite prin decizia nr.178123/_, când a fost pen- sionat pentru limită de vârstă în baza Legii 19/2000.

A solicitat pârâtei recalcularea pensiei cu luarea în calcul a întregului ve- nit asigurat, respectiv și a veniturilor cu caracter permanent sub formă de spor- uri la acord, pentru care, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 389/1972, s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat, ve- nituri care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei, nefiind trecute în carnetul de muncă.

În probațiune reclamantul a depus decizia nr. 178123/_, adeverin- țele nr. 135 și 136 din_, 3561/_ și 3562/_ emise de S.C.

RAMIRA S.A. B. M.

, nr. 90/_

emisă S.C. UNIO

S.A. B.

M.

,

adeverințele nr. 313/_

și 410/_

emise de IPEG M.

.

Pârâta C. J. de P. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că reclamantul a fost pensionar de invaliditate din anul 2000, iar în anul 2006 a fost trecut la pensie pentru limită de vârstă, pensia fiindu-i stabilită în conformitate cu prevederile Legii 19/2000 prin decizia nr.178123/_ .

În anul 2008 pensia reclamantului a fost recalculată prin adăugarea unor stagii de cotizare, iar prin Decizia nr. 178123/_ pensia s-a recalculat în baza sentinței civile nr. 641/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ .

Apoi, prin Decizia nr.178123/_ pensia a fost recalculată, iar prin cererea nr. 168664/_ reclamantul a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverințelor nr. 90/_ emisă de S.C. UNIO S.A. B. M., nr. 313/_ emisă de IPEG M. și a adeverințelor nr. 135 și 136 din_ emise de

S.C. RAMIRA S.A. B. M. .

Prin Decizia nr. 178123/_ cererea de recalculare a fost respinsă, iar decizia a fost contestată la Comisia centrală de contestații care însă nu a solu- ționat-o până în prezent.

Pârâta a apreciat că solicitarea reclamantului de valorificare la stabili- rea pensiei a veniturilor realizate sub formă de spor la acord, înscrise în adeve- rințe sunt nefondate, întrucât perioadele la care se referă salariile cuprinse în adeverință sunt anterioare datei de_, fiind incidente prevederile art. 165 al. 1 și 2 din Legea 263/2010.

Conform art. 165 alin.1 din Legea nr. 263/2010, la determinarea puncta- jelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a aces- tora în carnetul de muncă. Art. 165 al. 2 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe elibera- te de unități, conform legislației în vigoare.

În aplicarea acestor dispoziții legale, art. 127 al. 1 din normele de aplica- re a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. 257/201 prevede că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15, însă printre acestea nu se regăsește și sporul pentru munca în acord.

Mai mult, la pct. VI din anexa 15 la norme se menționează că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale..";.

În ceea ce privește Decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție, pârâtele au apreciat că nu sunt incidente în cauză deoarece, în primul rând decizia a fost dată în aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005, iar cererea reclamantului a fost soluționată în conformitate cu dispozițiile Legii 263/2010 nefiind aplicabile prevederile art. 174 și 178 din Legea nr. 263/2010.

Chiar dacă Decizia nr. 19/2011 ar fi incidentă în cauză, nu e îndeplinită una din condițiile menționate în dispozitivul deciziei, în sensul că adeverința nr. 1093/_ nu menționează că veniturile realizate sub formă de spor la acord au făcut parte din salariul brut.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

La data de_ reclamantul s-a adresat Casei Județene de P. M. solicitând recalcularea pensiei pentru limită de vârstă în baza adeverințelor:nr.

90/_ emisă de S.C. UNIO S.A. B. M., nr. 313/_ emisă de IPEG M. și nr. 135 și 136 din_ emise de S.C. RAMIRA S.A. B. M. .

Cererea a fost înregistrată sub nr. 168664/_ și soluționată prin Decizia Casei Județene de P. M. nr. 178123/_, reclamantului respingându-i-se cererea de recalculare a pensiei. În cuprinsul deciziei se men- ționează că adeverințele nu pot fi valorificate deoarece sporul pentru munca în acord nu constituie un spor cu caracter permanent.

La data de_ reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 178123/_ la Comisia Centrală de Contestații din cadrul C.N.P.P., contestație care nu a fost soluționată de în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 150 al. 4 din Legea 263/2010.

Dată fiind depășirea de către Comisia Centrală de Contestații a termenu- lui legal de soluționare a contestației împotriva Deciziei nr. 178123/_, reclamantul s-a adresat instanței de judecată pentru soluționarea contestației sale.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 19/2000 sub imperiul căreia s-au deschis drepturile reclamantului la pensie, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice sau juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar conform art. 78 alin. 4 din același act normativ, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

Legiuitorul a consacrat astfel, ca principiu fundamental, principiul contributivității la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, inclusiv a pensiilor pentru limită de vârstă. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege și a fost preluat, tot ca principiu esențial, și de Legea 263/2010(art. 2 lit.c) privind sistemul unitar de pensii publice care a abrogat Legea 19/2000.

Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pen- tru asigurări sociale de stat și prevederile Legii 27/1966 stabileau obligația an- gajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat, iar retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajatului în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise lunar în carnetul de muncă.

Apoi, potrivit art. 164 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, se utilizează sala- riile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare al aces-

tora în carnetul de muncă, pe lângă salariile prevăzute la al. 1 avându-se în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care, după data de_ au făcut parte din baza de calcul sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.

Prin Decizia nr. 19/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit.a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Înalta Curte a apreciat că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensiona- te sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul aces- tor drepturi.

Decizia nr. 19/2011 este obligatorie și sub imperiul Legii nr. 263/2010, care reia dispozițiile art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 în interpretarea cărora a fost admis recursul în interesul legii declarat.

Conform adeverințelor nr. 90/_ emisă de S.C. UNIO S.A. B. M., nr. 313/_ emisă de IPEG M. și a adeverințelor nr. 135 și 136 din_ emise de S.C. RAMIRA S.A. B. M., completate cu adeverințele nr. 3561/_ și 3562/_ emise de S.C. RAMIRA S.A. B. M., reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioadele:_ -_ în acord global conform Legii 57/1974 realizând câștiguri cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS), filele 5-13 dosar.

În considerarea celor de mai sus, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat la data de_ recalcularea pensiei cu luarea în calcul a întregului venit asigurat și având în vedere faptul că veniturile realizate de acesta în acord global conform Legii 57/1974 au avut caracter permanent și că pentru sumele respective s-a plătit CAS, în baza art. 1 din Decretul 389/1972, art. 23 al. 1 și 169 al. 1 din Legea 19/2000, instanța va admite acțiunea potrivit dispozitivului de mai jos.

Acordarea noilor drepturi se va face cu începere de la data de_, respectiv din prima lună ulterioară depunerii cererii de recalculare a pensiei, corespunzător prevederilor art. 107 al. 5 din Legea 263/2010.

Reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga să-i plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței nr. 44/_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite

contestația formulată de reclamantul I. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat M. M. în B. M., str. G. Coșbuc nr.22 ap.13 jud. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M. cu sediul în B. M., str. H. nr. 1A și, în consecință:

Anulează Decizia nr. 178123/_

emisă de C.

J. de P. M. ;

Obligă pârâta C. J. de P.

M.

la recalcularea pensiei

reclamantului luând în considerare și veniturile asigurate realizate în acord global și menționate în adeverințele nr. 90/_ emisă de S.C. UNIO S.A. B.

M., nr. 313/_ emisă de IPEG M. și nr. 135 și 136 din_ emise de

S.C. RAMIRA S.A. B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .

Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

G. Brîndușa O. S.

, D. M. L. P. Ana C.

Red.dact. G.B/_

4 ex./com. 2 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 839/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale