acţiune în constatare

Comentarii

0

Judecătoria PITEŞTI Hotărâre nr. 3103/2014 din data de 01.01.2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3103

Ședința publică de la 01 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Elena Fodor

Grefier Ionela Cîrciumaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. A, reclamant G. N. și pe pârât SC V. R. SA, pârât SC V. R. SA - S.P., având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 14.02.2013 sub nr. 3855/280/2013 reclamanții G. A si G. N. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele SC V. R. SA si SC V. R. SA -S. P.ca prin hotărârea ce va pronunța sa se dispună constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la punctul 5 lit a din condițiile generale ale convenției de credit nr 0134488/06.12.2007 si la punctual 3.5 din capitolul Condiții speciale, parte integranta a convenției amintite, referitoare la comisionul de risc, ca fiind abuzive, constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la punctul 3 lit d din secțiunea Condiții speciale in ceea ce privește dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente, ca fiind abuziva, constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la punctul 8.1 lit c si d din secțiunea Condiții generale în ceea ce privește dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat "in cazul apariției unei situații neprevăzute", clauza la fel de abuziva, să fie obligata pârâta sa modifice convenția de credit nr 0134488/06.12.2007 in sensul inlaturarii clauzelor abuzive.

Reclamanții au mai arătat că, la data de 06.12.2007 părțile au încheiat convenția de credit nr. 0134488 prin care aceștia au beneficiat de un împrumut acordat de parata.

În condițiile speciale ale convenției se regăsește printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de aceștia și comisionul de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției (pct. 5 lit. a ). Daca inițial in planul de rambursare exista denumirea de comision de risc ulterior ,societatea parata, redenumindu-l in comision de administrare, având in fapt aceeași reglementare contractuala data de punctual 5 lit a din Conevntie ce stabilește perceperea comisionului de risc.

Nicăieri în convenția încheiata sau în condițiile speciale sau generale ale convenției, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condițiile în care pârâta și-a luat garanții imobiliare conform pct. 7.

Precizează reclamanții că au încheiat o poliță de asigurare pentru aceste imobile, pe care le-au cesionat-o în favoarea pârâtei, poliță menită să acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanție conform pct. 7 lit. a .

De menționat de asemenea că, conform pct. 8 din condițiile speciale , valoarea creditului acordat a fost de cel mult 75% din valoarea garanțiilor imobiliare.

Raporturile contractuale dintre părți intră sub incidența Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Fiind o dispoziție imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzei respective , acțiune care este imprescriptibilă.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Clauza de la art. 5 iit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării caracterului abuziv. Totuși, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 "Costuri" din Condițiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului exact la fel ca și dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc.

Astfel că, pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil așa cum cer dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Au mai susținut reclamanții că împrejurarea că aceștia au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce ne reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și am fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea ir. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.

Prin urmare, se poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Actul juridic adus in fata instanței spre analiza are caracterul unui contract de adeziune ,raportat la modul de exprimare a voinței partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu aceștia, ci au fost preformulate de către banca .Actul juridic încheiat nu este un contract negociat ci unul de adeziune redactat in întregime sau parțial in întregime de către societatea bancara, fiindu-le înmânat in faza precontractuala ,atat condițiile generale cat si cele speciale fara a avea posibilitatea de modifica in vreun fel clauzele. S-a configurat de comun acord doar suma de bani împrumutata, tipul de credit si perioada de creditare constituind in fapt, cererea consumatorului de creditare raportata la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit.

Astfel apreciază reclamanții ca fiind îndeplinită condiția lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Pentru a fi incidente dispozițiile 4 alin. 1 din lege în privința comisionului de risc, este însă necesar și ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul nostru și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina subsemnaților toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență. Se ajunge astfel la o îmbogățire fără just temei a pârâtei și creându-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Riscul in legătura cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atat mai mult cu cat contractul de creditare are caracter comutativ iar nu aleatoriu, in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către subsemnații consumatori existând dreptul băncii de a recurge la executarea silita a bunurilor in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit astfel încât eventualul prejudiciu sa fie acoperit.

Apreciază reclamanții, ca sunt întrunite in mod cumulativ condițiile prevăzute de art 4 alin 1 din Legea 193/2003 motiv pentru care va rog a constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc ,constatând nulitatea absoluta a acestei clauze prevăzuta la punctual 5 lit a.

O alta clauza apreciata ca fiind abuziva este cea prevăzuta de punctul 3 lit d din secțiunea Condiții speciale in ceea ce privește dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente. S-a stipulat in art 3 lit a din condițiile special ale convenției de credit clauza potrivit căreia rata dobânzii curente este de 4,25% pe an.Ca atare ,desi prin acordul contractual am stabilit perceperea unei dobânzi procentuale fixe ,banca a stipulat in paragraful ulterior dreptul sau de a modifica rata dobânzii curente in ipoteza apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara. Aceasta clauza de impreviziune a efectelor contractului in cazul schimbării împrejurărilor avute in vedere la momentul încheierii sale reprezintă clauze standard preformulate prin raportare la disp art 4 alin 3 teza finala din legea 193/2000.Pe de alta parte acesta clauza creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, oferind paratei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente si implicit dreptul de a incasa in detrimentul subsemnaților ,fara ca noua rata sa fie negociata, de si efectele manifestării unilaterale de voința a paratei se repercutează in mod esențial asupra patrimoniului acestora. Motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara ce conferă dreptul băncii de a revizui unilateral structura ratei dobânzii ,fara prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat in termeni clari si neechivoci .Actul juridic prin esența trebuie sa fie caracterizat de previzibilitate ,clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel incat consumatorul sa poată anticipa producerea consecinței in situația producerii situației aspect ce nu il regăsim prin acesta prevedere contractuala ce va solicitam sa o anulați ca fiind abuziva atâta timp cat conferă un drept exclusiv si discreționar băncii de a modifica rata dobânzii fara stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator in deplina cunoștința de cauza.

Totodată au arătat reclamanții că, și clauza prevăzuta la punctual 8.1 lit c si d din secțiunea Condiții generale, este abuzivă, in ceea ce privește dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat ,,in cazul apariției unei situații neprevăzute"".

Prin formulările echivoce de tipul, situații neprevăzute",,improbabil" garantat corespunzător" lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii terminologie ce nu este de natura a da posibilitatea aprecierii obiective a temeiniciei eventualei acțiuni întreprinse de banca ,clauzele amintite stipulează in favoarea paratei un drept exclusiv si discreționar de a proceda la declararea scadentei anticipate a creditului, ce contrazice echilibrului contractual ce trebuie sa existe intre drepturile si obligațiile ambelor parti.

In drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/200, Legea 296/2004, OG 13/2001.

La data de 23.09.2013 pârâta SC V. R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat capătul de cerere privind modificarea convenției de credit nr. 0134488/06.12.2007 in sensul înlăturării clauzelor solicitate a fi constatate abuzive, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata și lipsita de temei juridic din prisma considerentelor ce urmează a le expune in continuare.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că:

I. In ceea ce privește solicitarea reclamanților de a constata caracterul abuziv al prevederilor art.3.5 din Condițiile Generale si a art.5 lit.a) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit -referitoare la perceperea unui comision de risc - precum si obligarea paratei la returnarea comisionului de risc, solicitând respingerea acestor capete de cerere pentru următoarele considerente:

Apreciază că interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui realizat in conformitate cu dispozițiile art 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000.

Alin.6 al art.4 din Legea nr. 193/2000 exceptează de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerințele de pret si piața, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj ușor inteligibil.

Acest text de lege transpune in legislația interna întocmai dispoziția comunitara prevăzuta la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CE. Acest articol are in vedere 2 tipuri de clauze: cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al prețului sau a remunerației.

In transpunerea in norma interna, cele doua categorii de clauze exceptate de la analizarea caracterului abuziv - cu condiția sa fie clar exprimate - se regăsesc in cuprinsul alin.6 al art.4 din legea nr. 193/2000, text ce conține chiar mențiunea, pentru prima categorie de clauze ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului.

Clauzele referitoare la comisionul de risc nu intra insa in aceasta prima categorie posibil exceptata de art.4 alin.6, ci in categoria a doua de clauze, respective cele ce au calitatea de a satisface cerințe de preț si de piața.

Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putința de tăgada atât din prevederile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 - costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu excepția taxelor notariale — cat si de prevederile art.3 lit.g) si i) din directive 2008/48/CE - g) - costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusive dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale. - si i) — dobânda anuala efectiva însemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.

Aceasta Directiva a fost transpusa in legislația naționala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanța ce cuprinde aceeași definiție a costului creditului la art.7 pct.4.

La momentul încheierii contractului de credit nu exista nicio interdicție legala care sa interzică perceperea unui astfel de comision de către banca.

Contraprestația băncii pentru dobânda si comisionul încasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispoziția consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata.

Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alături de dobânda curenta, dobânda anuala efectiva, iar in condițiile special rezulta in mod clar atât valoarea dobânzii curente cat si valoarea DAE, diferența dintre cele doua valori ale dobânzii menționate expres in condițiile special ale convenției de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.

Atâta timp cat pentru punerea la dispoziție a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alături de alte comisioane, diferența dintre cele doua tipuri de dobânzi -reprezintă o parte din contraprestația pentru acordarea împrumutului.

De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din condițiile generale.

Pentru serviciul de punere la dispoziția consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestația acestuia ce consta in plata dobânzii anuale efective - DAE.

Valoarea DAE a fost prevăzuta in mod expres in convenția pârtilor si nu a fost contestata niciodată.

Împrejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar aceștia au acceptat in mod expres, formula ca DAE sa fie constituita dintr-o dobânda curenta mai mica si o serie de comisioane nu înseamnă ca nu exista o contraprestație a băncii pentru comisioanele convenite si menționate in convenția de credit.

Modalitatea de formare a DAE tine de politica fiecărei banei, fiecare banca având dreptul legal de a decide daca utilizează o dobânda curenta egala cu DAE, fără niciun comision, sau utilizează o dobânda curenta mai mica decât DAE, dobânda curenta la care se adaugă alte comisioane.

Atâta timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din DAE, nu se pune problema lipsei contraprestației băncii.

Așadar clauzele cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisfice cerințele de preț si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art.4 alin.l din legea nr. 193/2000, fiind exprimate intr-un limbaj ușor inteligibil.

Din modul de redactare al celor doua clauze fata de care s-a solicitat controlul instanței de judecata, rezulta ca acestea sunt exprimate intr-un limbaj ușor inteligibil, fiind clare si fara echivoc.

Articolul 3.5 din condițiile generale prevăd ca pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul va plați băncii un comision de risc aplicabil la soldul creditului,care se plătește lunar, pe toata durata creditului. Rezulta ca acest cost a fost stabilit inca de la data încheierii convenției, este clar precizat, este dimensionat in funcție de o valoare concreta - soldul creditului - are stabilita scadenta si este prevăzut in planul de rambursare.

Astfel că, întrucât aceste prevederi clare si fără echivoc, exprimate in mod inteligibil, au fost cunoscute de reclamanți de la momentul încheierii convenției de credit, rezulta ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE, de la controlul asupra caracterului abuziv din perspectiva art.4 alin.l din legea nr. 193/2000, fiind clauze referitoare la prețul contractului, clar si inteligibil exprimate.

Reclamanții recunosc la pag.3 alin.5 teza a Il-a "împrejurarea ca subsemnații am avut cunoștința atat de existenta cat si de întinderea obligațiilor ce ne reveneau si sub aspectul valorii si sub cel al perioadei si am fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc,...." din care rezulta in mod expres ca au știut si au inteles toate clauzele contractuale, inclusiv cele denigrate prin prezenta acțiune.

Considera pârâții că, interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui realizata in conformitate cu dispozițiile art 4 alin. 5 lit.b din Legea nr. 193/2000 cat si in coroborare cu dispozițiile art.l din Legea nr. 193/2000, respectiv avându-se in vedere "toti factorii care au stat la baza încheierii convenției " dar si împrejurarea ca la data semnării convenției clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru reclamanți.

Faptul ca reclamanții au ales condițiile de creditare oferite de SC V.R.SA si nu alte instituții de credit de pe piața financiara, denota existenta unei NEGOCIERI intre parți in urma cărora, scopul urmărit de catre reclamanți a fost satisfăcut in raport de interesele acestora de la acel moment.

Este adevărat ca in ceea ce privește Condițiile Generale ale convenției de credit acestea reprezintă clauze preformulate de catre banca, ( nu înseamnă ca si implicit sunt abuzive ) insa trebuie făcuta distincția dintre acestea si cele regăsite in Condițiile Speciale ale convenției, care astfel cum am arătat au fost negociate in raport de interesele financiare ale reclamantului.

Mai arată pârâta că, în primul rând reclamanții au acceptat integral condițiile creditelor bancare oferit de parata.

Reclamanții nu si-au exprimat niciodată, la momentul semnării convenției de credit, poziția contrara fata de articolele denigrate in prezenta acțiune.

Reclamanții si-au urmărit propriul interes, in deplina cunoștința de cauza, făcând toate eforturile in sensul încheierii convenției de credit astfel cum a fost semnata.

Din punctul de vedere al interesului reclamanților si al poziției lor de aprobare si acceptare totala, fără nicio rezerva, a convențiilor de credit, se poate discuta in privința propriei turpitudini a reclamanților in promovarea unei astfel de acțiuni.

Literatura de specialitate si practica juridica sunt unanime in a retine ca nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obține anularea unor caluze dintr-un contract semnat de acea persoana.

Adagiul latin este mai direct "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Poziția susținuta de reclamanți in speța de fata nu poate fi interpretata decât in doua moduri:

- fie nu cunoșteau dispozițiile legale - ceea ce este inadmisibil întrucât nimeni nu se poate apara susținând ca nu cunoaște legea

- fie știau foarte bine dispozițiile legale si, in cunoștința de cauza, putem spune cu intenție directa, au încheiat convenția de credit urmărind ulterior sa micșoreze costul creditului printr-o acțiune judiciara.

Normele juridice sunt edictate in vederea aplicării lor. Ele apar si acționează in anumite condiții teritoriale, de timp si cu privire la categorii determinate de persoane. Acțiunea normelor juridice in timp ne obliga sa examinam: momentul intrării vigoare a normei juridice, acțiunea normei juridice (perioada in care se afla in vigoare) si ieșirea din vigoare.

Intrarea in vigoarea are loc la data publicării sau la data când norma respectiva a fost adusa la cunoștința. Publicarea este obligatorie si nicio reglementare adoptata nu devine executorie decât după ce se publica. Data publicării in "Monitorul Oficial" este data când legea devine executorie.

In conformitate cu art.l alin.5 din Constituția României, "respectarea Constituției, a supremației sale si a legilor este obligatorie".

Exista in drept principiul conform căruia "nimeni nu se poate scuza, invocând necunoașterea legii" ("nemo censetur ignorare legem").

In cazul in care ar fi admisa invocarea necunoașterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridica si haos, fapt pentru care este general admisa prezumția absoluta a cunoașterii legii.

In baza acestei prezumții, rezulta ca reclamanții trebuie sa cunoască legile la momentul semnării convenției de credit, prezumția neputând fi răsturnata prin proba contrarie.

Fata de elementele faptice din speța de fata, încheierea convenției de credit cunoscând pe deplin consecințele juridice ale obligațiilor asumate.

Mai arată pârâta că, nu a deținut la momentul încheierii convenției de credit monopol asupra acordării finanțării împrumutului pentru acoperire cheltuieli personale curente, reclamanții nefiind obligați sa semneze convențiile de credit, aceasta nedeținând nici la momentul apariției OUG 50/2010 monopol asupra acoperire cheltuieli personale curente.

Reclamanții nu au formulat niciun punct de vedere contrar la articolele denigrate in prezenta acțiune, anterior sau cel mai târziu la momentul semnării convenției.

In ipoteza in care reclamanții nu agreau condițiile contractuale aveau libertatea de a se orienta către orice alta instituție de credit din piața pentru a încerca obținerea sumei de bani necesara refinantarii.

Foarte important este chiar recunoașterea reclamanților din pag.3 alin.5 teza a Il-a "împrejurarea ca pârâta ar fiu avut cunoștința atat de existenta cat si de întinderea obligațiilor ce-i revenea si sub aspectul valorii si sub cel al perioadei si am fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc,...." din care rezulta in mod expres ca au știut si au inteles toate clauzele contractuale, inclusiv cele denigrate prin prezenta acțiune.

Din faptul contrar, respectiv al inexistentei eforturilor reclamanților de a obține acest credit de la alte instituții de credit, rezulta doua concluzii logice:

- in primul rand condițiile de creditare oferite de subscrisa reprezentau la acel moment cea mai buna soluție contractuala din piața financiara

- in al doilea rând reclamanții nu au obținut acord de creditare din partea unei alte instituții financiare.

In aceste condiții, cunoscând foarte bine oferta de creditare a paratei si având posibilitatea reala de a purta o negociere cu parata in privința condițiilor contractuale, reclamanții au ales sa semneze convenția de credit nr. 0134488/06.12.2007.

Libertatea de acțiune si alegere a reclamanților, atat in privința instituției de credit cu care sa încheie o convenție de credit cat si in privința condițiilor contractuale conținute de convenția de credit, deriva atat din dispozițiile Constituției României art.16 si art.44, cat si din dispozițiile Codului civil in vigoare in anul 2007 art.969 si urm.

Fata de toate aceste aspecte considera ca reclamanții au avut, de la momentul semnării convenției de credit, prefigurarea clara atat a prestației paratei cat si a propriei contraprestații pe parcursul derulării convenției.

B. Consideram ca instanța de judecata, in analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, ar trebui sa analizeze pe de o parte daca acesta putea fi încadrat in categoria de consumatori medii, astfel cum aceasta sintagma este definita in legislație.

Art 2 lit m din Legea nr 363/2007 definește consumatorul mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistic, Legea nr 193/2000 reglementează in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respectiv orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fară echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Noțiunea de "consumator mediu" poate să fie avută în vedere și în cadrul dreptului comunitar al concurenței. Bunăoară, ( CJCE 18.03.1993) în cauza Yves Rocher, Curtea de Justiție a luat în considerare așteptările unui consumator mediu, obișnuit informat, care este. în mod rezonabil, atent și avizat, subliniind legătura existentă între asigurarea corectitudinii tranzacțiilor comerciale și libera concurență.

In acest sens, pot să fie aduse în atenție mai multe hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene care au fost pronunțate în legătură cu aspecte ce privesc protecția consumatorilor și în cuprinsul cărora conotațiile noțiunii de consumator sunt relevante, deopotrivă, pentru dreptul comunitar al afacerilor. Astfel, după cum reiese din hotărârile Curții în cauzele Langguth(29 iunie 1995, cauza C-456/93 ) Springenheide ( 16 iulie 1998 - C 210/1996 ) și Darbo, (4 aprilie 2000 -C 465/98 ) consumatorul la care se raportează prevederile legale comunitare prin care se urmărește informarea adecvată a acestuia este un consumator mediu, obișnuit informat în mod rezonabil atent si avizat. In cauzele menționate, se înțelege, din considerentele Curții, că aceste caracteristici vizează persoanele fizice.

Din prisma conținutului raportului existent intre cele doua parți apreciază ca reclamanții in realitate au fost foarte bine informați, foarte atenți si totodată avizați in realizarea actelor care le-au încheiat.

Mai mult, trebuie menționat ca la data semnării convențiilor reclamanților le-a fost înmânat PLANUL DE RAMBURSARE - inserís care face parte integranta din convenția de credit si in conținutul căruia in mod distinct este menționata rubrica COMISIONULUI DE RISC.

Valoarea acestuia este evidențiata atât pentru fiecare luna contractuala (0,19%), dar se menționează si valoarea totala pe intrega perioada de contract.

Totodată se menționează in mod expres si valoarea DAE

C. învederează faptul ca redactarea contractelor de credit ale SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA, a avut la baza Directivele Comunității Europene, respectiv Directiva 87/102/CE si ulterior Directiva 2008/48/CE.

Rezulta din conținutul acestor doua acte, cerințele ce trebuiesc a fi regăsite in conținutul clauzelor unui contract de credit.

Astfel in conformitate cu dispozițiile regăsite in Capitolul V -denumit "INFORMAȚII SI DREPTURI PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT" din Directiva 2008/48/CE, respectiv dispozițiile art 10 lit 2 prevăd obligativitatea menționării dobânzii anuale efective (DAE) precum si a valorii totale platibile de către consumator, calculate la , momentul încheierii contractului.

In speța, se contesta de către reclamanți perceperea comisionul de risc, deși in conformitate cu dispozițiile directivei mai sus menționate, atat valoarea totala cat si valoarea lunara de plata ce ar fi revenit clientului era regăsita in PLANUL DE RAMBURSARE, in cadrul acesteia fiind inclus alături de dobânda si comisionul de risc.

Planul de rambursare emis pentru contract cuprinde întocmai dispozițiile regăsite la art 10 lit i si k din Directiva, redate mai jos Art 10 I - Tabelul de amortizare indică ratele scadente, precum și perioadele și condițiile privind plata acestor sume: tabelul conține o detaliere a fiecărei rambursări care să indice amortizarea de capital dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului și, dacă este cazul, costurile suplimentare: în cazul în care rata dobânzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate în baza contractului de credit, tabelul de amortizare indică în mod clar și concis că datele cuprinse în tabel vor rămâne valabile numai până la schimbarea următoare a ratei dobânzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare în conformitate cu contractul de credit:

Includerea in prețul contractului atât a comisionului de risc cat si a dobânzii este in conformitate cu dispozițiile art 3 lit g din Directiva 2008/48/CE

Art 3 lit g " costul total al creditului pentru consumatori" înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea amu contract de service.

D. Eronata este opinia reclamanților si in ceea ce privește rațiunea perceperii acestui comision de risc, considerându-se ca asigurarea realizata asupra imobilului acoperă in întregime împrumutul acordat.

In cazul in care reclamanții nu si-ar mai putea achita ratele de credit, contractul ar deveni scadent si de la aceasta data, in conformitate cu art.4 lit.b din Condițiile Speciale se adaugă dobânda penalizatoare, astfel încât se majorează costul contractului ca o sancțiune a faptului neîndeplinirii obligației de catre client.

Toate aceste penalități de întârziere sunt suplimentare costului stabilit de parti in contract si deci nu pot fi acoperite de asigurări ( acoperă strict suma împrumutata V

Rațiunea economică ce justifică solicitarea acestui comision este existența riscului de credit, element de care Banca este obligată să tină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art. 3 alin. 1 lit g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003. riscul de credit este definit ca fiind: "riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia".

Riscul de credit este asumat în urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garanțiilor reale sau personale.

Principala activitate pe care o are o bancă, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Deși reclamanții au încheiat cu subscrisa contract de ipoteca, accesoriu convenției de credit, iar imobilul adus ca si garanție a fost asigurat, polița fiind cesionata in favoarea subscrisei, clauza menționata si criticata ca fiind abuziva acoperă de fapt riscul devalorizării garanțiilor aduse băncii.

Astfel, perioada de rambursare prevăzuta in contract fiind mare, la momentul semnării contractului nefiind previzibila evoluția pieței imobiliare in următorii 20 de ani. O devalorizare majora a imobilelor ad LI se garanți e ar pune subscrisa in situația de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele împrumutate in cazul insolvabilității reclamanților. Ca urmare, nu se poate susține ca banca nu suporta nici un risc din moment ce bunurile aduse in garanție au fost asigurate.

Mai mult decât atât învederam ca suma asigurata nu poate depăși valoarea împrumutului, insa in măsura in care reclamanții nu si-ar mai onora obligațiile contractuale s-ar putea ajunge la aceasta împrejurare (depășirea sumei împrumutate) prin perceperea penalităților calculate conform art 4 lit b din convenție, astfel ca nici din prisma acestui aspect nu poate fi admisa teza susținuta de către reclamanți.

In plus, acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei împrumutate. Ca urmare, acest comision scade proporțional cu scăderea riscului legat de devalorizarea garanțiilor. Prin urmare, clauza inserata la art.5 nu creează un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva.

Mai mult, riscul de credit este in strânsa legătura cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul voluntar, riscul de decontare, riscul operațional, astfel cum acestea sunt reglementate de către art. 126 al.l din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului.

Principala activitate pe care o are o bancă, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Activitatea de monitorizare și gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, iar comisionul de administrare este legat de operațiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului.

E. Interpretarea caracterului abuziv nu trebuie făcuta doar din prisma dispozițiilor art 4 alin 1 si 2 din Legea 193/2000, ci consideram ca aceasta dispoziție trebuie completata si cu cea regăsita la lit. b din Anexa Legii nr 193/2000.

Reclamanții au avut posibilitatea la data semnării convențiilor de credit de a lua cunoștința de termenii contractuali - in acest sens comunicându-se acestuia PLANUL DE RAMBURSARE.

Pentru a încadra de asemenea aceasta clauze in conținutul lit.b din Anexa si deci pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor, ar fi trebuit ca reclamanții - "sa fi fost obligați - ."sa încheie convenția de credit.

In speța, reclamanții au fost cel care a contactat banca in scopul acordării creditului.

Susține pârâta că nu este cea care a impus reclamanților aceasta varianta si ea a fost aleasa chiar de către aceștia.

De asemenea nu a impus valoarea sumele împrumutate, ci aceasta a fost aleasa de către reclamanți in raport cu nevoile din acel moment.

Nu aceasta a ales moneda ci aceasta a fost aleasa de către reclamanți dat fiind valoarea redusa la acel moment al acestei monezi.

Si durata in care pot fi rambursate creditele, a fost aleasa de către reclamanții au optat pentru aceasta perioada întrucât posibilitățile lor financiare nu ar fi permis rambursarea intr-un termen mai scurt a sumei împrumutate.

Faptul ca timp de aproximativ 6 ani de zile, reclamanții au înțeles sa își execute in totalitate obligațiile, achitând luna de luna comisionul de risc ( deși astfel cum susțin azi nu ar fi trebuit ) a creat o situație de legalitate in percepția băncii.

Dezinteresul reclamanților cel puțin de a notifica in perioada celor 3 ani de zile de la data semnării convenției, caracterul abuziv al clauzelor, denota lipsa vreunei vătămări in aceasta perioada.

V. R. SA ii revenea obligația de informare in cadrul contractului bancar, si apreciem ca ea a fost realizata netrebuind insa a fi confundata cu o obligație de sfătuire . de consiliere a clientului.

In timp ce informația are ca obiect lămurirea clientului preconizând acțiunea viitoare intr-un sens sau altul, consultația privește orientarea acestuia, atragerea atenției in mod deosebit asupra pericolelor operațiunii.

Se retine si de către doctrina ca si conținut al obligației de informare sarcina băncii de a prezenta cat mai multe elemente ale contractului precum si in ce condiții contractul se va desfășura. " banca va prezenta un tablou complet al efectelor legale ale serviciului si va expune alternative posibile pentru a obține din partea clientului o alegere in deplina cunoștința de cauza ( Ion Turcu — Contractele bancare

In speța, in ceea ce privește comisionul de risc si dobânda, in mod expres, prin convenție, părțile au determinat modalitatea in care poate surveni aceasta, si totodată au lăsat determinabil si cuantumul dobânzii.

Legea nr. 193/2000 era in vigoare si la momentul semnării convenției de credit, astfel încât daca reclamantul ar fi considerat abuzive clauzele art.3 lit.d) si art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției, ar fi putut solicita acest aspect încă de la acel moment.

F. Tocmai datorita faptului ca reprezintă un cost, deci un pret al

contractului, susținem in conformitate cu dispozițiile art 4 alin 6 din

Legea nr 193/2000 care transpun dispozițiile art 4 alin 2 ale Directivei

93/13/CEE, imposibilitatea instanței de judecata de a constata

caracterul abuziv al clauzelor, dispozițiile legale anterior menționate

interzicând in mod expres acest aspect.

Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit formează prețul contractului - astfel cum a statuat cu putere de lucru judecat si înalta Curte de Casație si Justiție in Decizia nr 4685/27.11.2012, dar si Curtea de Apel București prin Decizia civila nr 482/19.11.2012, cat si Timișoara in Sentința 5462/21.12.2012 astfel ca modificarea lor de către instanța de fond, conduce la încălcarea dispozițiilor legale mai sus invocate dar implicit si la nelegalitatea hotărârii.

Așa fiind, clauzele referitoare la dobândă și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a Băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil, așa cum rezultă în cauză, în acest sens fiind și dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 5) care au transpus Directiva nr.93/13/C.E.E.G. Se confunda noțiunea de "dezechilibru semnificativ" in accepțiunea normelor comunitare, reclamanții raportându-se la suma pe care ar trebui sa o plătească.

In conformitate cu principiul interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar, consideram ca interpretarea trebuie [realizata strict cu privire la opinia CE si nicidecum sub un alt aspect cum procedează instanța.

Astfel ca din dispozițiile Directivei m 93/13/CEE rezulta fără putința de tăgada, ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si o contraprestație.

Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, debitorul băncii suportând prețul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda si comisioanele.

Or, in speța, paratei SC V. R. SA ii revine obligația remiterii sumei împrumutate, obligație îndeplinita prin virarea sumei in contul curent al reclamantului. Adăugam noi pe lângă aceasta obligație si pe cea a administrării împrumutului in toata perioada de contractare si altele evidențiate in dispozițiile art 7.2 din condițiile generale.

In conformitate cu dispozițiile Constituționale in cadrul concursului dintre o norma interna si o norma comunitara, ultima are prioritate, astfel încât in raport de definiția data " dezechilibrului semnificativ" in cadrul Directivei, aceasta din urma ar trebui sa fie aplicabila.

H. Clauzele convențiilor de credit încheiate de V. R. SA nu sunt identice, ci diferite intre ele, in raport de aptitudinea fiecărui client de a-si negocia clauzele unui contract.

Tocmai acest aspect arata posibilitatea de negociere existenta la nivelul paratei cu potențialii clienți, solicitanți de credite bancare.

Dat fiind diferențele substanțiale intre convențiile de credit încheiate de parata cu alte persoane fizice, rezulta ca am dovedit posibilitatea reala a fiecărui client de a negocia conținutul convenției de credit si clauzele convenției de credit.

Art.4 alin.2 din legea nr. 193/2000 :(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Din aceste elemente rezulta doua concluzii importante:

- in primul rând comisionul de risc a fost o clauza negociata intre părțile contractante sub aspectul existentei sale.

- in al doilea rând comisionul de risc a fost o clauza negociata intre părțile contractante sub aspectul cuantumului sau.

Din înscrisurile menționate anterior rezulta ca orice consumator a avut posibilitatea sa negocieze cu parata atât natura comisionului - insasi existenta acestuia, cat si cuantumul comisionului.

Atâta timp cat nu exista nici măcar un început de proba scrisa din partea reclamanților din care sa rezulte ca s-ar fi opus in vreun fel la acest comision de risc, si atâta timp cat am făcut dovada posibilității negocierii acestui comision de risc in alte cazuri similare - contracte de credit -consideram ca am răsturnat prezumția simpla instituita de art.4 alin.2 dovedind pe deplin caracterul negociat ala cestei clauze.

Considera pârâta ca dispozițiile clauzei art.5. lit.a din convenția de credit, au fost clare, fara dubiu de interpretare pentru reclamant, incadrandu-se in dispozițiile prevăzute de art.l alin.l din Legea nr.193/2000 " Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".

II. Capătul de cerere privitor la constatarea caracterului abuziv a art.3 lit.d) din Condițiile speciale ale convenției de credit, -referitoare la dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii, este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Condițiile acceptate de parti la momentul semnării convenției de credit reprezintă legea pârtilor in virtutea dispozițiilor imperative ale art.969 si urm. cod civil vechi.

Natura ocupației paratei, precum si durata lunga de acordare a creditului, au impus includerea acestei clauze in convenția de credit.

Si in privința acestor clauze arată faptul ca reclamanții a avut cunoștința si putea formula obiecțiuni înainte sau la semnarea contractului, si totuși nu exista nicio proba in acest sens.

Elementul esențial in privința acestui capăt de cerere il reprezintă faptul ca parata nu a acordat un credit cu dobânda fixa ci unul cu dobânda variabila.

Daca anterior sesizării instanței de judecata, s-ar fi lecturat actele care stau la baza raportului juridic dintre parti, s-ar fi observat ca modificarea dobânzii in funcție de schimbările semnificative de pe piața monetara era realizata, pana la data semnării actului adițional.

Percepția reclamantului ca ar fi beneficiat de o dobânda fixa este una eronata, având la baza lipsa lecturării atente a clauzelor convenției de credit.

Faptul ca la data acordării creditului părțile au stabilit o anumita valoare a dobânzii, intr-un anumit procent, nu creaza nicidecum prezumția instituirii unei dobânzi fixe, sintagma "dobânda fixa" nefiind menționata in conținutul clauzei.

Dimpotrivă daca aceasta clauza ar fi fost coroborata cu cea regăsita la art.3 lit.d din convenția de credit - ar fi rezultat caracterul variabil al dobânzii.

Chiar si in aceasta situație trebuie precizat ca modificarea nu intervenea unilateral, si nici intr-un mod aleatoriu, ci in raport de modificarea valorii indicelui de referința monetara - indicele Libor CHF

- la 3 luni.

Deci ca nu banca modifica unilateral dobânda ci aceasta intervenea doar in măsura in care valoarea indicelui de referința monetara

- LIBOR - ar fi variat intr-un interval de 3 luni.

III. In ceea ce privește solicitarea reclamantului de a constata caracterul abuziv al prevederilor punctului 8.1 lit.c) si d) din Condițiile Generale ale Convenției de Credit - referitor la scadenta anticipata - a solicitat respingerea cererii pentru următoarele considerente:

Dispozițiile secțiunii 8 din contract, reprezintă clauze contractuale stabilite de parti in momentul Încheierii convenției de credit, al căror scop este acela de a asigura banca de recuperarea sumei împrumutate in împrejurarea in care clientul nu înțelege sa isi mai onoreze obligația contractuala.

Chiar din conținutul art.8.1 din contract se menționează in conformitate cu normele comunitare, faptul ca scadenta anticipata, va putea fi invocata, doar dupa ce anterior, clientul a fost notificat cu privire la intervenirea cazului.

Referitor la clauza contractuala care privește diminuarea garanțiilor aduse in momentul semnării contractului de credit, regăsita in dispozițiile art.8.1 Iit d, apreciem ca nu pot fi reținute dispozițiile Legii nr 193/2000, acestea fiind aplicabile doar in condițiile in care clauzele contractuale nu sunt clar determinate sau determinabile, or in cauza distincția dintre cele doua cazuri denota un caz special al fiecăruia dintre ele, nu un caz general, nedeterminat sau nedeterminabil.

Aceasta clauza nu determina in mod concret cauza de declarare anticipata a scadentei pentru diminuarea garanțiilor, insa lasă determinabile aceste situații.

Apreciază pârâta că, criza economica prin care trecem si care a condus la o diminuare a garanțiilor aduse de către clienți.

In împrejurarea in care o astfel de clauza nu ar fi fost introdusa, si deci banca nu ar avea posibilitatea rezilierii anticipate a contractului, apreciem ca s-ar crea posibilitatea oricărei persoane care obține un credit de o anumita valoare sa nu mai dispună achitarea acestuia, știindu-se faptul ca banca nu ar putea executa decât garanția adusa, care actualmente este de o valoare net inferioara sumei împrumutate, sau care nu ar putea fi încasata ca urmare a faptului ca reclamanții nu si-au achitat asigurarea.

Considera ca in aceasta din ultima situație s-ar nesocoti dispozițiile art 1020 - 1021 cod civil.

Aceste clauze nu servesc băncii decât in situația in care clientul nu si-ar mai îndeplini obligațiile.

Ceea ce trebuie avut deci in vedere este faptul ca aceste clauze sunt afectate de condiție suspensiva, respectiv pana la data in care clientul nu isi mai executa obligațiile contractuale.

Nerespectarea altor convenții încheiate intre parti, nerespectarea altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare de credit, apariția unei situații neprevăzute care, in opinia băncii, face sa devină improbabil ca împrumutatul sa-si poată îndeplini obligațiile asumate, apariția unei situații neprevăzute conform căreia, in opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, reprezintă ipoteze in care banca poate declara soldul anticipat.

Secțiunea 8, in ansamblu, si cu atat mai mult art.8.1 lit.c) si d,) nu face altceva decât sa reia in convenție regulile generale de drept regăsite in codul civil - art.1025 - sau codul de procedura civila - art.382 lit.d referitoare la căderea debitorului din beneficiul termenului.

Reglementarea de drept comun stabilește ca manifestarea de voința care conduce la decăderea debitorului din beneficiul termenului de executare a contractului este unilaterala si aparține creditorului.

Art.1025 cod civil prevede in mod imperativ ca debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cand este căzut in deconfitura, sau cand, cu fapta sa, a micșorat siguranțele ce prin contract dăduse creditorului sau, fapt ce echivalează cu declararea soldului creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat corespondent art.8.1 din condițiile generale.

Art.263 c.pr.civ. prevede in mod imperativ ca debitorul nu va putea cere termen pentru executarea hotărârii judecătorești, nici nu va putea sa se bucure de termenul ce i s-a dat, daca bunurile lui se vand dupa cererea altui creditor, daca e in stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobște cunoscuta, sau daca prin fapta sa a micșorat garanțiile ce a dat prin contract creditorului sau, sau nu a dat garanțiile făgăduite.

Art.382 c.pr.civ. prevede in mod imperativ ca partea care a câștigat va putea si înaintea sosirii termenului sa ceara executarea hotărârii:

a) debitorul a fugit;

b) daca debitorul risipește averea sa mobila si imobila;

c) daca altt creditori executa alte hotărâri asupra averii sale;

d) daca prin fapta sa el a micșorat asigurările date creditorului sau, sau nu a dat asigurările promise ori încuviințate sau este in stare de insolvabilitate îndeobște cunoscuta.

In toate cazurile in care debitorul nu isi îndeplinește obligația de plata a debitului restant, indiferent de izvorul obligației, împrumutatul poate fi urmărit, in temeiul dispozițiilor de drept comun, de ceilalți creditori ai sai - de exemplu alte banei, instituții financiare etc. - prin valorificarea bunurilor debitorului — acestea constituind cazuri tipice de decădere a debitorului din beneficiul termenului suspensiv sau al termenului de gratie acordat pentru punerea in executare a unui titlu executoriu.

Dat fiind ca însuși codul civil si codul de procedura civila prevăd sancțiuni energice in cazul in care debitorul nu isi îndeplinește in mod corespunzător obligațiile contractuale, fiind decăzut din beneficiul termenului suspensiv acordat in materie contractuala de ort. 1025 c.civ sau al termenului de gratie in vederea punerii in executare a hotărârii judecătorești - art.263 si art.382 c.pr.civ., rezulta ca secțiunea 8 din condițiile generale este o prevedere valabila din toate punctele de vedere.

Clauzele inserate in secțiunea 8 a condițiilor generale din convenția de credit reprezintă doar o aplicație speciala a articolelor legale menționate anterior si nu pot fi privite ca abuzive.

De altfel, orice eventual abuz al băncii in aplicarea si interpretarea acestor dispoziții va putea fi sancționat de instanța de judecata, pe calea contestației la executare, procedura jurisdicționala sanctionatorie a unor eventuale abuzuri.

La data de 24.09.2013 reclamanții au depus la dosar cerere completatoare prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor achitate cu titlul de comision de risc și comision de administrare evaluate provizoriu la suma de 20.000 lei și a dobânzilor aferente acestei sume, evaluate provizoriu la 4000 lei .

La data de 11.03.2014 reclamanții au depus la dosar cerere prin care au restrâns câtimea obiectului la suma de 16350 lei conform raportului de expertiză întocmit de d-na expert Ilina Ionela.

În ședința publica din 25.03.2014 instanța a invocat excepția prescripției raportat la sumele scadente anterior lunii februarie 2010.

În cauza s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza contabila raportul fiind întocmit de d-na expert Ilina Ionela.

Din probatoriul administrat instanța reține următoarele:

La data de 06.12.2007 părțile au încheiat convenția de credit nr. 0134488 prin care reclamanții au beneficiat de un împrumut acordat de pârâtă, convenție ce include și condiții speciale precum și condiții generale.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicita să se constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la punctul 5 lit a din condițiile generale ale convenției de credit nr 0134488/06.12.2007 si la punctual 3.5 din capitolul Condiții speciale, parte integranta a convenției amintite, referitoare la comisionul de risc, ca fiind abuzive, constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la punctul 3 lit d din secțiunea Condiții speciale in ceea ce privește dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente, ca fiind abuziva, constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la punctul 8.1 lit c si d din secțiunea Condiții generale în ceea ce privește dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat "in cazul apariției unei situații neprevăzute", clauza la fel de abuziva.

Astfel, în condițiile speciale la pct 5 lit. a pârâta a stabilit în sarcina reclamanților obligația de a achita comision de risc în procent de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadența pe toata perioada de derulare a convenției de credit.

Acest comision este reglementat și la pct. 3.5 din condițiile generale, astfel, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența plații stabilindu-se prin condițiile speciale.

Începând cu data de 29.10.2010, potrivit raportului de expertiza banca a încasat în locul comisionului de disc, comision de administrare. Procentul acestui comision a fost tot de 0,1% ca și cel al comisionului de risc și s-a aplicat în același mod ca și comisionul de risc pe care l-a înlocuit.

Pentru aceasta redenumire a comisionului de risc în comision de administrare s-a încheiat un act adițional la contractul de credit.

La pct. 3 lit. d din condițiile speciale banca și-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata ce se va aplica de la data comunicării.

Banca a inserat la pct. 8.1 lit. c și d din condițiile generale o clauza conform căreia în cazul apariției unei situații neprevăzute care, care în opinia băncii, face să devina improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulata și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției.

În ce privește caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convențiilor încheiate de părți, banca percepe un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit. Conform art. 3.5 din Condițiile generale, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății se stabilesc prin Condiții speciale.

Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: "(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.";

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicție cu condiția de buna credința, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

Se consideră întotdeauna ca o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul condiției, in special in cazul unui contract standard formulat in avans. In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).

Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Contractele încheiate de parti sunt preformulat, standard, iar eventualele diferente între alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.

Această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, după cum reiese și din interogatoriul administrat reclamanților care au precizat ca nu le-au fost explicate toate componentele acestuia. De asemenea, banca nu a adus vreo dovadă în sensul că această clauză a fost negociată sau ca reclamanții ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuții prealabile, corespondenta etc.

Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv debitorul a garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu polița cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate. Dezechilibrul în detrimentul consumatorului reiese și din ansamblul clauzelor contractuale astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situației economice in nici o situație. Acest lucru este pus in evidenta și de clauzele privind dobânda contractuală și de pct. 10.2 din Condiții generale, în conformitate cu care în cazurile în care din diferite motive costurile băncii legate de acordarea de credit, cresc, împrumutatul va plăti acestuia în termen de 15 zile de la data notificării sumele suplimentare. În consecință, toate costurile băncii legate de creșterea costului creditului sunt suportate exclusiv de către client.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din rata lunară și totalul sumei de rambursat cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate. În acest sens, instanța reține că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență.

În ce privește susținerea pârâtei in sensul că instanța nu poate proceda la examinarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc întrucât este o parte a prețului contractului (alături de dobândă) și, în consecință, este exclus de la controlul clauzelor abuzive potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, aceasta este neîntemeiată, prețul creditului fiind dat de dobândă, fiind stipulată în contract inclusiv dobândă penalizatoare in caz de întârziere la plata. Mergând pe interpretarea băncii, majoritatea clauzelor cuprinse in Condiții speciale ar fi excluse de la examinarea caracterului abuziv în condițiile in care, în afara comisionului de risc, au fost percepute alte trei comisioane.

Prin urmare acest comision și clauzele aferente nu au fost negociate de către parți, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.

În același timp, instanța reține că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în condițiile în care funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contractul de credit, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe acest comision, întrucât, într-o astfel de situație, orice consumator se află într-o poziție dezavantajată față de bancă, fiind în imposibilitate reală de a negocia acest comision. Cu privire la rațiunea introducerii comisionului de risc, Înalta Curte a statuat că "atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții stabilite prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit";. (Decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect constatare nulitate absolută a clauzelor privind comisionul de risc)

Pentru considerentele expuse, instanța va constata nulă absolut clauza prev. de pct. 5 lit. a - Condiții speciale și de art. 3.5 - Condiții generale din Convenția de credit, intervenită între părți, fiind abuzivă. Prin expertiza contabilă, efectuată în cauză s-au stabilit sumele încasate cu titlul de comision de risc-administrare.

Reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prev. de pct. 3 lit. d care dă posibilitatea băncii să revizuiască rata dobânzii curente și restituirea diferenței dintre dobânda percepută efectiv până în prezent și cea fixă de 4,25 p.a. prevăzută în convenții în forma inițială.

Potrivit Secțiunii 3, art. 3.1., intitulat marginal "Dobânda curentă", pct. 2 din Condițiile Generale ale Convenției, "rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa fiind menționată în Condițiile Speciale". Potrivit pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale ale Convenției, rata dobânzii curente este fixă, de 4,25 p.a. Potrivit literei d) a aceluiași punct, cu privire la care s-a invocat caracterul abuziv, "banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Instanța reține că, potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale are prevalentă asupra art. 3.2.1 din Condițiile Generale, acestea din urmă trimițând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale. În consecință, instanța reține că cele două credite sunt acordate cu dobânda fixă menționată.

După concluzia logică de interpretare menționată mai sus, art. 3 litera d) din Condițiile Speciale prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară. Or, instanța reține că banca nu a definit această clauză.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condițiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce ar determina o asemenea măsură. Deși în Condițiile Generale, Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal "Definiții"), dintre care unii de notorietate (de ex, "USD, Dolari") - nu a indicat ce se înțelege prin "schimbări semnificative pe piața monetară".

În consecința, instanța reține că și aceasta clauza este abuzivă.

Astfel, prin prevederile art. 8.1., lit. c și d s-a prevăzut posibilitatea ca banca să aprecieze unilateral (declare) soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia sa, ar face ca împrumutatul să nu-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției (lit. c), sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător (lit. d).

Aceste clauze în mod evident pot fi încadrate între cele apreciate chiar de către legiuitor ca fiind abuzive și expuse în anexa la Lg. 193/2000, respectiv lit. g din acestea ("g) dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale;";).

Intimata bancă este cea care în mod exclusiv poate interpreta cele două clauze contractuale, respectiv, poate aprecia în mod exclusiv că reclamanții nu mai pot să-și îndeplinească obligațiile asumate, sau că a apărut o situație neprevăzută conform căreia, în opinia sa, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

Petenții nu ar putea contesta în nici un mod aprecierile cocontractantei, concluziile acesteia impunându-li-se chiar și în cazul în care și-ar îndeplini în continuare toate obligațiile asumate.

În mod evident dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților este semnificativ, fiind posibil ca întregul credit să devină scadent, reclamanții pierzând beneficiul achitării în rate, printr-o posibilă apreciere subiectivă și greșită a intimatei, apreciere pe care să nu o poată contesta.

În consecința, instanța va constata nule absolut clauzele prev. de pct. 5 lit. a Condiții speciale și de art. 3.5 din Condiții generale, clauza prev. de pct. 3 lit. d din Condiții speciale, clauza prev. de art. 8.1 litera c și art. 8.1 litera d din Condiții generale din Convenția de credit nr. 0134488/06.12.2007.

Dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de risc/administrare este un drept patrimonial ce se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1954.

Este adevărat că acțiunea prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale este imprescriptibilă, însă dreptul de a solicita restituirea sumelor pretins încasate ilegal este prescriptibil.

Nimic nu s-a opus ca reclamanții să promoveze cererea de chemare în judecata în termenul de 3 ani de la data semnării contractului în vederea recuperării integrale a sumelor cu privire la care pretind că s-au achitat nelegal.

Faptul că au rămas în pasivitate nu poate atrage decât sancționarea lor prin intervenirea prescripției.

Deci, instanța reține că dreptul de a solicita sumele achitate cu titlul de comision de risc redenumit comision de administrare anterior lunii februarie 2010 s-a stins prin prescripție, perioada pentru care va fi admisă excepția.

Suma achitată cu titlul de comision de risc redenumit comision de administrare începând cu luna februarie 2010, potrivit raportului de expertiză, este în cuantum de 5894,34 lei, iar dobânda legală aferenta acestei sume este de 901,91 lei, sume pe care instanța o va obliga pe pârâta să le plătească reclamanților.

În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. instanța va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, proporțional cu culpa procesuală a părților și va obliga pe pârâta să plătească reclamanților cu acest titlu suma de 1022 lei.

De asemenea, instanța va obliga să plătească în favoarea statului suma de 222 lei reprezentând taxa de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției extinctive pentru pretențiile scadente anterior lunii februarie 2010.

Admite în parte acțiunea completată și restrânsă formulată de reclamanții G.L A. și G.L N. ambii domiciliati în mun. P., str. N. B., nr. ., bl. ., sc. ., ap. ., jud. . în contradictoriu cu paratele SC V. R. SA, cu sediul în sector ., B., nr. ., et. . și SC V. R. SA - S. P., cu sediul în mun. P., str. C., bl. ., jud.

Constată nule absolut clauzele prev. de pct.5 lit. a Condiții speciale și de art. 3.5 din Condiții generale, clauza prev. de pct.3 lit. d din condiții speciale, clauza prev. de art. 8.1 lit.c și art. 8.1 litera d din Condiții generale din Convenția de credit nr. 0134488/2007.

Obligă pe pârâtă să modifice convenția de credit menționată prin eliminarea clauzelor constatate abuzive.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 5894,34 lei reprezentând comision de risc(administrare) și dobânda legală aferentă în cuantum de 901,91 lei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 1022 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe pârâtă să plătească statului suma de 222 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2014

Președinte,

E F

Grefier,

I C

← plângere contravențională. Jurisprudență Plângeri prealabile		Revendicare imobiliara. Jurisprudență Revendicare (acţiuni,... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Revendicare imobiliara. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)