ACHIZIŢII PUBLICE-POSTARE ERONATA PRET. Jurisprudență Preţuri, stabiliri de

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 633/R din data de 26.02.2014

Prin decizia nr. 4022/C4/4597/4604 pronunțată în data de 08.11.2013 de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a fost admisă în parte contestația S.C. C. S.A. și integral contestația formulată de S.C. C. S.R.L., dispunându-se anularea raportului procedurii nr. 9334/04.10.2013 și obligarea autorității contractante la reluarea etapei de licitație electronică cu participarea ofertanților care au depus oferte admisibile și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea legislației privind achizițiile publice și a documentației de atribuire.

Curtea apreciază că decizia atacată este legală, criticile formulate neputând fi reținute.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a apreciat corect în speță că procedura de licitație electronică desfășurată a fost viciată în condițiile în care prețul situat pe primul loc, preț ce a putut fi vizualizat de ofertanți, a fost unul flagrant eronat.

Licitația electronică a fost organizată de autoritatea contractantă, conform fișei de date a achiziției, în sensul că ofertanților li se va pune la dispoziție în cursul licitației electronice informații privind cea mai bună ofertă și poziția lor în clasament.

Curtea constată că în speță ofertanții nu au beneficiat de acest drept dat fiind că prețul ofertei declarate câștigătoare nu a fost cunoscut de către participanți, prețul adus la cunoștința ofertanților fiind unul eronat, care nu a fost avut în vedere la declararea ofertei câștigătoare.

Rațiunea licitației electronice o constituie obținerea celui mai avantajos preț, prin îmbunătățirea succesivă de către ofertant a propriei oferte până la momentul finalizării procedurii. Prin obținerea celui mai avantajos preț de către autoritatea contractantă se asigură utilizarea eficientă a fondurilor publice și orice încălcare de genul celei reclamante în prezenta cauză reprezintă o nerespectare a principiului reglementat de art. 2 alin.2 lit. f din O.U.G. nr. 34/2006.

Postarea eronată a unui preț anormal de scăzut și imposibil de depășit denaturează concurența. Faptul că în speță ofertanții și-au îmbunătățit în continuare ofertele nu poate valida rezultatul licitației în condițiile în care aceștia au fost lipsiți de dreptul lor de a cunoaște cel mai bun preț ofertat și de a licita în deplină cunoștință de cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea ivită, respectiv introducerea unui preț vădit eronat, nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 204 alin.1 indice 1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind declararea drept câștigătoare a ofertei clasate pe locul al doilea care prevăd imposibilitatea de încheiere a contractului datorită faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, motivul ivit neputând fi calificat ca fiind forță majoră sau imposibilitate fortuită de executare.

Pentru aceste motive, plângerile formulate vor fi respinse.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ACHIZIŢII PUBLICE-POSTARE ERONATA PRET. Jurisprudență Preţuri, stabiliri de