Indemnizaţie de şomaj. Modalitate de calcul. Art.51 lit. a din Codul muncii iar potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.76/2002

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 62/AP din data de 17.02.2014

Prin sentința civilă nr.2504/10.10.2013, Tribunalul Covasna a respins cererea formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. C. pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanta a fost beneficiara indemnizației de șomaj, începând cu data de 22.01.2013, în temeiul Dispoziției nr. 2602/19.02.2013 emisă de instituția intimată (fila 6), i s-a stabilit cuantumul indemnizației în sumă de 517 lei compusă din 375 lei, reprezentând 75 % din valoarea indicatorului social de referință, și din 141,18 lei reprezentând 5 % din 2823,5833 lei (media bazei lunare de calcul asupra căreia s-a aplicat contribuția de asigurări pentru șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare).

Referitor la data acordării indemnizației de șomaj începând cu data de 18.01.2013, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit depunerea cererii la această dată.

Cât privește petitul doi al contestației, potrivit Adeverinței nr.1935/31.01.2013 emisă de B. S.A., reclamanta a fost încadrată în muncă în bază de contract individual de muncă în perioada 21 octombrie 2002 - 28 decembrie 2012. În intervalul de timp cuprins între 01.08.2008-30.11.2009 raportul ei de muncă cu unitatea angajatoare a fost suspendată pe motiv de concediu medical pentru sarcină și lehuzie, iar în perioada 01.12.2009-24.05.2012, suspendarea raportului de muncă a avut loc pentru concediu privind creșterea copilului. Critica reclamantei vizează modul de calcul al mediei bazei lunare de calcul pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare, în vederea stabilirii cuantumului indemnizației de șomaj. În opinia acesteia, calculul trebuia să cuprindă perioada aprilie 2009-decembrie 2012, mai concret acele 12 luni în care contestatoarea a desfășurat activitate în cadrul B. S.A., conform adeverinței susmenționate, din însumarea veniturilor pe cele 12 luni (aprilie-iulie 2009 și mai-decembrie 2012) în care s-a plătit contribuția de asigurări pentru șomaj atât de către asigurat, cât și de angajator, fără a se lua în considerare perioada de suspendare a contractului de muncă pentru concediul pentru creșterea copilului. (01.12.2009-25.05.2012)

În drept, conform art. 34 din Legea nr.76/2002 "Șomerii prevăzuți la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; La stabilirea perioadei de 24 de luni, prevăzută la alin. (1) lit. a), nu se iau în calcul: a) perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu, cu excepția perioadei de incapacitate temporară de muncă în care plata indemnizației se suportă de unitate.

Art. 35 (1) din lege statuează că pentru persoanele care au avut raporturile de muncă sau de serviciu suspendate, cu excepția perioadei de incapacitate temporară de muncă în care plata indemnizației se suportă de unitate, conform legii, stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadei de asigurare realizate înainte de suspendare cu perioada de asigurare realizată după reluarea activității.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. g) și j), stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. h), stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de suspendarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

Instanța de fond a constatat că situația reclamantei nu se încadrează în dispozițiile legale susmenționate, întrucât contractul de muncă al acesteia nu a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă, ci pe motivul că a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului. În consecință, cumularea perioadei de asigurare realizată înainte de suspendare cu perioada de asigurare realizată după reluarea activității nu este posibilă. Mai mult, potrivit art. 22 din O.U.G. nr. 111/2010 (1) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5, art. 6, art. 9 alin. (4) și (5) constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public și a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj.

Împotriva hotărârii de mai sus a formulat apel contestatoarea B.A.S., iar prin motivele de apel soluția atacată este criticată pentru nelegalitate în sensul că în mod greșit s-au avut în vedere prevederile art. 17 alin.1 lit. g, j sau h iar nu prevederile art.35 din Legea nr.76/2002. Reclamanta nu a avut Contractul individual de muncă suspendat pentru incapacitate temporară de muncă, ci pentru concediu creștere copil, astfel încât acesteia nu-i este aplicabilă excepția de la art. 35 din Legea nr.76/2002.

Apelul este întemeiat.

Contestatoarea a avut suspendată executarea Contractului individual de muncă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani conform art.51 lit. a din Codul muncii iar potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.76/2002, "Pentru persoanele care au avut raporturile de muncă suspendate, cu excepția perioadei de incapacitate temporară de muncă în care plata indemnizației se suportă de unitate, conform legii, stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadei de asigurare realizată înainte de suspendare cu perioada de asigurare realizată după reluarea activității";.

Dispoziția legală de mai sus vizează ca singură excepție, persoanele ale căror contract individual de muncă a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă, ori contestatoarea a avut contractul individual de muncă suspendat potrivit dispozițiile art.50 lit. a Codul muncii pentru concediu de maternitate și nu în temeiul art.50 lit. b Codul muncii care reglementează expres situația incapacității de muncă.

Prin urmare, soluția instanței de fond este dată cu interpretarea eronată a prevederilor legale de mai sus iar contestația apelantei este fondată, întrucât la calculul perioadei de 24 luni nu se ia în calcul perioada de suspendare a raporturilor de muncă, ceea ce înseamnă că cele 12 luni sunt alcătuite, conform art.35 din Legea nr.76/2002, din veniturile de dinainte și de după suspendare, adică veniturile din lunile aprilie - iulie 2009, mai - decembrie 2012 conform Adeverinței nr.1935/31.01.2013 eliberată de angajatorul B. S.A. Această adeverință cuprinde o eroare materială în ceea ce privește începutul perioadei de suspendare a raporturilor de muncă care, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, este cea menționată mai sus, respectiv 01.08.2009 iar nu 01.08.2008.

În ceea ce privește data acordării indemnizației de șomaj menționată în decizia ce face obiectul contestației, 22.01.2013, Curtea reține că aceasta corespunde datei de înregistrare a cererii formulate de contestatoare, însă din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă depunerea unei alte cereri de acordare a indemnizației în data de 18.01.2013, astfel încât pretențiile contestatoarei în acordarea indemnizației de șomaj începând cu această ultimă dată vor fi respinse.

Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Noul Cod de procedură civilă, va admite în parte apelului contestatoarei conform dispozitivului prezentei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Indemnizaţie de şomaj. Modalitate de calcul. Art.51 lit. a din Codul muncii iar potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.76/2002