Contestaţia în anulare specială. greşeli materiale. înţeles. omisiunea cercetarii unuia dintre motivele de casare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 170A din data de 27.01.2017
Domeniu asociat: Contestație în anulare.
Contestația în anulare specială. Greșeli materiale. Înțeles. Omisiunea cercetarii unuia dintre motivele de casare.
Contestația în anulare poate fi exercitată în scopul retractării hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Greșelile materiale la care se face referire în textul normei din art.503 alin.2 pct.2 din NCPC , sunt erori evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, care au fost săvârșite în legătură cu dezlegarea dată apelului. Aceste dispoziții trebuie interpretate în mod restrictiv, neputând fi îndreptate prin această cale greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a faptelor din dosar. De asemenea, eroarea materială care justifică admiterea unei contestații în anulare specială, nu poate fi consecința interpretării unui text de lege de către instanță.
Motivul de contestație privind nepronunțarea de către instanța de apel asupra cererii de suplimentare a probatoriului, prin obligarea debitoarei intimate împotriva căreia se formulase cererea de deschidere a procedurii insolvenței de a depune fișele de cont analitice și ultima balanță de verificare analitică, nu își pot găsi încadrarea între motivele prevăzute limitativ de lege, respectiv in art.503 alin.2 pct.2 și 3 din Cpciv.
art.503 alin.2 pct.2 si 3 din Noul Cod de procedura civilă
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 170 A din 27.01.2017)
Prin DECIZIA CIVILĂ Nr.972A/2016 de la data de 01 Iunie 2016, a CURTII DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VI-A CIVILĂ, se respinge apelul declarat de apelanta CII C.A., lichidator judiciar al RGS S SRL, împotriva Sentinței civile nr.1330 din 25.02.2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în contradictoriu cu intimata SC "M C"; SRL, ca nefondat.
In motivare se arata ca o primă critică formulată în prezentul apel de către apelanta - creditoare este aceea că suma indicată prin cererea de deschidere a procedurii este o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce depășește valoarea prag, fiind determinată în baza facturii fiscale RGS6/05.11.2012. În analiza caracterului cert al creanței Curtea are în vedere dispozițiile art.663 N.C.pr.civ. potrivit cărora creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța solicitată de către creditoare nu este certă deoarece, după cum în mod corect a constatat și judecătorul sindic, factura prezentată nu a fost acceptată la plată de către debitoare.
Sub acest aspect, se reține, pe de o parte, că prin contestația formulată de M C, societatea debitoare contestă prestarea serviciilor de către creditoare și existența obligației de plată, iar pe de altă parte că înscrisurile prezentate de creditoare nu fac dovada debitului pretins.
Potrivit înscrisului intitulat "Obligații plată clienți scadente până la 31.12.2014"; depus de lichidatorul judiciar al creditoarei la dosarul de fond, în evidențele fiscale ale creditoarei este înregistrată factura fiscală RGS6/05.11.2012 în valoare de 50.000 lei, din care s-ar fi achitat la data de 30.12.1899 suma de 2.300 lei. De asemenea, penalitățile aferente debitului principal au fost calculate pentru anul 2011, în condițiile în care factura invocată este din 2012.
În aceste condiții în mod corect a constatat judecătorul sindic că nu sunt îndeplinite condițiile art.5 pct.20 din Legea nr.85/2014.
Nici chiar prin prezentarea înscrisurilor anexate cererii de apel, creditoarea nu a prezentat dovezi concrete din care să rezulte caracterul cert al creanței. S-a prezentat o fișă analitică partener, în care se menționează existența unei plăți parțiale în data de 25.11.2012, fiind indicată de această dată chitanța nr.5, document care, însă, nu a fost prezentat. Data de 25.11.2012, rezultată din evidențele creditoarei, este diferită de data de 15.11.2012 sau de data de 30.12.1899, date, care la rândul lor au rezultat din evidențele creditoarei, însă au fost prezentate în fața tribunalului.
Totodată, simpla indicare a unei facturi fiscale emisă de creditoare și nesemnată, dar achitată de debitoare, nu denotă modul de lucru al celor două societăți și nici nu dovedește caracterul cert al creanței invocate în litigiul de față.
Se reține, astfel, că apelanta - creditoare și-a întemeiat cererea de deschidere a procedurii, precum și criticile din apel, pe o creanță care nu respectă prevederile art.662 C.pr.civ. și art.5 din Legea nr.85/2014.
În atare condiții, în lipsa unei creanțe certe, nu se mai impune a se analiza dacă intimata - debitoare a răsturnat prezumția relativă referitoare la starea de insolvență, deoarece, chiar și în cazul în care criticile ar fi fondate, acestea nu ar fi în măsură să conducă la schimbarea soluției pronunțată de judecătorul sindic.
Impotriva acestei decizii, Cabinetul Individual de insolventa C.A., lichidator judiciar al debitorului RGS S SRL a formulat contestatie in anulare speciala, potrivit art. 503 alin.(2) pentru următoarele motive: dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;instanța de recurs, respingând recursul sau admitandu-l in parte, a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent in termen.
In sustinerea contestatiei, se arata ca instanta de apel din eroare si/sau omisiune nu se pronunța asupra caracterului cert in conformitate cu cele invocate, adică art.5 pct. 20 din Legea 85/2014, ci acesta face trimitere la dispozițiile art 663CPC; Instanța de apel pleacă astfel de la o premisa/definitie greșita a caracterului cert preluând aceste elemente la capitolul executare silita; in cauza nu s-a făcut referire la motivul de casare invocat, adică art.5 pct. 20 din Legea 85/2014 si in mod eronat se face trimitere la definiția creanței certe din capitolul executare silita din CPC.
S-a solicitat prin apel suplimentarea probatoriului (avand in vedere ca firma RGS este in faliment si administratorul statutar a predat doar parțial anumite documente contabile), cu următoarele documente aflate la partea adversa:fisele de cont analitice(401, 411, 409, etc.) in relațiile de afaceri cu RGS S - de unde va rezulta daca creanta RGS a fost sau nu inregistrata in contabilitatea M C; ultima balanța de verificare analitica;instanța de apel nu se pronunța si nu motivează admiterea sau respingerea depunerii actelor.
Instanța de apel nu face nicio referire la motivul de apel si anume, recunoasterea debitului prin plata parțiala a acestuia, asa cum rezulta din actele contabile, instanța de apel nepronuntandu-se in nici un fel asupra acestui aspect.
Contestația a fost declarată în termenul legal, fiind scutită de la plata taxelor de timbru prevăzute de lege.
Intimata SC M C SRL a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii pronunțata de instanța de apel ca temeinică și legala.
Părțile nu au solicitat alte probe, in afara inscrisurilor aflate in dosar.
Analizând actele dosarului și contestația formulată, Curtea constată și reține următoarele:
Contestatoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile art.503 alin.2 pct.2 din Cpciv., referitor la dezlegarea dată de instanță ca "rezultat al unei erori materiale"; și pe dispozițiile art.503 alin.2 pct.3 din Cpciv. referitor la "omiterea de către instanța de recurs a cercetării unuia dintre motivele de casare invocate de recurent în termen";.
Astfel, în susținerea primului motiv din contestația în anulare, se invocă faptul că instanța de apel din eroare/omisiune nu se pronunță asupra caracterului cert al creanței pe care creditoarea contestatoare își întemeiază cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva debitoarei intimate M C SRL, prin raportare la dispozițiile art.5 pct.20 din Legea nr.85/2014, care își găseau in speta aplicabilitatea, ci prin raportare la alte dispoziții, respectiv ale art.662-663 din Cpciv.
Curtea reține, in primul rand, că o contestație în anulare poate fi exercitată în scopul retractării hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Greșelile materiale la care se face referire în textul normei din art.503 alin.2 pct.2 din Cpciv., sunt erori evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, care au fost săvârșite în legătură cu dezlegarea dată apelului. Aceste dispoziții trebuie interpretate în mod restrictiv, neputând fi îndreptate prin această cale greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a faptelor din dosar. De asemenea, eroarea materială care justifică admiterea unei contestații în anulare specială, nu poate fi consecința interpretării unui text de lege de către instanță.
În ce privește certitudinea creanței contestatoarei, instanța de apel a analizat apărările debitoarei intimate care, pe calea contestației față de cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulate împotriva sa, nu a recunoscut prestarea serviciilor de către apelanta creditoare și, deci, existența obligației de plată corespunzatoare. Instanța de apel care a pronunțat decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a concluzionat că nu erau îndeplinite condițiile cerute de art.5 pct.20 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolventei, creanța nefiind certă, în sensul că existența acesteia nu era neîndoielnică, facandu-se trimitere si la dispozitiile art.663 din Cpciv.
Se observă, deci, că motivul supus analizei Curții, in legatura cu temeiul de drept prin prisma caruia a fost verificata situatia de fapt rezultata din actele dosarului si care a fundamentat solutia, privind, deci, o aplicare gresita a legii de catre instanta de apel, nu poate fi calificat drept o eroare materială.
Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune că soluția care se pronunță în mod definitiv în orice litigiu să nu mai poată fi contestată și repusă pe rol. Prin urmare, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.503 alin.2 pct.2 din Cpciv., nu poate fi formulată pentru remedierea unor greșeli de judecată, cum sunt cele susținute prin cererea formulată in speta.
De asemenea, motivul de contestație privind nepronunțarea de către instanța de apel asupra cererii de suplimentare a probatoriului, prin obligarea debitoarei intimate împotriva căreia se formulase cererea de deschidere a procedurii insolvenței de a depune fișele de cont analitice și ultima balanță de verificare analitică, nu își pot găsi încadrarea între motivele prevăzute limitativ de lege, respectiv in art.503 alin.2 pct.2 și 3 din Cpciv.
În ce privește nepronunțarea de către instanța de apel asupra unuia dintre motivele de apel în legătură cu recunoașterea debitului, prin plata parțială a acestuia de către debitoarea intimată M C SRL, pe de-o parte, se constată că instanța de apel motivează fara echivoc că "achitarea de către debitoare a unei facturi emise de creditoare nu denotă modul de lucru al celor două societăți și nu dovedește caracterul cert al creanței în litigiu";, pe de altă parte, contestatoarea nu poate să invoce prevederile art.503 alin.2 pct.3 din Cpciv., întrucât contestația în anulare pentru acest motiv nu poate fi exercitată decat impotriva deciziilor pronuntate in recurs, nu si împotriva hotărârilor date în apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, cum este si cazul deciziei civile nr.972/A/2016 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.508 din Cpciv., Curtea a respins contestația în anulare ca nefondată.
| ← Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | Anulare act – legea nr. 165/2013. în lumina dispoziţiilor... → |
|---|
