Ocrotirea minorului. Caracterul subsecvent al plasamentului. Consecinţe
| Comentarii |
|
Potrivit art. 30 şi urm. din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, aceştia purtând întreaga responsabilitate pentru creşterea lui. Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 14 şi art. 15 din lege, rezultă că prioritară este creşterea copilului în familie şi în familia extinsă, iar plasamentul are caracter subsecvent.
Secţia civilă - complet specializat de familie şi minori, Decizia nr. 2101 din 7 noiembrie 2006
Prin decizia civilă nr. 2101/ F din 7 noiembrie 2006 Curtea a admis recursul declarat de pârâta S. A. A., asistată de reprezentanții săi legali în calitate de părinți S. F. și S. I. împotriva sentinței civile nr. 2039 din 7 august 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A reținut că Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamanta D.G.A.S. P.C. Timiș în contradictoriu cu pârâta S.A.A., iar în consecință a dispus înlocuirea măsuri plasamentului în regim de urgență privind pe copilul S.A., născut la 16 martie 2006, fiul pârâtei, măsură instituită prin dispoziția nr. 223 din 18 aprilie 2006 a directorului executiv al instituției reclamante, cu măsura plasamentului la familia S.S.D. și S.C.M. până la luarea unei alte măsuri de protecție specială privind copilul, precum și exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești privind persoana copilului de către această familie, iar cele privind bunurile copilului de către președintele Consiliului Județean Timiș.
Instanța a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă, solicitând înlocuirea măsuri plasamentului în regim de urgență cu plasamentul la familia S.S.D. și S.C.M. a copilului S.A., născut la 16 martie 2006, fiul pârâtei, în condițiile Legii nr. 272/2004, motivând că a fost lăsat de pârâtă la Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” Timișoara, deoarece pârâta, în vârstă de 17 ani, a declarat că nu se poate ocupa de îngrijirea lui, după cum nici bunica maternă nu se poate ocupa de creșterea și educarea acestuia întrucât nu realizează venituri.
A mai arătat că prin declarațiile nr. 11347 și nr. 11348 din 23 martie 2006 atât mama copilului cât și bunica maternă a acestuia au arătat că sunt de acord cu adopția copilului, că prin dispoziția nr. 223 din 18 aprilie 2006 față de copil s-a dispus plasamentul în regim de urgență la familia S.S.D. și S.C.M. conform cererii acestora din 17 aprilie 2006 și evaluării psiho-sociale efectuate la domiciliul lor.
Analizând acțiunea în raport de susținerile reclamantei și de înscrisurile depuse în cauză, tribunalul a reținut că pârâta s-a opus la admiterea acțiunii, iar la termenul din 26 mai 2006 a solicitat reintegrarea copilului în familie, sens în care a depus declarații autentice din partea rudelor, respectiv unchiul și bunicii materni ai copilului, prin care aceștia au declarat că sunt de acord să o sprijine în vederea întreținerii, creșterii și educării copilului.
în raport de această împrejurare, în cauză s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul pârâtei și s-a completat raportul privind situația copilului.
Tribunalul a mai reținut că la data de 21 martie 2006 reclamanta a fost sesizată despre situația copilului aflat în Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” Timișoara, unde a fost lăsat de pârâtă după naștere.
Drept urmare, față de copil s-a dispus plasamentul în regim de urgență la familia S.S.D. și S.C.M., care au solicitat plasamentul copilului.
Tribunalul a apreciat că cererea de reintegrare a copilului în familie nu este întemeiată, deoarece în cauză o astfel de cerere a fost formulată de bunicii materni, iar nu de către pârâtă, care, deși are capacitate de exercițiu restrânsă, putea să formuleze o astfel de cerere în nume propriu.
A mai apreciat că o astfel de cerere trebuia formulată ca o cerere reconvențională iar nu verbal în instanță.
în această situație, tribunalul a apreciat că instanța nu a fost investită cu o cerere de reintegrare a copilului în familie, iar din raportul înregistrat la 1 august 2006 depus de reclamantă, rezultă că reintegrarea copilului în familie nu este în interesul lui, față de concluziile evaluării psihologice a pârâtei, de situația personală a acesteia, așa încât reintegrarea copilului în familie nu reprezintă dorința pârâtei ci a familiei acesteia, care a declarat că o susține doar material.
Tribunalul a mai reținut că familia S. a oferit copilului un climat familial, așa încât copilul a beneficiat de o atenție deosebită și de un mediu familial armonios din partea acesteia.
în consecință, tribunalul a apreciat că interesul superior la copilului în cauză este satisfăcut prin instituirea măsurii plasamentului la familia S., conform dispozițiilor Legii nr. 272/2004, precizând totodată că această măsură are caracter temporar, iar pârâta are posibilitatea ca în viitor să ceară reintegrarea copilului în familie.
împotriva acestei sentințe pârâta S.A.A., asistată de părinții săi S.F. și S.I., în calitate de părinți, a declarat recurs în termen, solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, datorită faptului că nu a fost legal citată și pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra cererii reconvenționale.
în motivarea recursului arată că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită în sensul că, având capacitate de exercițiu restrânsă, trebuia să fie asistată de părinți la toate termenele de judecată.
De asemenea, mai arată că a solicitat reintegrarea copilului în familie, însă instanța nu a analizat această cerere, cauzându-i un prejudiciu și încălcându-i drepturile părintești asupra copilului, drepturi din care nu a fost decăzută.
în drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 3041și art. 312 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de pârâtă în raport de aceste critici, de probele dosarului și de dispozițiile art. 299 și 312 C. proc. civ., Curtea a apreciat că este întemeiat, după cum urmează:
La data soluționării cauzei în fond pârâta recurentă S.A.A. era minoră, având astfel capacitate de exercițiu restrânsă, conform art. 9 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.
în aceste condiții, conform art. 42 C. proc. civ., pârâta nu putea sta în judecată decât asistată de către părinții săi.
Potrivit art. 43 C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite cu încălcarea art. 42 sunt anulabile în măsura în care nu au fost confirmate de către reprezentanții legali.
în cauză, nu au fost indicați de către reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță și părinții pârâtei pentru a o asista, iar instanța nu a pus în discuție necesitatea citării acestora conform art. 42 C. proc. civ.
Pe de altă parte, în cauză nu numai pârâta în calitate de mamă a copilului a cerut reintegrarea copilului în familie, ci și bunicii materni ai acesteia, S.I. și S.F., au formulat o astfel de cerere, cerere înregistrată sub nr. 23744 din 30 iunie 2006 la instituția reclamantă și care nu a fost analizată de instanța de fond.
Potrivit art. 30 și urm. din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, aceștia purtând întreaga responsabilitate pentru creșterea lui. Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 14 și art. 15 din lege, rezultă că prioritară este creșterea copilului în familie și în familia extinsă, iar plasamentul are caracter subsecvent.
Curtea a apreciat că interesul superior al copilului, consacrat cu caracter de principiu de art. 2 din Legea nr. 272/2004, poate fi realizat în cauză numai prin luarea în considerare a tuturor posibilităților ca acesta să fie crescut în familie.
Acest deziderat asigură exercitarea de către copil și de către mama și bunicii materni ai acestuia, a dreptului la viața familială consacrat de art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o decizie privitoare la copil trebuie să se bazeze pe fapte pertinente și să nu conțină elemente de arbitrariu nici măcar în aparență.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (2), art. 129 alin. ultim, și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât va admite recursul declarat de pârâtă, iar în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. instanța de fond va avea în vedere dispozițiile legale enunțate și va analiza toate cererile părților pentru a se pronunța.
| ← Acţiunea în tăgăduire de paternitate. Inadmisibilitatea... | Poprire. Neexecutarea, în temeiul O.G. nr. 22/2002,... → |
|---|
