Acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic respinsă ca neîntemeiată. Reclamantul-promitent cumpărător nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în convenţia de vânzare-cumpărare. Contracte
| Comentarii |
|
ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.”
Din analiza acestui text, rezultă că în cazul acţiunii prin care se cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că şi-a îndeplinit propriile obligaţii şi că pârâtul refuză să şi le îndeplinească pe ale lui şi evident, mai trebuie îndeplinită şi condiţia ca imobilul să fie intabulat în cartea funciară.
In speţă, terenul fiind situat într-o zonă cu tradiţie în regim de carte funciară, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi (a se vedea art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938).
In prezent, potrivit prevederilor art. 20 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, aplicabile în speţă, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului.
Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.
În speţă, nici defunctul – promitent vânzător TG, beneficiarul titlului de proprietate în care este inclusă parcela de teren ce face obiectul litigiului ,nici pârâtul TI, moştenitorul acestuia, nu figurează ca proprietari în cartea funciară, având în vedere faptul că titlul de proprietate nu a fost încă intabulat .
Potrivit art. 970 din Codul civil, ce se aplică raporturilor juridice dintre promitentul-vânzător şi promitentul-cumpărător, convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei, după natura sa.
Or, în lumina acestor prevederi legale, reclamantul ar fi trebuit sa probeze acele activităţi desfăşurate cu prudenţa şi diligenţa unui cocontractant de bună credinţă, în vederea atingerii rezultatului la care s-au obligat.
Potrivit normelor înscrise în art. 1021 din vechiul Cod civil, "partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese" ca şi a celor înscrise în art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora în materie contractuală vina debitorului este prezumată, acesta urmând a fi obligat la plata despăgubirilor, cât timp nu justifica existenţa unei cauze străine, neimputabile (caz fortuit, forţa majoră sau vina creditorului).
Astfel, recunoscând părţii care şi-a executat obligaţia sau care se declară gata să şi-o execute posibilitatea de a alege între executarea silită şi desfiinţarea contractului prin rezoluţiune, legiuitorul a realizat echilibrul firesc între principiul forţei obligatorii a contractului, principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate şi principiul echităţii.
Cele doua obligaţii asumate atât de către promitentul-vânzător de a întocmi formalităţile necesare de înscriere în CF a terenului şi cea a promitentului-cumpărător de a suporta taxele pentru înscrierea în Cartea funciară sunt distincte dar în acelaşi timp, interdependente, în sensul că realizarea primei obligaţii nu este posibilă fără avansarea sumelor necesare pentru intabularea titlului de proprietate, respectiv cele vizând efectuarea unei expertize tehnice topografice şi cele privind taxele către OCPI.
Or, câtă vreme, ambele obligaţii asumate prin această clauză contractuală au caracter esenţial, ca efect al voinţei reale a părţilor, din momentul încheierii antecontractului, iar reclamantul nu a făcut dovada că ar fi notificat promitentului-vânzător intenţia sa de a avansa sumele necesare cu condiţia de a se prezenta la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, aşa cum s-au obligat prin antecontractul supus analizei, instanţa constată că obligaţia reclamantului (promitent-cumpărător) primează faţă de cea a promitentului-vânzător.
Faţă de considerentele mai sus expuse, cum reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada îndeplinirii propriilor obligaţii asumate, în sensul de a-şi manifesta dorinţa de a achita taxele de intabulare a titlului de proprietate în CF pentru a se putea încheia ulterior actul în formă autentică şi să facă dovada notificării acestei intenţii promitentului-vânzător , dar nici nu a făcut dovada refuzului acestuia din urmă de a se prezenta la notarul public în vederea încheierii actului în formă autentică nedovedind aşadar condiţia impusă de art.1669 C.civ., instanţa a apreciat acţiunea civilă formulată de reclamant ca neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
La înregistrarea recursului pe rolul Tribunalului, preşedintele completului a verificat dosarul şi în baza dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 a stabilit prin rezoluţie în sarcina recurentei taxa de timbru în valoare totală de 98 lei, iar în baza OG nr. 32/1995 timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Recurentul a fost citat cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 98 lei şi timbru judiciar de 3 lei sub sancţiunea anulării cererii de recurs în caz de neachitare, dar deşi i s-au adus la cunoştinţă obligaţia timbrării şi sancţiunea legală ce intervine în cazul neîndeplinirii ei, cea a anulării cererii, după prescripţiile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 , prin citaţie, cu toate acestea, nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia legală ce-i revine până la data de faţă şi nu a achitat taxa judiciar de timbru.
Faţă de cele arătate mai sus, tribunalul a apreciat că excepţia netimbrării este întemeiată şi a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul SA, împotriva sentinţei civile nr.8955 din 19.09.2012, pronunţată de Judecătoria Bistriţa.
| ← Pensie de întreţinere – Norma de hrană ce se acordă... | RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE AUTORIZAŢIE DE... → |
|---|
