Acţiunea în rezoluţiune a contractului de întreţinere întemeiată pe dispoziţiile art.2263 alin.3 NCC
Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 785 din data de 23.04.2014
Acțiunea în rezoluțiune a contractului de întreținere întemeiată pe dispozițiile art.2263 alin.3 NCC referitoare la neexecutarea fără justificare a obligațiilor de întreținere nu poate fi pronunțată decât de instanța , iar când pârâta a achiesat acțiunea este admisibilă.
În fapt, se arata în motivarea acțiunii de către reclamanta, a dobândit imobilul sus arătat prin moștenire, dar și prin cumpărare, iar în anul 1999 a suferit un accident vascular și din acel moment a avut nevoie de sprijin, acesta fiind motivul pentru care s-a hotărât sa întocmească actele în favoarea nepoatei sale către care a transmis nuda proprietate, reclamanta rezervându-si uzufructul viager.
Mai arata reclamanta ca parata s-a obligat sa-i acorde ajutor constând în condiții de locuit decente, procurarea și prepararea de alimente, asigurarea asistentei medicale, asigurarea menajului, a încălzirii, achiziționarea de îmbrăcăminte și plata utilităților. Susține reclamanta ca după câteva luni de la încheierea actului parata a început sa-si neglijeze obligațiile și a fost nevoita sa apeleze la ajutorul vecinilor.
In drept, a invocat disp art. 2263 în referire la art. 2254 NCC. In dovedire a solicitat proba cu acte, martori și interogatoriu. La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: copie carte de identitate G N (fila 6), copia contractului care se dorește a fi rezolvit (file 7-8), certificat de încadrare în grad de handicap (fila 9), scrisoare medicala (fila 10), extras de carte funciara nr 100764 a localității Drăgănești (file 25-26).
BCF Tecuci a comunicat instanței încheierea nr 14910/06.03.2014 din care rezulta ca s-a notat în cartea funciara litigiul de fata (fila 41).
Legal citata pârâta nu s-a prezentat în instanța, dar a înaintat un înscris prin care arata ca este de acord cu acțiunea care s-a formulat de către reclamant.
Având în vedere poziția pârâtei, precum și dispozițiile art. 2263 alin 3 NCC care prevăd "…precum și atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanța…";, constatând ca pârâta a achiesat în totalitate la cererea reclamantei, acțiunea va fi admisa așa cum a fost formulata.
← Contestaţie la executare fiscală – prescripţia executării silite | Competenţa alternativă a instanţelor în acţiunile... → |
---|