Acţiunea în tăgăduire de paternitate. Inadmisibilitatea cererii de intervenţie în interes propriu, într-o pricină având ca obiect tăgăduirea paternităţii
| Comentarii |
|
Prezumţia de paternitate instituita de art. 53 C.fam., nu are un caracter absolut, iar acţiunea care are ca obiect răsturnarea acestei prezumţii, se numeşte acţiune în tăgăduire de paternitate, fiind o acţiune de stare civilă (în contestaţie), care pune in discuţie un raport de filiaţie existent, având ca obiect modificarea elementelor care intra in conţinutul stării civile - ca un atribut de identificare a persoanei. Această acţiune are un caracter strict personal, iar potrivit art. 54 alin. 2 C. fam., ea poate fi pornită de către soţul mamei, dar şi de mamă şi copil, în lumina Deciziei nr. 349/2001 a Curţii Constituţionale. Intervenţia în interes propriu într-o astfel de pricină este inadmisibilă, întrucât o terţă persoană nu poate formula pretenţii proprii în legătură cu obiectul procesului.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 398 din 13 octombrie 2006
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în temeiul art. 45 C. proc. civ. a introdus o cerere în tăgada paternității minorei T.D.A., în contradictoriu pârâții T.G.F și T.M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că pârâtul T.M. nu este tatăl minorei T.A.D. născută in timpul căsătoriei celor doi pârâți.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâții s-au căsătorit în anul 1995 și s-au despărțit în fapt în anul 2001 când pârâta T.G.F a întreținut relații extraconjugale cu un alt bărbat, din care a rezultat minora. Deși căsătoria părților a fost desfăcută ulterior nașterii, este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl minorei.
Intervenientul B.C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii în tăgada paternității.
Instanța, după punerea în discuție a cererii, nu a încuviințat-o în principiu, în temeiul dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., cu motivarea că, acțiunea în tăgada paternității reglementată de dispozițiile art. 54 C.fam., este o acțiune personală, astfel ca cererea de intervenție este inadmisibila.
Prin sentința civilă 222 din 17 ianuarie 2006 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a admis cererea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și s-a constatat că pârâtul T.M. nu este tatăl minorei, având in vedere concluziile raportului de expertiză pentru stabilirea paternității realizat în cauză, potrivit cărora pârâtul este exclus de la paternitate, tatăl fiind un alt bărbat cu grupa sanguină B sau AB.
împotriva sentinței a declarat apel intervenientul B.C. care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sentința instanței de fond este nelegală sub aspectul modului în care a rezolvat cererea de intervenție asupra căreia, de altfel nici nu s-a mai pronunțat prin dispozitivul sentinței apelate.
S-a arătat că apelantul a justificat un interes propriu în sensul dispozițiilor art. 49 alin. l C. proc. civ., deoarece împotriva sa se află în curs de soluționare o acțiune în stabilirea paternității în prezent suspendată și în consecință, este îndreptățit să-și apere interesele, în scopul prevenirii unei eventuale înțelegeri între părinții copilului de natură să conducă la schimbarea statutului civil al copilului născut din căsătorie, așa încât cererea de intervenție este admisibilă în principiu.
Au fost reiterate excepțiile privind lipsa calității procesuale active a intimatului reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, excepția tardivității introducerii acțiunii, susținându-se de asemenea că acțiunea ar trebui privită și ca prematură, câtă vreme certificatul de naștere al minorei nu atestă paternitatea la rubrica „tată”.
Tribunalul Olt, prin decizia nr. 188 din 17 aprilie 2006 a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere că apelantul intervenient a justificat un interes propriu în intervenția sa în cadrul acțiunii în tăgada paternității formulată de Parchet împotriva celor doi părinți ai copilului, întrucât împotriva intervenientului a fost promovată o acțiune în stabilirea paternității.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata T.G.F., considerând că în mod greșit Tribunalul a admis apelul intervenientului B.C., care nu justifică interes în sensul art. 49 alin. (2) C. proc. civ., iar Ministerul Public a procedat corect și în timp util a promovat această acțiune, care vizează interesul legitim al minorei.
Curtea a admis recursul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Prezumția de paternitate instituita de art. 53 C.fam., nu are un caracter absolut, iar acțiunea care are ca obiect răsturnarea acestei prezumții, se numește acțiune în tăgăduire de paternitate, fiind o acțiune de stare civilă (în contestație), care pune in discuție un raport de filiație existent, având ca obiect modificarea elementelor care intra in conținutul stării civile - ca un atribut de identificare a persoanei.
Legea nu arată cazurile în care poate fi pornită acțiunea, ci stabilește numai o regulă generală, în sensul că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Această acțiune are un caracter personal, iar potrivit art. 54 alin. (2) C.fam., ea poate fi pornită numai de către soțul mamei, acțiunea putând fi continuată și de către moștenitorii acestuia.
Prin Decizia nr. 349/2001 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale, în măsura în care nu recunosc mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, alături de tată, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității.
Se reține din cuprinsul deciziei că limitarea instituită de art. 54 alin. (2) C.fam. pentru femeia căsătorită, contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 26,art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Constituție și constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi, a principiului egalității dintre soți, ca unul din principiile pe care se întemeiază instituția familiei, a principiului ocrotirii vieții intime, familiale și private, a dreptului constituțional al oricărei persoane de a dispune de ea însăși.
Ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate prezentată mai sus, a fost extins cadrul procesual, dobândind legitimare procesuală activă și mama și copilul alături de tată, în promovarea unei astfel de acțiuni.
Acest cadru însă este restrictiv, tocmai ca urmare a argumentelor care au determinat admiterea excepției și dat fiind caracterul personal al unei asemenea acțiuni. Calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în tăgada paternității, au numai persoanele mai sus menționate, membri ai familiei bazată pe căsătorie în sensul la care se referă în acest caz, chiar art. 1 C.fam., respectiv soții și copiii, iar numai în considerarea acestor calități, izvorâte din acte de stare civilă (căsătoria) și fapte de stare civilă (nașterea), se nasc anumite efecte juridice.
Este adevărat că în procesul civil, părților între care s-a stabilit inițial raportul juridic procesual li se pot adăuga și terțe persoane, care intrând în proces din inițiativa lor sau a părților inițiale, dobândesc calitatea de părți, codul de procedură civilă reglementând un caz de intervenție din inițiativa terțului (voluntară) și trei cazuri în care terțul este introdus în proces din inițiativa uneia din părțile inițiale (forțată).
Dispozițiile art. 49 - 56 C. proc. civ. reglementează intervenția voluntară principală, când terțul invocă un drept al său și accesorie, când este făcută pentru apărarea dreptului uneia dintre părți.
Intervenția principală este acea prin care terțul urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său, tinzând să câștige pentru sine obiectul procesului și se face împotriva ambelor părți originare, reclamant și pârât.
Chiar dacă dispozițiile procedurale mai sus menționate recunosc în principiu, posibilitatea intervenirii terților în procesul declanșat între părțile principale, instanța pentru a se pronunța asupra admisibilității în principiu a acesteia, trebuie să verifice dacă terțul justifică un interes ocrotit de lege, daca cererea are obiect, dacă există legătură între cererea de intervenție și cererea principală și dacă sunt îndeplinite celelalte condiții de exercițiu ale formelor procedurale ce alcătuiesc acțiunea civilă.
Pornind de la definirea intervenției principale și a celei accesorii, cererea formulată de intervenientul B.C. nu poate fi calificată nici ca o cerere de intervenție în interes propriu, deoarece nu urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său și câștigarea pentru sine obiectul procesului, și nici cerere de intervenție accesorie în condițiile în care atât reclamantul cât și pârâtul justifică interes pentru admiterea acțiunii, iar intervenientul tinde la respingerea acesteia.
Având în vedere aceste împrejurări, obiectul și caracterul personal al cererii introductive de instanță, ca acțiune de stare civilă vizând un drept personal nepatrimonial, precum și argumentele expuse anterior privind legitimarea procesuală a persoanelor care pot promova o acțiune în tăgada paternității, cererea de intervenție formulată de intimatul B.C., este inadmisibilă.
Instanța de recurs constată astfel că tribunalul a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 54 C.fam. și 49 C. proc. civ., caz de modificare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în condițiile în care instanța de recurs reține inadmisibilitatea cererii de intervenție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) teza I C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta T.G.F. și se va modifica în tot decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de intervenient.
în raport cu obiectul recursului care se refera la legalitatea deciziei tribunalului, instanță care s-a pronunțat doar asupra admisibilității cererii de intervenție, nu se mai impune a fi examinată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intervenient în întâmpinare și nici aspectele privind dovada stării civile a minorului.
(Judecător Tatiana Rădulescu)
| ← Rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare. Repunerea... | Ocrotirea minorului. Caracterul subsecvent al plasamentului.... → |
|---|
