Anulare act – legea nr. 165/2013. în lumina dispoziţiilor art. 35 din legea nr. 165/2013, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură sau de acordare de măsuri compensatorii, în virtutea dreptului s
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 66A din data de 31.01.2017
DOMENIU - Acțiune în anulare.
Anulare act - Legea nr. 165/2013.
În lumina dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură sau de acordare de măsuri compensatorii, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil ori măsurile compensatorii cuvenite.
Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa o contestație întemeiată pe art. 35 din Legea nr. 165/2013, doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiție, recunoscut prin art.21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
(Decizia civilă nr. 66 A/31.01.2017 pronunțată de Curtea de apel București Secția a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia contencios administrativ si Fiscal la data de 20.02.2015 reclamanții BD, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au solicitat instantei anularea deciziei de validare/compensare nr. /16.09.2014 emisa de parata.
In motivarea cererii se arata ca s-a emis dispozitia nr. 1161/2006 a Orasului M in vederea acordării de despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001pentru un imobil situat in format din o casa construitacu amprenta la sol de 74,32 mp deposedata prin D. 123/1983 in zona centrala A. Conform Hot. irevocabile a Curtii de Apel Pitesti, parata trebuia in 60 zile sa întocmească si sa comunice petentilor decizia de puncte, conform grilei notariale, pe care nu a respectat-o.
Prin încheierea de ședință din data de 14.04.2015 a Tribunalului București Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-A Contencios Administrativ și Fiscal și a înaintat dosarul uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 14.05.2015, sub nr. De dosar
La data de 07.07.2015 pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului registratură al instanței întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
În drept: Legea nr.10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, Legea 165/2013, art. 205 - 208 Noul Cod de Procedură Civilă.
Prin sentința civilă nr. 1597 din data de 22.12.2015, Tribunalul București - Secția a IV - a Civilă a admis în parte contestația, a modificat decizia de compensare nr. 1723/16.09.2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că beneficiar al deciziei este BD cu 1417 puncte, în loc de BDcu 1417 puncte, respingând în rest contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia de compensare nr. 1723/16.09.2014 emisă de CNCI, s-a validat Dispoziția Primarului Orașului M și s-a emis decizia de compensare prin 3307 puncte în favoarea domnului ZPși 1417 puncte în favoarea domnului BDreprezentând valoarea imobilului situat în orașul M, jud. Argeș, stabilită în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, din care a fost dedusă valoarea despăgubirilor în cuantum de 35.000 de lei, încasate în anul 1983, actualizată cu coeficientul de actualizare. În cazul domnului BDnumărul de puncte menționat a rezultat prin aplicarea prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 la valoarea imobilului stabilită potrivit art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013.
Decizia a fost emisă în baza deciziei civile nr. 753/R-CON/18.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a în dosarul nr. 291/46/2012*. Prin această hotărâre judecătorească, s-a luat în considerare Dispoziția Primarului Mun. M nr. 1161/7.06.2006, prin care s-a propus acordarea titlului de despăgubiri în favoarea reclamantului YP pentru imobilul preluat abuziv, respectiv construcție de 74,32 mp, situat în.
Prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 2633/21.11.2011 la BNP Mihaela Vlad, ZPa cesionat în favoarea lui BDprocentul de 30% din despăgubirile ce urmează a fi acordare de CCSD conform Dispoziției Primarului Mun. M nr. 1161/7.06.2006.
Prin contractul de cesiune de drepturi autentificată sub nr. 2436/26.06.2014 de SPN Danciu și Șimonescu Diaconu, BDa cedat la rândul său cota procentuală de 30% pe care o deținea conform Contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2633 din 21.11.2011 la BNP Mihaela Vlad cesionarei B N
În consecință, drepturile care se cuveneau în temeiul Dispoziției Primarului Mun. nr. 1161/7.06.2006 revin contestatorilor BN, în cotă de 30% și ZP, în cotă de 70%.
Având în vedere că ultimul contract de cesiune a fost încheiat înainte de emiterea Deciziei de compensare nr. 1723/16.09.2014, tribunalul a admis contestația sub acest aspect, în sensul că beneficiar al deciziei este BD cu 1417 puncte, în loc de BDcu 1417 puncte, urmând ca ZPsă rămână cu același nr. de puncte.
În ceea ce privește evaluarea imobilului, aceasta s-a făcut în mod corect, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, cu respectarea grilei notariale pentru anul 2013 pentru orașul M(fila 164). Prin Legea nr. 165/2013 s-au abrogat dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin care se prevede că imobilele erau evaluate la valoarea de piață.
Astfel, s-a avut în vedere că imobilul era situat în zona A a orașului M, pentru care 1 mp este evaluat cu 525 lei. Ținând cont de suprafața construcției de 74,32 mp și de indicele de corecție 0,8 pentru clădirile cu o vechime mai mare de 30 de ani, a rezultat valoarea de 31.214,40 lei. Despăgubirile încasate de proprietari în anul 1983, în cuantum de 35.000 de lei, au fost actualizate în funcție de coeficientul de actualizare prevăzut de OUG nr. 184/2002 (cursul oficial leu/$ la data preluării), respectiv 4,52 lei/$, rezultând 7.743,36 $. Această sumă se va înmulți cu cursul leu/$ din ziua emiterii deciziei, respectiv 3,4211 lei/$, rezultând suma de 26.490,82 lei. În consecință, rezultă diferența de încasat de 4.723,58 lei, căreia îi corespund 4.723,58 puncte, care se vor împărți procentual contestatorilor, potrivit mențiunilor de mai sus: BA, în cotă de 30% (1417 puncte) și ZP, în cotă de 70% (33067).
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a respins capătul de contestație privind evaluarea imobilului și stabilirea numărului de puncte.
În termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art.468 Noul Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prin contractul de cesiune de drepturi autentificată sub nr.2436/26.06.2014 de SPN Danciu și SD, BD a cedat la rândul său cota procentuală de 30% pe care o deținea conform contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr.2633 din 21.11.2011 la BNP Mihaela Vlad cesionarei BL.
Apelanta pârâtă a mai arătat că, deși instanța a reținut faptul că "ultimul contract de cesiune a fost încheiat înainte de emiterea Deciziei de compensare nr. 1723/16.09.2014", la momentul emiterii deciziei mai sus menționate, contractul de cesiune menționat nu se afla la dosarul de despăgubire, acesta fiind depus în completarea dosarului, după emiterea deciziei de compensare.
Se precizează că cesiunea devine opozabilă față de terți și începe să producă efecte față de aceștia, din momentul în care terții au fost notificați.
Apelanta pârâtă consideră că în speța de față, reclamanții aveau obligația de a comunica contractul de cesiune mai sus menționat, înainte de emiterea deciziei de compensare.
Mai mult decât atât, conform art.24 alin.5 și 6 din Legea nr. 165/2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacții privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligația sa comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacția.
Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. 5 nu se iau în considerare de către Comisia Naționala la emiterea deciziei."
Prin urmare, având în vedere lipsa de diligentă a reclamanților și faptul că semnarea contractului de cesiune a fost făcută în data de 26.06.2014 dar comunicat pârâtei după data de 16.09.2014, CNCI în mod corect a emis Decizia de compensare nr.1723/16 09.2014 în favoarea domnilor ZDsi BD.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea va respinge apelul, pentru următoarele considerente:
Susținerea apelantei că instanța de fond a stabilit greșit dreptul reclamanților prin luarea în considerare a contractului de cesiune depus după expirarea termenului prevăzut de art.24 din Legea nr.165/2013, nu este întemeiată.
În mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.165/2013, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, iar potrivit dispozițiilor art. 24 din acest act normativ: "5) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, persoanele care incheie tranzactii privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligatia sa comunice Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, in termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a incheiat tranzactia. (6) Documentele transmise dupa implinirea termenului prevazut la alin. (5) nu se iau in considerare de catre Comisia Nationala la emiterea deciziei";.
Potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare doar actele depuse până la data emiterii deciziei, însă stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea întemeiată pe art. 35 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor ari. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi";
În lumina acestor dispoziții legale, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură sau de acordare de măsuri compensatorii, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil ori măsurile compensatorii cuvenite.
Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa o contestație întemeiată pe art. 35 din Legea nr. 165/2013, doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiție, recunoscut prin art.21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a avut în vedere contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2436/26.06.2014 de SPN Danciu și SD, prin care BDa cedat lui BL cota procentuală de 30% pe care o deținea conform Contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2633 din 21.11.2011 la BNP Mihaela Vlad și a stabilit că drepturile care se cuveneau în temeiul Dispoziției Primarului Mun M nr. 1161/7.06.2006 revin contestatorilor BL, în cotă de 30% și ZP, în cotă de 70%.
Față de cele reținute, apreciind că nu există motive care să atragă schimbarea sentinței, Curtea în baza art.480 alin. (1) Noul Cod procedură civilă a respins apelul ca nefondat.
← Contestaţia în anulare specială. greşeli materiale.... | Drept procesual civil. nerespectarea termenului stabilit de... → |
---|