Anulare act

Comentarii

0

Judecătoria BACĂU -Secţia Civilă Sentinţă civilă nr. 4357 din data de 29.05.2013

Anulare act

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul DV L a chemat în judecată pe pârâta BC R B SA, solicitând instanței de judecată , ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de credit nr. pentru suma de ….. Euro și să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și pe cale de consecință și anularea unui posibil contract de cesiune încheiat între Bancă și societate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că , la data de 29 mai 2007, a încheiat cu pârâta un contract de credit cu nr., contract încheiat pentru suma de Euro, pentru perioada de 72 luni, cu o dobândă de 10,9% anual. Conform art.4 alin.4.2 din contract, începând cu luna iunie 2007, a început să efectueze rambursarea ratelor, achitând lunar suma de 150 Euro, chiar dacă prin contract valoarea ratei lunare este stabilită la suma de 105,26 Euro lunar.Astfel, la data de 29.04.2010, a achitat pârâtei suma de 4110 Euro, chiar dacă conform contractului ar fi trebuit să achite anticipat în plus suma de 532 Euro, echivalentul a 5 rate lunare. În luna aprilie 2010, înainte de a efectua o altă plată către pârâtă, a fost sunat de un angajat al acesteia care a comunicat că de fapt este restant cu suma de 395,20 Euro cu 65 zile întârziere, chiar dacă într-un extras de cont din 26.03.2010 rezultă că nu are datorii față de pârâtă. La data de 24.04.2010, a solicitat băncii printr-o adresă să respecte prevederile contractuale cu privire la valoarea ratei contractuale, stabilită conform art.4 alin.4.2 la valoarea de 105,26 Euro. Cu toate acestea, banca a continuat să-și mențină aberațiile cu privire la valoarea ratei, considerând că are de plată suma de 130,22 Euro care s-ar compune din ceea ce a stabilit prin contract, dar de un adagio de aproximativ 25 Euro lunar, stabilit unilateral de bancă, cu titlu de comision lunar. Ca și consumator de credit, nu a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale deoarece pârâta , în situația în care ar fi dorit modificarea acestei clauze, nu ar mai fi semnat acest contract și evident că nu i-ar fi acordat creditul de care avea nevoie. De asemnea, reclamantul a mai arătat că rata lunară nu este cea stabilită prin art.4.2 din contract, ci de 130,22 Euro. La data de 24.04.2010 a înaintat pârâtei o notificare cu privire la presupusa modificare a prevederilor art.4.2 din contract , precum și cu privire la suma plătită în avans, dar pârâta a refuzat constant să-i răspundă. Începând cu luna octombrie 2012 a început să fie sunat și să primească tot soiul de scrisorele de la SC K I SRL, care i-a adus la cunoștință că le este dator acestora cu suma de 25666 lei la care se adaugă dobândă zilnic, adică echivalentul a 5927 Euro.

Reclamantul a arătat că , în momentul în care a încheiat acest contract, a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. De asemenea, nu i-au fost explicate clauzele contractuale. Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încălcând prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să-i prejudicieze. Odată cu punerea în aplicare a clauzelor abuzive care permitea majorarea dobânzii, banca a încălcat în mod manifest prevederile contractuale. La prima majorare a fost notificat , nu a fost chemat să semneze un grafic de rambursare, astfel cum dispune art.3.3 din contract. De asemenea, din interpretarea textului contractual anterior invocat, reiese că acest contract se poate considera modificat doar în momentul în care părțile au convenit asupra unui grafic de rambursare, semnându-l. Prin urmare, această modificare a dobânzii nu-i este opozabilă, însă fost nevoit să o achite datorită reglementărilor interne ale băncii, în această manieră evitând aplicare unor sancțiuni și repercursiuni grave asupra sa.

A mai precizat reclamantul că, în momentul în care a încheiat contract , consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu Banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a avea posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Băncii în revine obligația de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză , ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Această clauză contravine și legislației comunitare, încălcând prevederile art.3 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale statelor membre în materie de credit destinat consumului.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.7 din Legea 193/2000, Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 , Directiva 90/88/CEE a Consiliului din 22 februarie 1990 de modificare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului , Directiva 98/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998.

În susținere, s-au anexat înscrisuri.

La data de 25.02.2013, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a acesteia , având în vedere că între reclamant și SC K I SRL nu există nici un fel de suport juridic , prin urmare, pârâta nu este parte contractantă, și, în consecință, cererea reclamantului este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, aceasta a arătat că, la data de 05.10.2012, a avut loc cesiunea de către R B către S SRL a contractului de credit din data de 29.05.2007. Cesiunea de creanță a fost comunicată debitorului : cesiunea de creanțe a fost încheiată în conformitate cu prevederile art.1391 C.civ. Ulterior încheierii cesiunii, aceasta a fost notificată debitorului cedat. Cesiunea de creanțe nu are nevoie de acordul debitorului pentru a-i acestuia opozabilă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115 și urm.C.civ.

Pârâta SC R B SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată cu toate capetele de cerere întrucât cesiunea nu este o activitate de creditare și nici o activitate de recuperare creanțe, ci un act juridic de dobândire a unor creanțe.

La data de 06.03.2013, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând instanței că pentru capătul de cerere privind recalcularea contractului de credit, precum și anularea contractului de credit nr. și punerea părților în situația anterioară acestuia a părților, temeiurile legale derivă din cuprinsul art.1347 C.civ., art.1349 C.Civ., art.1350 C.Civ., art.253 C.Civ., art.1357 C.civ., art.120 alin.1 și 7 C.P.f, art.3 și art.56 C.Com., și art.13-14 din legea 193/2000, dar și cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986. cât privește capătul de cerere privind anularea contractului de cesiune încheiat de pârâtă cu firma SC K I , nulitatea oricărui contract de cesiune ar putea fi constatată pe cale de incidență, eventualul contract de cesiune fiind subsecvent contractului de credit al cărui anulare solicită.

La termenul de judecată din data de 24.04.2013, instanța a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de către pârâta SC K I SRL ca neîntemeiată, iar , în temeiul art.129 alin.5 CPC coroborat cu art.84 CPC, recalifică excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC K I SRL ca fiind o apărare pe fondul cauzei, nefiind o veritabilă excepție, asupra căreia se va pronunța prin intermediul hotărârii finale.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 29.05.2007, între reclamant și pârâta a intervenit contractul de credit nr. având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 5545,25 Euro pentru o perioadă de 72 luni.

Conform art.4 alin.4 pct.2 din contract, împrumutatul va rambursa creditul și va plăti dobânda aferentă acestuia în 72 rate lunare egale ce cuprind rata de credit și dobânda lunară aferentă, la data încheierii prezentului contract cuantumul ratei lunare fiind de 105,26 Euro (...). valoarea ratelor lunare de plată se poate modifica în condițiile art.3.2 și art.4.6.

Potrivit art.3.2 din același contract, la data încheierii prezentului contract , rata dobânzii curente este de 10,9 % pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare, iar în conformitate cu art.4.6, împrumutatul poate rambursa oricând creditul în avans-plătind comisionul aferent și notificând Băncii intenția sa în prealabil , în scris-integral sau parțial-minim contravaloarea a trei rate lunare de plată egale, cu menținerea scadenței finale.

De asemenea, conform art.5 din contractul de credit, pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,45 % ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare.

În ceea ce privește cererea de anulare a contractului de credit nr. întrucât acest contract conține clauze abuzive, instanța constată că reclamantul a susținut prin acțiunea formulată că , prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permită Băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea Băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încălcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să-i prejudicieze interesele, precum și perceperea comisionului de administrare.

Instanța reține că la momentul încheierii convenției de credit, s-a emis și un plan de rambursare a creditului conform art.11 , fiind stabilită la acel moment o rată a dobânzii fixă, plătibilă lunar, în cuantum de 105,26 Euro.

În drept, potrivit art.1 alin.3 din Legea 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

De asemenea, conform dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a putea fi considerată abuzivă sunt următoarele: să nu se refere la obiectul principal al contractului, să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principla al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil și că această prevedere reprezintă transpunerea art.4 al Directivei nr.93/2013 care exclude prin alin.2 clauzele privind obiectul și prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, alin.2. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Înainte de a analiza îndeplinirea cumulativă a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o clauză, pentru a fi considerată abuzivă, instanța trebuie să analizeze dacă clauzele contractuale enumerate de către reclamant și enunțate anterior, pot face obiectul controlului caracterului abuziv din perspective dispozițiilor Legii 193/2000, lege care transpune în dreptul național dispozițiile Directivei nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Analizând conținutul acestor clause, instanța reține că acestea conțin elemente ce determincă costul total al creditului, care împreună cu marja de profit a Băncii formează prețul contractului de credit.

Prin urmare, raportat la normele de drept național și comunitar menționate mai sus, aprecierea caracterului abuziv al acestor clauze, nu se poate referi la definirea obiectului contractului sau la caracterul adecvat al prețului în raport de serviciul furnizat, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Cum aceste clauze fac parte din obiectul însuși al contractului și respective din prețul contractului, atât dobânda cât și comisionul de risc fiind incluse în valoarea creditului de rambursat, ele nu pot face obiectul controlului caracterului abuziv din perspective dispozițiilor Legii 193/2000, dobânda anuală, comisioanele, cât și celelalte elemente menționate în planul de rambursare intrând în sfera noțiunii de preț a contractului de credit.

Potrivit conținutului art.3 lit.g și I din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE, costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costuri, inclusive dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale (…) i)dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consummator exprimat ca procent annual din valoarea totală a creditului.

Potrivit dispozițiilor art.126 alin.1 din OUG 99/06.12.2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, instituțiile de credit trebuie să dispună, de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanență cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusive a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanței, a riscului de poziție, a riscului de decontare/livrare,a riscului valutar, a riscului de marfă și a riscului operațional.

Prin urmare, instituția de creditare trebuie să-și asigure un nivel al fondurilor proprii de natură a se situa cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea după caz, a o serie de riscuri cu legătură directă între ele, printre care și a riscului de credit.

Așadar, comisionul de risc, constituie un element al prețului și în speța de față, prevederea perceprii acestui commission fiind clară și fără echivoc, fiind însușită de către reclamanții consumatori, prin semnarea contractului și a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind legea părților.

Din susținerile reclamantului, instanța reține că acesta și-a însușit planul și clauzele contractuale care cuprindeau atât dobânda, cât și comisionul de risc, respective rata lunară totală de achitat, astfel încât nu poate afirma că perceperea comisionului nu a fost însușită de către aceștia și că nu a cunoscut la data semnării convenției de credit, costul creditului în situația în care inserarea celor două componente era clar menționată.

Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de creanțe neperformante încheiat la data de 04.10.2012 între pârâte, instanța reține că , potrivit art.71 alin.4 din OUG 50/2010, cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile de la data încheierii contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Or, reclamantul a fost notificat cu privire la cesiune prin adresa din 10.10.2012 cu confirmare de primire, astfel că instanța nu va reține ca întemeiat motivul de nulitate invocat de către reclamant, urmând a respinge cererea ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

← Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj		Anulare act →

Vezi şi alte speţe de drept civil: