Acţiune în despăgubiri întemeiate pe HG nr.1083/2008. Termen de prescripţie.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 770/A din data de 24.11.2014

Acțiune în despăgubiri întemeiate pe HG nr.1083/2008. Termen de prescripție.

HG nr.1083/2008: art.3, 4 alin.2 lit.c);

Codul Muncii: art. 268 alin. (1) lit. c).

Prima instanță a reținut corect faptul că, raportat la data intrării în vigoare a HG nr.1083/2008 respectiv 01.01.2009, termenul de prescripție pentru valorificarea dreptului reclamantului s-a împlinit la data de 01.01.2012, având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani.

Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.770/A/24 noiembrie 2014.

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, sub dosar nr. 3117/97/2013, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtul I.P.J. H. și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 6.000 Euro echivalent în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri de sănătate prevăzute de disp. art. 4 alin.2 lit.c din H.G. nr.1083/2008; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost polițist în cadrul IPJ Hunedoara până la data de 31.07.2005, când în baza deciziei Medicale nr. A/2294/5 din 12.07.2005 a Comisiei de Expertiză Medico- Militară din cadrul Spitalului Militar S., avizată de Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară din cadrul M.A.I., s-a constatat că este invalid gradul III și implicit clasat inapt pentru serviciul în poliție, fiind pensionat.

Prin art. 28 alin. 1 lit. m din Legea nr.360/2002, privind Statutul Polițistului, polițiștii au, între altele, dreptul la asigurare de sănătate în condițiile stabilite prin Hotărâre de Guvern.

HG nr.1083/2008, dată în aplicarea prevederii menționate din Statutul Polițistului, stabilește prin art. 3 că M.A.I. acordă despăgubiri polițiștilor, între altele, pentru:"invaliditate de gradul III";, iar art.4 alin. 2 lit. c) stabilește cuantumul despăgubirilor pentru acest risc la 6000 euro, echivalent în lei la data plății.

Pentru punerea în executare a prevederilor menționate, M.A.I. a elaborat norme metodologice aprobate prin Ordinul nr. 24/24.03.2009.

A mai arătat că în conformitate cu prevederile art.8 din acest Ordin, a formulat cerere pentru acordarea despăgubirilor depusă la sediul pârâtului, aceasta fiind ultima unitate din care a făcut parte, depunând toate actele prevăzute în ordin.

Pârâtul, prin adresa nr.7313/18.02.2013, a refuzat acordarea despăgubirilor pe motivul că HG 1083/2008 nu este aplicabilă decât polițiștilor răniți, răniți și rămași invalizi sau decedați, reclamantul neîncadrându-se în nici una din aceste categorii.

În conformitate cu prev. de art. 4 alin. 2 din Ordinul M.A.I. nr.24/2009 și art.7 din Legea nr.554/2004, reclamantul a solicitat pârâtului, în termen, reanalizarea modului de soluționare a cererii sale.

Prin adresa nr.71202/05.03.2013, pârâtul a comunicat că își menține punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 7313/18.02.2003, în sensul că refuză să-i acorde despăgubirile.

A mai arătat că în H.G. nr.1083/2008 art.2, sunt definite clar semnificațiile termenilor și expresiilor folosite astfel: a. polițist - funcționar public civil, cu statut special, căruia i s-au aplicat prevederile Legii nr.360/2002. Această calitate o avea la data ivirii invalidității, iar pârâtul nu i-o neagă; b. polițist rănit - polițist supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, independent de voința lui, unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică și/sau funcțională a organismului. Îndeplinirea acestei condiții a rezultat din cuprinsul Deciziei Medicale a Comisiei din cadrul Spitalului Militar S., avizată de Comisia centrală din cadrul M.A.I.; c. polițist invalid - polițist rănit, clasat inapt pentru serviciul polițienesc de către comisiile de expertiză medicală și evaluarea capacității de muncă. Și acest lucru a rezultat din Decizia Medicală menționată.

A mai susținut că a fost polițist și este polițist rănit în sensul art.2 lit. b și este invalid în sensul art. 2 lit. c din H.G. nr.1083/2008.

Atât timp cât actul normativ definește acești termeni nici o altă autoritate nu poate da o altă interpretare acestora.

A invocat practica judiciară a Tribunalului Hunedoara (dosar nr.7452/97/2011 și nr.8286/97/2011) și a Curții de Apel Alba Iulia (decizia nr.2349/2011 în dosarul nr.5032/97/2110 al Tribunalului Hunedoara).

Pârâtul I.P.J. H. a depus la dosar întâmpinare prin care în principal a invocat excepția prescripției, arătând că reclamantul a fost angajatul său până la data de 31.07.2005, iar H.G. nr.1083/2008 a intrat în vigoare la data de 01.01.2009 și față de ambele date termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.2517 din Codul civil este depășit.

Pe fond, a arătat că disp.art.2 și 3 din H.G. nr.1083/2008 nu sunt aplicabile decât polițiștilor răniți și răniți rămași invalizi sau decedați în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, potrivit legii, fapt pentru care, consideră că polițiștilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a pierderii capacității de muncă, fiind clasați ca urmare a diagnosticării clinice și funcționale "inapt pentru serviciul în poliție"; și încadrați în grade de invaliditate pentru boli apărute în timpul și din cauza serviciului în poliție, nu se încadrează în categoriile de polițiști beneficiari ai despăgubirilor de hotărârea menționată.

A mai învederat instanței că dispozițiile art.2 și 3 din H.G. nr.1083/2008 trebuie coroborate cu cele ale art. 1 alin. 2 din același act normativ care prevede că "despăgubirile prevăzute la alin.1 implică acordarea unor sume de bani pentru polițiști, sau în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situația producerii riscurilor specifice activității de poliție";.

Este adevărat că pe decizia medicală invocată de reclamant există mențiunea "Boală apărută în timpul și din cauza serviciului în poliție";, însă acest act trebuie analizat în integralitatea sa, or această mențiune nu este motivată în nici un fel, iar la rubrica "istoricul bolii"; nu este făcută nici o mențiune din care să rezulte felul în care reclamantul a fost expus unor factori patogeni în timpul ori în legătură cu serviciul, dimpotrivă diagnosticul face trimitere la o patologie cronică.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției și înlăturarea apărărilor formulate pe fond de către pârât.

Cu privire la excepție, a arătat că singurul termen de prescripție incident în speță este cel de 6 luni de la comunicarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii sale, reglementat de art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004, termen în care s-a încadrat.

Pe fond, a reiterat susținerile din acțiune și în plus a mai arătat că boala chiar cronică, s-a cronicizat în urma unei afecțiuni acute, iar pârâtul dacă avea dubii asupra corectitudinii deciziei medicale, putea s-o conteste dar nu a făcut-o.

Prin sentința nr.4128/CA/2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă ca fondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.G. împotriva pârâtului I.P.J. H. și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.000 Euro echivalent în lei la data plății cu titlu de despăgubiri conform art.4 alin.2 lit. c din H.G. nr.1083/2008 și 4 lei, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr.1660/03.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admis recursul declarat de pârâtul I.P.J. H. împotriva sentinței nr.4128/CA/2013, care a fost casată cu trimitere spre rejudecare Tribunalului Hunedoara- Secția de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.

In considerentele acelei decizii s-a reținut că drepturile solicitate de reclamant în temeiul H.G. nr.1083/2008 au caracterul unor ajutoare ce se acordă polițiștilor, ca funcționari publici cu statut special, după încetarea activității prin pensionare, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcționari publici în activitate, pentru a fi incidente disp. art.109 din Legea nr.188/1999 de natură a atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

Așa fiind, competența de soluționare a acestui litigiu aparține, potrivit art.2 lit. c din codul de procedură civilă și art.153 lit. f din Legea nr.263/2010, tribunalului, ca instanță de litigii de muncă și asigurări sociale.

In rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr.3117/97/2013*.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4128/CA/27.06.2013 pronunțată în cauză a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul I.P.J. H. A respins acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul S. G. împotriva pârâtului I.P.J. H.

Pentru a hotărî, astfel, instanța a reținut următoarele :

Reclamantul S.G. s-a pensionat la data de 31.07.2005.

La acea dată nu exista H.G. nr.1083/2008 și Ordinul nr.24/2009 dat în aplicarea acesteia, așa încât nu exista temei legal pentru ca reclamantul să solicite despăgubiri în litigiu la data pensionării.

H.G. nr.1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor a intrat în vigoare la data de 01.01.2009 iar Ordinul nr.24/24.03.2009 privind Normele metodologice de aplicare a H.G. nr.1083/2008 a intrat în vigoare la data de 10.04.2009.

Prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 10.04.2009, aceasta fiind data de la care reclamantul avea temei legal pentru a solicita drepturile în litigiu.

Termenul de prescripție este cel de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1957 privitor la prescripția extinctivă, care era în vigoare la data de 10.04.2009 și nu cel prevăzut de art.2517 din Codul civil actual, care a intrat ulterior în vigoare (1 octombrie 2011).

Conform art.1 din Decretul nr.167/1958 "Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege"; iar potrivit art.7 din același decret "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune";.

Totodată, în art.3 din același act normativ se precizează că "termenul prescripției este de 3 ani"; dacă nu există alte prevederi legale derogatorii.

Așa fiind, acțiunea putea fi formulată până cel mai târziu la data de 10.04.2012.

Ea a fost însă introdusă la instanță prin poștă, la data de 15.03.2013, deci cu depășirea termenului legal.

Față de considerentele expuse s-a admis ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și în consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea de asigurări sociale de față.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamantul S.G., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în senul admiterii cererii sale și obligării pârâtului IPJ Hunedoara la plata sumei de 6000 Euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu despăgubiri de sănătate conform art. 4 alin.1 lit. c din H.G. nr.1083/2008.

În expunerea de motive apelantul critică hotărârea tribunalului ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că este îndreptățit la suma pretinsă, reluând argumentele din acțiunea introductivă.

Susține că toate dosarele colegilor săi au fost soluționate favorabil de către secția contencios administrativ al curții și singurul pretext al schimbării practicii și al considerării acțiunii ca litigiu de muncă este să nu beneficieze de prev. din Legea nr.544/2004 în baza căruia se încadrează în termenul de depunere a acțiunii, aceasta nefiind prescrisă.

Intimatul I.P.J. H. a depus întâmpinare în această fază procesuală solicitând respingerea apelului ca nefondat, pe argumentele expuse în întâmpinarea depusă și în fața instanței de fond.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situație de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:

Apelul este nefondat.

Reclamantul S.G. s-a adresat pârâtului I.P.J. H. cu cerere înregistrată sub nr.7313/2013 solicitând a i se acorda despăgubirile prevăzute de HG nr.1083/2008 - privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor și de Ordinul MAI nr. 24/2009- privind Normele metodologice de aplicare a H.G. nr.1083/2008.

Prima instanță a reținut corect faptul că, raportat la data intrării în vigoare a HG nr.1083/2008 respectiv 01.01.2009, termenul de prescripție pentru valorificarea dreptului reclamantului s-a împlinit la data de 01.01.2012, având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani.

În concret, sunt incidente două termene de prescripție.

Primul se referă la termenul în care reclamantul era îndreptățit să solicite plata despăgubirilor reglementate de H.G. nr.1083/2008, iar cel de-al doilea se referă la termenul în care reclamantul se putea adresa instanței în cazul în care instituția refuza plata acestor despăgubiri.

Astfel, conform art. 117 din Legea nr.188/1999 (aplicabilă polițistului care are statut de funcționar public civil)- dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, iar disp. art. 268 alin. (1) lit. c din Codul muncii prevăd că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

În consecință, reclamantul era obligat să solicite plata drepturilor în termenul de prescripție de 3 ani, termen pe care nu l-a respectat, cererea fiind formulată numai în cursul anului 2013, în timp ce termenul de prescripție s-a împlinit la data de 01.01.2012.

Față de cele reținute, reclamantul nemaifiind în termenul legal de valorificare a dreptului său, excepția invocată a fost corect soluționată, de către instanța de fond.

Soluționând litigiu pe această excepție corect analizată de prima instanță cu prioritate conform art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, celelalte aspecte privind fondul litigiului nu se mai impun a fi verificate.

Cât privește soluționarea cauzei de către instanța specializată de asigurări sociale, acesta chestiune a fost tranșată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia de casare nr. 1660/03.03.2014 din dosar nr.3117/97/2013 astfel încât instanța de fond a soluționat corect litigiu, în lumina considerentelor acestei decizii, obligatorii potrivit art.501 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul cu care a fost investită de către reclamant, păstrând hotărârea atacată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în despăgubiri întemeiate pe HG nr.1083/2008. Termen de prescripţie.